SIRIA. Mii de copii, printre care 47 de orfani, au fost EVACUAȚI din Alep, în una dintre cele mai mari operațiuni de până acum
- Simona Stupar
- 19 decembrie 2016, 15:25
Un total de 12.000 de civili au fost evacuaţi până acum din estul oraşului Alep din nordul Siriei, inclusiv 4.500 de persoane care au fost evacuate cu începere de la miezul nopţii, a anunţat ministrul de Externe turc, citat de Reuters.
„Incluzând 4.500 de persoane din estul Alepului de la miezul nopţii, 12.000 de civili în total au fost evacuaţi până în prezent în zona aflată sub controlul opoziţiei", a scris Mevlut Cavusoglu pe Twitter. Zeci de autobuze transportând mii de oameni din mica zonă deţinută de rebeli la Alep au ajuns în zonele controlate de insurgenţi în mediul rural situate în vestul oraşului, potrivit unui oficial al Naţiunilor Unite şi Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), un ONG de monitorizare, conform Reuters, citată de Agerpres. Evacuările sunt rezultatul unor negocieri intense între Rusia - principalul susţinător al preşedintelui sirian Bashar al-Assad - şi Turcia, care sprijină unele grupuri mari de rebeli.