După o acțiune diplomatică în forță, Turcia a reușit să obțină un armistițiu greu pentru a bloca invazia trupelor guvernamentale și ruso-iraniene în provincia Idlib, ultima provincie deținută de opoziția anti-Assad în Siria, la Vest de râul Eufrat. Dar armistițiul este unul extrem de fragil și, evident, temporar, unul de reașezare tactică a trupelor opoziției, turce și americane de pe teren în fața perspectivei ofensivei ruso-iraniano-siriene, care amenință să creeze un declanșator pentru un conflict major.

Bătălia vine în contextul în care deja evenimentele săptămânii au consemnat doborârea unui avion militar de transport rus IL 20 de supraveghere cu 15 militari ruși la bord, care a fost doborât de antiaeriana siriană ce urmărea 4 avioane israeliene ce lansaseră un atac cu rachete în provincia Latakia de la malul Mediteranei, vizând trupe iraniene și ale Hezbollah.

Atacul amenința să distrugă privilegiul obținut de armata israeliană IDF privind acordul tacit al Rusiei, notificată de fiecare dată, de a interveni în Siria de fiecare dată când avea date privind transferul de armament sau elemente privind producția de armament către miliția șiită pro-iraniană din Liban, Hezbollah, implicată fiind la fiecare acțiune și partea iraniană prinsă în aceste tranzacții și transferuri de armament. Evenimentele săptămânii împing tot mai mult Siria spre finalul confruntării de pe teren și spre procesul de pace de la Geneva, odată ce situația de pe teren se stabilizează definitiv. Dar atacurile de ultimă oră asupra trupelor americane în Al Tanf și perspectiva atacului general în regiunea Idlib pot oricând să arunce în aer orice proces de pace dacă ambiția lui Al Assad și a sponsorilor săi ruși și iranieni este, într-adevăr, cum o afirmă și repetă președintele renegat al Siriei, să recâștige fiecare centimetru de teren.

Întâlnirea de la Teheran de vineri, 14 septembrie s-a soldat cu un eșec, mai mult, cu o supărare majoră a Turciei ale cărei interese în provincia Idlib de la frontiera sa sudică au fost ignorate. O întâlnire de urgență la Soci, Erdogan-Putin, de luni, 17 septembrie, a făcut ca Turcia să smulgă armistițiul contra angajării unor patrule comune ruso-turce care să separe trupele pro-regim care sunt masate în jurul provinciei de cele ale opoziției aflate în interiorul provinciei Idlib. Condițiile incluse în acord, pentru a fi îndeplinite până la 15 octombrie, sunt imposibile, de unde și estimarea noastră privind fragilitatea acordului.

Rusia a cerut ca Turcia să obțină evacuarea de pe teren a „teroriștilor”, după ce vor preda armele. Este greu de presupus că va exista o predare a acestui armament, fără a mai vorbi despre definiția diferită legată de teroriști, care variază de la fostele forțe ale Frontului Al Nusra ce jurase credință Al Qaeda, la începutul conflictului de 7 ani, și până la toate categoriile de trupe ale opoziției. În plus, este imposibil să scoți trupele din regiune, deoarece nu au unde merge. Sunt etnici arabi, sunniți, care nu se pot refugia la Est de Eufrat, în zona kurdă controlată de americani, și nu ar putea să se refugieze nici în Turcia.

Acordul mai cere retragerea echipamentului greu, anti-aerian și artilerie, o greșeală pe care opoziția a mai făcut-o anterior în Alep, Deraa și zona Damasc, urmând ca ulterior trupele pro-guvernamentale să desființeze prin atacuri directe zonele presupuse de dezescaladare și deconflictualizare, care se aflau sub controlul opoziției. În dorința de a se plasa cât mai bine la viitoarea reuniune de pace, regimul sirian dorește să recupereze cât mai mult teritoriu și a făcut-o deja la Vest de Eufrat, cu excepția provinciei Idlib și a unor zone din Sud unde există încă baze americane, la frontiera cu Iordania.

Perspectiva este ca, până la 15 octombrie când ar trebui ca Turcia să livreze în legătură cu acordul, de fapt să se poată pregăti și o strategie americană pentru regiune, și una turcă de apărare și contracarare a viitorului atac, în timp ce partea siriană pro-Assad, alături de aliații săi ruși și iranieni, își pregătesc deja trupele de atac. O posibilă explozie și înfruntare directă a intermediarilor, aliaților și trupele dependente ale marilor puteri globale și a puterilor regionale, cu rezultate incerte.

Strategia actuală americană vizează mutarea procesului de pace direct la Geneva, acolo unde procesul de pace să plece de la situația prezentă și să încerce să pună față în față forțele implicate în războiul civil, din Siria și din exil, cu comandamentul principal al unei formule de stat care să excludă rămânerea lui al Assad și pasarea conducerii către un succesor al său, fapt ce ar permite reîntoarcerea refugiaților și retragerea Iranului și a aliaților săi de pe teren.

Între timp, Israelul a reușit să aducă la Moscova date și probe care vizează doborârea avionului rus și moartea soldaților de la bord care face ca, în mare măsură, să-și păstreze privilegiile de intervenție în Siria asupra trupelor iraniene și milițiilor șiite. Dacă imediat după atac, partea rusă, la nivelul Ministrului Apărării, al MAE și al Președinției, puneau întreaga vină pe partea israeliană, intervenția reprezentanților israelieni a liniștit apele, declarațiile ulterioare, chiar cele ale președintelui Putin, vorbind despre o sumă de conjuncture nefavorabile și coincidențe accidentale.