Clasamentul WTA prezintă schimbări importante după încheierea Australian Open, primul Grand Slam al anului. Simona Halep nu mai este în primele 20 de jucătoare ale lumii, după ce a fost eliminată devreme din turneu
Simona Halep rămâne însă cea mai bine clasată româncă din topul WTA. Halep a pierdut însă opt locuri și a ajuns pe poziția 23 în topul celor mai bune jucătoare de tenis din lume. Diferența față de Sorana Cîrstea s-a micșorat semnificativ, aceasta urcând șase locuri până pe poziția 32. România are nouă jucătoare clasate în primele 200 tenismene ale lumii.
Jucătoare din România în TOP 200 WTA
23 Simona Halep 2.117 puncte (-8 locuri) 32 Sorana Cîrstea 1.612 (+6) 56 Irina Begu 1.043 (+8) 58 Jaqueline Cristian 1.013 (+11) 61 Gabriela Ruse 991 (+11) 101 Ana Bogdan 722 (+15) 123 Irina Bara 585 (+11) 124 Mihaela Buzărnescu 581 (-2)
197 Alexandra Cadanțu-Ignatik 344 (+12) etc.
Ashleigh Barty, rămâne lidel mondial în tenisul feminin
Ashleigh Barty este lider autoritar al clasamentului mondial după ce a câștigat fără drept de apel Australien Open. Jucătoarea australiană, a învins-o pe Danielle Collins din SUA, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 27, scor 6-3, 7-6 (7/2) şi a câştigat în premieră turneul de grand slam Australian Open. Este prima sportivă australiană care câștigă această competiție în ultimii 42 de ani.
Top 10 WTA
1 Ashleigh Barty 8.331 puncte 2 Aryna Sabalenka 5.698 3 Barbora Krejcikova 5.533 (+1) 4 Iga Swiatek 4.456 (+5) 5 Karolina Pliskova 4.452 6 Paula Badosa 4.429 7 Garbine Muguruza 4.195 (-4) 8 Maria Sakkari 4.071 9 Anett Kontaveit 3.871 (-2) 10 Danielle Collins 3.071 (+20).
Nadal, victorie istorică la Australian Open
Rafael Nadal l-a învins, duminică, 30 ianuarie, pe Daniil Medvedev într-o finală epică la Australian Open. Imediat după meciul care a durat peste cinci ore, Nadal a spus că nu era sigur că va ajunge într-o astfel de etapă.
„Este grozav să câştig un alt titlu de Grand Slam în acest moment al carierei mele. Înseamnă mult şi ştiu că 21 este un număr special. Este o zi de neuitat. Nu voi spune niciodată «merit» pentru că mulţi oameni se luptă şi mulţi oameni merită. Dar chiar cred că starea mea de spirit este foarte pozitivă. În ultimele şase luni, m-am luptat mult pentru a reveni pe teren.
Am trecut prin momente foarte grele, am avut conversaţii foarte grele pentru că nu ştiam dacă mă pot întoarce în circuit. Aşa că mă simt onorat. Sunt norocos că am realizat încă o dată ceva grozav în cariera mea de tenis. Nu acord o mare importanţă dacă sunt sau nu cel mai bun din istorie. Sincer, azi nu-mi pasă deloc. Pentru mine, important este să mă bucur de seri ca asta. Asta înseamnă mult pentru mine. Mai mult decât să câştig al doilea meu Australian Open, mai mult decât orice”, a spus Rafael Nadal.