Halep, dezastru în clasamentul WTA. Ce i-a făcut o româncă

Halep, dezastru în clasamentul WTA. Ce i-a făcut o româncă Simona Halep. Sursa foto: captură video

Simona Halep riscă să fie scoasă de tot din clasamentul WTA. În această perioadă, alte jucătoare de tenis au reușit să o depășească pe sportiva din Constanța.

Simona Halep a jucat ultimul său meci oficial pe 29 august 2022, la US Open. Apoi, sportiva a fost depistată pozitiv cu substanța roxadustat, iar de atunci se află în stare de suspendare. În această săptămână, Irina Begu a trecut peste Simona Halep în clasamentul WTA. Irina Begu se află pe 46, iar jucătoarea de tenis din Constanța cu 10 poziţii mai jos.

Simona Halep încă nu a primit un verdict în cazul de dopaj, dar avocații acesteia speră că pedeapsa va consta într-un avertisment. Chiar dacă trece prin momente dificile, jucătoarea de tenis nu a renunțat la antrenamente și la visul ei.

Simona Halep riscă să fie scoasă din clasament WTA. Irina Begu i-a luat locul

Irina Begu, peste Halep în clasamentul WTA. Sursă foto: dreamstime.com

Simona Halep continuă să se antreneze

În timp ce tribunalul independent de la Londra continuă să amâne verdictul în ceea ce privește cazul de dopaj al lui Halep, Simona petrece timp în sala de forță pentru a putea face față la viitoarele meciuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ultimele trei postări ale lui Halep pe Instagram sunt videoclipuri de la antrenamente. Prin această alegere, Halep transmite tuturor un mesaj clar că nu va da înapoi”, au transmis americanii de la Tennis World USA. „Fiind un tribunal independent, nu putem comenta niciun aspect al cazurilor noastre, indiferent dacă procedurile s-au încheiat sau sunt în curs de desfășurare. Adoptăm această abordare pentru toate cazurile care ne sunt prezentate. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze că nu vă putem oferi mai multe detalii în acest moment”, a declarat tribunalul Sports Resolutions pentru Adevărul: „Verdictul ar putea fi dat în orice zi, dar amânarea lui nu o favorizează pe Halep”, au mai transmis cei de la Tennis World USA.

O nouă situație dificilă pentru Halep

În curând, va începe turneul WTA1000 din Canada, ultima competiție pe care a câștigat-o Simona Halep înainte de a fi depistată pozitiv. Turneul se va desfășura în perioada 7-13 august. Pe site-ul turneului, oficialii au pus o fotografie cu Camila Giorgi, câștigătoarea din anul 2021, nu cu sportiva românca, așa cum ar fi fost normal.

„Poate trebuie ca cineva să vă împrospăteze memoria și să vă arate cine este campioana en-titre a turneului. De ce sunteți atât de penibili?”, a transmis un fan, completat de alt urmăritor: „Simona Halep a câștigat turneul anul trecut, nu Giorgi”.

Simona Halep a câștigat turneul de la Toronto, după o victorie în finala cu Beatriz Haddad-Maia, una dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului. Sportiva s-a impus cu 6-3, 3-6, 6-3, potrivit RTV.