Simona Halep, primul Ambasador al Universității “Ovidius” Constanța

Simona Halep, primul Ambasador al Universității “Ovidius” Constanța

Cea mai bună jucătoare de tenis din lume, Simona Halep, a devenit primul ambasador al Universității Ovidius din Constanța, a cărei Facultate de Sport a absolvit-o în urmă cu patru ani.

Conducerea Universității Ovidius din Constanța i-a acordat sportivei titlul onorific de Ambasador, pentru “promovarea imaginii academice și excelență în activitatea sportivă”. Sala Senat a UOC nu a fost niciodată atât de plină, sute de studenți și profesori participând la importantul eveniment. Campioana de la Roland Garros, a venit însoțită de tatăl ei.

Mai marii universitătii voiau săi- înmâneze titlul Simonei de mai mult timp, însă nu au reușit  din cauza programului încărcat al sportivei. Laudatio pentru Simona Halep a fost citit de rectorul Sorin Rugină iar titlul de ambasador i-a fost oferit de președintele Senatului UOC, profesorul Ion Botescu. Sportiva constănțeană a fost aplaudată îndelung de studenții care i-au scandat numele în mai multe rânduri.

“Este o onoare foarte mare pentru mine să fiu prezentă, astăzi, aici, și să primesc această distincție. Este deosebită, specială. Bineînțeles, am primit foarte multe premii și am câștigat în tenis, dar această distincție este specială, diferită și vreau să mulțumesc facultății pentru acest moment  deosebit. Sunt onorată să fi făcut parte din această universitate. Aici am crescut”,  a declarat, vizibil emoționată, Simona Halep.

Ne puteți urmări și pe Google News

 “Vreau să mulțumesc orașului, bineînțeles. Este orașul meu de suflet, orașul meu natal, unde mă întorc de fiecare dată cu mare drag. Aici am crescut și …mă gândesc cu adevărat să mă reîntorc, nu știu în ce domeniu, sau când va fi, dacă va fi, dar cu siguranță o să fac ceva pentru acest oraș și o să mă implic în multe evenimente”, a adăugat Simon Halep.

Sportiva a fost asaltată de studenții care au dorit să facă selfiuri cu ea, nerefuzând pe nimeni. “Am o perioadă de vacanță, în continuare, de odihnă și încerc să îmi reîncarc bateriile pentru anul care vine. Prioritatea mea este sportul în momentul de față”, a mai spus Simona Halep, despre 2018 adăugând: “Nu aș putea să am nici un regret pentru anul acesta pentru că a fost un an deosebit din toate punctele de vedere.” Ea rămâne, de sărbători acasă, Crăciunul urmând să îl petreacă împreună cu familia.