Simona Halep, replică usturătoare pentru Serena Williams. Românca a reacționat la atacurile repetate
- Emma Cristescu
- 18 septembrie 2023, 21:25
Mai multe persoane și-au spus părerea despre situația în care se află Simona Halep, printre care și Serena Williams. La scurt timp, românca a declarat că multe jucătoare de tenis o urăsc pentru că le-a bătut.
Mai multe jucătoare de tenis și-au spus părerea despre situația în care se află Simona Halep, printre care și Serena Williams. Aceasta şi-a exprimat intenția de a o deposeda pe româncă de trofeul de la Wimbledon. Halep a jucat finala cu Serena Williams de la Wimbledon, scor 6-2, 6-2.
„8 e un număr mai bun!”, a fost mesajul transmis de Serena Williams.
Și americanca Nicole Gibbs, fost număr 68 WTA, a declarat că este dezamăgită de Halep pentru că a trișat.
La scurt timp, Halep a oferit un răspuns jucătoarelor de tenis care au criticat-o. Ea a declarat că multe sportive o urăsc pentru că le-a bătut în anumite turnee. Aceasta a mai spus că nu poate face nimic pentru a le schimba părerea.
„Toată lumea are dreptul să mă judece, pentru că tribunalul a decis că a fost vina mea. Cineva mi-a spus că jucătoarele care mă urăsc o fac pentru că le-am bătut”, a spus Halep într-un interviu pentru Front Office Sports.
Simona Halep suţine că este nevinovată
Halep este hotărâtă să meargă la TAS unde ar putea să obțină pedeapsă mai blândă, de la 4 la 2 ani. Jucătoarea de tenis a declarat că este nevinovată și că își va face dreptate. Ea a mai spus că este șocată și dezamăgită de tot ce se întâmplă.
„Continui să mă antrenez și să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-mi reabilita numele in fata acestor acuzații false și pentru a mă întoarce pe teren. Intenționez să apelez această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și să urmez toate căile legale de atac împotriva companiei producatoare a suplimentelor în cauză”, a scris Simona, pe Instagram. „Deşi sunt recunoscătoare să am în sfârşit un deznodământ, după numeroase întârzieri nefondate şi cu sentimentul de a trăi în purgatoriu timp de peste un an. sunt şocată şi extrem de dezamăgită de decizia acestui tribunal”, a spus sportiva.
Cu toate că trece prin momente grele, ea le-a mulțumit celor care au susținut-o în această perioadă.
„Sunt profund recunoscătoare pentru sprijinul pe care l-am primit din partea familiei mele. a prietenilor şi a fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez şi să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a-mi reabilita numele in fata acestor acuzaţii false şi pentru a mă întoarce pe teren”, a mai spus jucătoarea de tenis.