Simona Halep s-a calificat în turul doi al turneului de la Roma. Pe cine va întâlni în turul al 2-lea

Sursa: EPA/ALI HAIDER

Simona Halep s-a calificat în turul al doilea al turneului WTA de la Roma, după un meci în care s-a impus în fața franțuzoaicei Alize Cornet. Jucătoarea din Constanța a preluat inițiativa și s-a impus în ambele seturi (6 – 4, 6 - 4), asigurându-și un avantaj confortabil. Halep va evolua în cel de-al doilea tur împotriva lui Danielle Collins, cea de-a șaptea favorită a acestei competiții.

Jucătoarea de tenis Simona Halep şi-a luat revanşa în faţa lui Alize Cornet şi s-a calificat în turul al doilea al turneului dde tenis de la Roma. Sportiva româncă a preluat inițiativa încă de la debutul jocului și s-a impus în ambele seturi. Meciul dintre cele două jucătoare a durat o oră și 25 de minute, timp în care Simona Halep a punctat de fiecare dată când a avut ocazia. În cele din urmă, deși a avut nevoie de multă concentrare tenismena din România s-a impus în două seturi cu 6-4, 6-4. Alize Cornet ocupă locul 39 în clasamentul WTA.

Pentru calificarea în turul al doilea al turneului de tenis de la Roma, Simona Halep va primi un premiu de 13.176 de euro. În plus, sportiva va beneficia și de un bonus de 60 de puncte în clasamentul WTA de simplu.

Cum s-a desfășurat meciul de la Roma

Cele două sportive au făcut un meci foarte bun, încă de la prima minge, pe care românca îl putea termina mai repede. Simona Halep a jucat lung, variat, a alergat şi a contraatacat eficient. Însă o scădere a evoluţiei ei în părţile secunde ale celor două seturi îi putea pune în pericol calificarea. Ea a avut nevoie de câteva punctepe care le-a muncit din greu ca să câştige primul set, cu 6-4, după 39 de minute de joc.

În setul secund a românca a avut nevoie, din nou, de două break-uri în trei ghemuri pentru a se distanţa mai clar pe tabelă, 4-2.

A luat încă un break și a dus scorul la 5-2, însă Cornet nu a cedat şi a realizat rebreak-ul. Ulterior, franțuzoaica s-a apropiat  la 4-5, însă românca a doua oară pentru meci și a făcut-o foarte bine, câştigând ghemul la 0 şi setul tot cu 6-4, după o oră şi 25 de minute.

Cu cine va juca Simona Halep în turul doi

În cel de-al doilea tur al acestei competiții, de la Roma, ea se va confrunta cu Danielle Collins cea de-a șaptea favorită.

Simona Halep și Danielle Collins s-au mai întâlnit de două ori, scorul confruntărilor fiind egal, 1 - 1. În 2014, la US Open, Simona a câștigat cu 6-7(2), 6-1, 6-2, iar în 2021, la Montreal, scorul a fost 2-6, 6-4, 6-4 pentru Danielle.

Simona Halep a câştigat ediţia din 2020 a turneului de tenis de la Roma, însă anul trecut a părăsit competiţia în turul al doilea. Ea a acuzat, la vremea respectivă, o accidentare gravă la gamba stângă. În urma acestui incident, Simona Halep a ratat cea mai mare parte a sezonului.

Ea mai are două finale pierdute în capitala Italiei, în anii 2017 şi 2018, ambele în faţa Elinei Svitolina din Ucraina.