”Din respect pentru talentul tău, din respect pentru publicul tău nu poţi prezenta un spectacol prost ca fiind unul bun. Din păcate, Maia Morgenstern asta a făcut!”

Spectacolul interbalcanic „Cântecul fratelui mort”, cu Maia Morgenstern în rol principal, a fost prezentat în avanpremieră de actriţă, pentru EVZ, cu profunzimi despre semnficaţia unei balade din Balcani. Intriga spectacolului „Cântecului fratelui mort”, prezentat miercuri şi joi seară la Sala Atelier de la Teatrul Naţional, se regăseşte în România în balada Voicăi, care aduce în prim-plan durerea unei mame care-şi pierde copiii, loviţi de o molimă. Femeia îşi întoarce fiul din morţi pentru a i-o aduce înapoi pe Voica, fiica măritată printre străini. Blestemul mamei zguduie temeliile morţii pentru un cuvânt dat, ce se cere a fi respectat.

Toate bune şi frumoase. Şi, mai ales, etice. În preajma aniversării actriţei, care vineri a împlinit 47 de ani, EVZ a creditat-o pe Maia Morgenstern şi a publicat un amplu interviu în care aceasta anunţa, cu ample trimiteri mitologice şi religioase, un spectacol cutremurător, cu un cor antic, jucat de actori din cinci ţări balcanice. Am mers pe mâna Maiei Morgenstern, am făcut interviul înainte de a vedea spectacolul regizorului grec Sotiris Hatzakis. Greşeală fatală!

Am mers la spectacol cu toată buna-credinţă pentru talentul indiscutabil al actriţei. Nu am luat în calcul ultimele ei roluri, care dezamăgesc prin exagerare cabotină, din „Burghezul gentilom” sau chiar din „Ecaterina cea Mare”. Am luat în calcul marile ei roluri de altădată, din filmele „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni” sau din „Patimile lui Hristos”.

Nu am uitat nici o clipă că Maia Morgenstern a întruchipat cu forţă, şi profunzime, şi sensibilitate, personaje feminine foarte complexe: „Doamna T”, atât în teatru, cât şi în film, Marguerite în „Dama cu camelii” la Teatrul Naţional, Lola Blau, în viziunea lui Alexandru Dabija  în „Astă-seară, Lola Blau” la Teatrul Evreiesc de Stat, o Lola Lola de neuitat în „Îngerul albastru” după Heinrich Mann, la Odeon sau mai recent a interpretat-o pe Arkadina  în „Pescăruşul” lui Andrei Şerban de la Sibiu.

Maia, cu o expresivitate deosebită, poate ţine singură un show-woman, poate cânta acompaniată la pian sau cu o orchestră întreagă,  sau poate fi diva care dansează cabaret ( a lucrat multe spectacole cu Răzvan Mazilu). A făcut o Chiriţa  de zile mari în „Chiriţa în voiaj”.

Ceea ce este extraordinar este că Maia poate trece cu uşurinţă de la tragedie la comedie, în registrul tragic fiind totuşi cel mai mult ea însăşi.  Ea a făcut roluri rămase antologice, care o reprezintă cel mai mult:  Medeea ( în „O trilogie antică, montată de Andrei Şerban, la Naţional, în 1990), Clitemnestra ( în "Orestia" lui Silviu Purcărete de la Craiova) sau Electra, jucată la Atena.

Va rămâne indiscutabil în istoria mondială a filmului prin noua ipostază de mamă foarte demnă şi sobră a lui Iisus din filmul lui Mel Gibson: Maia a întruchipat extraordinar o Maria tragică, dar care nu-şi urlă suferinţa cumplită, ci o trăieşte şi o exprimă cu multă gravitate şi implicit măreţie.  În 2004, prin acest rol, Maia Morgenstern s-a impus  astfel definitiv şi pe plan internaţional.

Talentul şi forţa de tragediană, ţinuta actriţei rămân de necontestat.

Numai că uneori marii actori repetă în spectacole mici,  atitudini şi gesturi mari jucate în alte montari anterioare, de calitate. Uneori, marii actori rămân într-un anumit registru probat anterior.

Un regizor bun ştie să stăpânească şi să tempereze actorul atunci când este nevoie. Un regizor bun ştie exact cât să ia din talentul unui mare actor sau ştie când să-l oprească.

Nu a fost cazul regizorului grec Sotiris Hatzakis - în spectacolul „Cantecul fratelui mort", Maia Morgenstern a fost prea mult pentru el! Maia Morgenstern rămâne o forţă a naturii, dar care atunci când nu este „temperată” poate erupe prea mult.

Un mare actor are clar nevoie de un mare regizor, care să-l „stăpânească” şi să-l coordoneze corect.

Maia Morgenstern nu a fost însă deloc ajutată de regizor în spectacolul de joi seară, de la Teatrul Naţional.

Dacă nu ştii povestea, nu înţelegi absolut nimic din spectacolul „Cântecul fratelui mort”. Apar trei mame, îmbrăcate în negru, decorul este uşor jenant cu nişte copaci pictaţi în alb peste nişte paravane, nu există fior, ci numai o durere „cerebrală” şi dezlânată, pigmentată cu bocete şi urlete profund terestre şi sinistre, care nu seamănă deloc cu catharsisul din corul tragediilor greceşti, cele adevărate şi cele de calitate.

Interpreta Voicăi este ştearsă, inodoră şi incoloră. Maia, în rol de mamă înnegurată, este mult prea dură, îşi cîntă bocetele cu voce baritonală şi ţine prea mult de imaginea-şablon de-acum a mamei care suferă demn şi imperturbabil rece. Smulsul părului din cap pentru a-şi aduce înapoi fiul dintre morţi seamănă mai mult cu o exorcizare. Maia este statuară, în rolul mamei care nu iartă, nu iubeşte, ci numai se răzbună. Pe ea însăşi în primul rând. Dar noi, ceilalţi, ce vină am avut?

Din respect pentru talentul tău, din respect pentru publicul tău nu poţi prezenta un spectacol prost ca fiind unul bun. Din păcate, Maia Morgenstern asta a făcut. Ne-a indus pe toţi în eroare.

Citiţi şi: Maia, „după Iisus Hristos” Maia Morgenstern: „Cuvântul dat te întoarce şi din groapă” Maia Morgenstern, la 47 de ani