Părintele grec Mitrofan este considerat de către cunoscători unul dintre puținii martori ai aprinderii Sfintei Lumini de la Ierusalim.
Mitrofan s-a născutîn anul 1900 în localitatea Kerasunda din Pont. 21 de ani mai târziu ajungea prizonier de război în urma genocidului turcesc din această zonă. Chiar dacă închisoarea pe atunci era considerată moarte curată, din cauza condițiilor mizere de detenție. Totuși, părintele a reușit să supraviețuiască după ce a evadat din temniță mânat de credința în Dumnezeu.
Rămas fără familie și identitate națională, părintele a reușit să ajungă viu la Ierusalim, ca să se închine la Mormântul lui Hristos. Timp de mai multe săptămâni a călătorit descult prin munţi, ca o sălbăticiune, ascunzându-se de oameni. Îndreptându-se spre sud, a ajuns la localitatea Alep din Siria, de acolo a mers la Beirut, în Liban, după care, mergând zile întregi paralel cu ţărmul, a ajuns la portul Haifa din Palestina. Peregrinarea lui s-a încheiat la 1 noiembrie 1923, când a ajuns la Ierusalim, unde şi-a împlinit făgăduinţa sa la Sfântul Mormânt, scrie Doxologia.ro.
În 1925, a fost tuns în monahism şi a fost rânduit păzitor al Sfântului Mormânt de către Patriarhul Damian I. Martorii povestesc că părintele a avut mereu o îndoială legată de autenticitatea Luminii Sfinte. Credinţa lui începea încet, încet să se stingă şi se întreba dacă într-adevăr este vorba despre o minune adevărată. Răspunsul la întrebarea sa a venit câteva luni mai târziu, în Sâmbăta Mare a anului 1926, când a reuşit să se ascundă în podul Sfântului Mormânt, locul de unde putea să urmărească neobservat tot ce se întâmpla acolo.
Ne puteți urmări și pe Google News
Experiența pe care a trăit-o atunci a fost ținută în mare secret până după 55 de ani, la Paştile anului 1980, preotului cipriot Sava Ahilleos, care le-a consemnat în scrierea sa: Am văzut Sfânta Lumină. În acel an, părintele Mitrofan avea 80 de ani şi număra deja 56 de ani neîntrerupţi de păzitor al Sfântului Mormânt.
„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”. În 1926, a rămas în ascunzătoare toată noaptea. Orele care au urmat au fost martirice, aşa cum povesteşte el însuşi, deoarece a început să fie stăpânit de o frică nemaicunoscută. Învinovăţiri şi mustrări de conştiinţă îl chinuiau pentru ceea ce a îndrăznit să facă.
„Am început să mă prihănesc pe mine însumi”, spunea el, „pentru ceea ce am făcut şi pentru hotărârea mea lipsită de maturitate... Toată lumea crede, numai tu, Mitrofane, nu crezi”.
Fragmentul care urmează descrie cele care se săvârşesc după intrarea patriarhului, exact asa cum le descrie Părintele Mitrofan: „Atunci am desluşit chipul patriarhului, care s-a plecat să intre în Mormântul dătător de viaţă. Exact în acea clipă, când agonia mea ajunsese la o înfricoşătoare încordare nervoasă în mijlocul tăcerii mormântale, în care îmi auzeam şi răsuflarea, am auzit deodată un şuierat uşor. Semăna cu suflare uşoară de vânt. Şi îndată am văzut o privelişte de neuitat: o Lumină albăstruie a umplut tot sfinţitul loc al dătătorului de viaţă Mormânt... Câtă frică şi cutremur nu mi-a pricinuit acea Lumină albăstruie, în care Îl vedeam clar pe patriarh, de pe faţa căruia curgea transpiraţia… Şi, ca şi cum ar fi fost luminat de acea Lumină, a început să citească rugăciunile… Şi îndată Lumina albăstruie a început să se preschimbe într-o Lumină albă, ca aceea a Schimbării la Faţă a lui Hristos.
În continuare acea Lumină albă s-a preschimbat într-o sferă luminoasă ca soarele, care a rămas nemişcată deasupra capului patriarhului. Apoi l-am văzut pe patriarh ţinând mănunchiurile cu 33 de lumânări. Şi ridicându-şi încet mâinile în sus, s-au aprins dintr-odată sfânta candelă şi cele patru mănunchiuri de lumânări. În acea clipă a dispărut sfera luminoasă. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi trupul îmi ardea în întregime”.
Recomandările noastre
