Simona Gherghe a recunoscut, în sfârşit. Mărturisirea care a şocat o ţară întreagă
- Oana Nicolae
- 12 martie 2020, 14:14
Simona Gherghe a decis să renunțe la televiziune după ce a devenit mamă, pentru a-și dedica timpul familiei.
Este o prezență plăcută și a fost apreciată de majoritatea românilor de-a lungul timpului, dar puțini știu cum a ajuns Simona Gherghe să lucreze în domeniu. Surprinzător sau nu, vedeta nu a urmat o facultate de jurnalism, iar modul în care a ajuns să practice această meserie este absolut surprinzător.
„M-am dus la un examen în urma căruia s-au ales reporteri-prezentatori pentru un post de radio. În timpul perioadei de probă am reușit să fac o știre care i-a impresionat pe șefii mei. Eram în tramvai și, la un moment dat, pe stradă, l-am văzut trecând pe Ovidiu Lipan Țăndărică. Am sărit din mers și am făcut un interviu cu el”, a mărturisit Simona Gherghe în cadrul unui interviu pentru Jurnalul Național.
Totodată, aceasta a spus și de ce a plecat de la Acces Direct.
„Am simțit că e momentul să schimb ceva pe plan profesional. Cumva, lucrurile astea se întâmplă ciclic. Când am preluat emisiunea, în 2010, eram după aproape 9 ani de știri. Acum, am simțit că am obosit. Nu e un format comod. Emoțional, m-a consumat foarte tare. Și am decis să mă retrag, ca să las loc pentru ceva mai bun în viața mea.
În ultimii ani, am tot avut oferte, dar le-am declinat. Nu sunt genul de om care să se tot mute dintr-o parte în alta. Eu mă simt bine la Antena 1. Sunt aici de aproape 18 ani și, dacă aveam vreun motiv să plec, plecam. Faptul că încă sunt aici arată că mă simt bine cu ceea ce am”, a mai spus fosta prezentatoare de la Acces Direct.