"Dupa dealuri" este, în primul rând, un film despre singurătate. Despre singurătatea unui om care ar face orice pentru a scăpa de ea. Un om a cărui luptă cu propria singurătate se sfârşeşte tragic. Un om care-şi petrece ultimele zile în singurătate şi frig.
Alina, unul din cele două personaje feminine, este dispusă să-şi rişte viaţa pentru a pune capăt acestei singurătăţi. Aflăm acest lucru printr-o metaforă cinematografică de excepţie a lui Cristian Mungiu.
Nerăbdătoare să-şi regăsească prietena, pe Voichiţa, şi a pune astfel capăt unei lungi perioade de singurătate, Alina traversează calea ferată cu câteva secunde înainte să treacă trenul, riscând, astfel, să fie lovită. Face acest lucru deşi Voichiţa îi spune să rămână pe peronul celălalt. Este un avertisment că, odată trecută şina de tren, Alina păşeşte pe un drum fără întoarcere.
"După dealuri" este un film despre o ţară, un sistem, care, dacă ai neşansa să rămâi singur după ce te-ai născut, te lasă să mori singur. Voichiţa şi Alina sunt două fete crescute la orfelinat, cărora societatea actuală nu le oferă nicio şansă de integrare. Orfelinatul le alungă după împlinirea vârstei de 18 ani, moment în care cele două sunt silite să-şi găsească drumul. Voichiţa o porneşte pe calea Domnului şi îşi găseşte drumul. O face din nevoia de a-şi găsi un loc pe lume, decât dintr-o chemare divină.
Ne puteți urmări și pe Google News
Alina rămâne o inadaptată. Pentru că nu are chemare către Divinitate, pleacă în Germania, la muncă. Această nouă perioadă de singurătate îi accentuează labilitatea psihică. Dorul de prietena ei o face să se întoarcă, deşi ştie foarte bine că nu are un loc al ei. Deşi nu are niciun fel de chemare către Cele Sfinte, ia decizia de a trăi la mănăstire numai pentru a fi aproape de Voichiţa, de care o leagă şi sentimente erotice, pe care regizorul alege să nu le puncteze în tuşe groase, pentru a nu altera firul epic principal al filmului. De altfel, gelozia ei, alimentată de prejudecata că în mănăstiri există şi multă promiscuitate, este unul dintre motivele pentru care Alina nu reuşeşte să se integreze în viaţa monahală.
"După dealuri" este şi un film despre dezastrul în care se află sistemul medical din România, ineficient mai ales în ceea ce priveşte tratarea unor afecţiuni psihice. Deşi medicul care o trata pe Alina primeşte confirmarea că uneori aceasta aude voci şi descoperă o infecţie pulmonară o trimite înapoi la mănăstire, după ce îi prescrie două medicamente şi le sfătuieşte pe măicuţe să-i citească din când în când din "Psaltire", pentru că "face bine".
Filmul lui Cristian Mungiu este şi despre desuetudinea şi intoleranţa Bisericii Ortodoxe Române. Pentru a putea intra în mănăstire, enoriaşul este avertizat că trebuie să creadă şi să nu cerceteze şi că trebuie să fie ortodox. Accesul celor care aparţin altor culte este interzis.
Este un film despre izolarea aproapelui care este diferit, care nu împărtăşeşte valorile ortodoxe. Însăşi Alina este victima acestei abordări izolaţioniste. Este legată, ţinută în frig şi ascunsă de ochii enoriaşilor, pentru că a îndrăznit să fluiere în biserică, pentru că îl acuză pe preot că minte atunci când pretinde că are o icoană făcătoare de minuni, după ce a cercetat în prealabil intrând în altar. Moartea Alinei- deşi cauzată de frig şi înfometare- este o ardere simbolică pe rug a unei eretice, de către o biserică medievală din multe puncte de vedere.
Recomandările noastre
