"Ea îl vrea înapoi. E foarte categorică. Nu-i pasă că va călca peste cadavre. Suferinţa ei nu-i mai puţină. El i-a distrus viaţa. Focul poate să ardă. Zâmbetul cinic al femeii din trecut se ridică peste toată cenuşa."
O iubire de-o vară poate zdruncina din temelii o căsnicie aparent împlinită şi poate scoate la suprafaţă cenuşa unui cuplu, arsă mocnit timp de 20 de ani, acesta este mesajul spectacolului "Femeia din trecut", care a avut acum câteva zile premiera la Metropolis. Regizorul Theodor Cristian Popescu s-a întors, după opt ani, pe scena teatrală românească, alături de actriţa sa fetiş (Cristina Toma), readucând în atenţie un alt cuplu din viaţa reală, pe actorii Lucian Pavel şi Lelia Ciobotariu.
I-am mai văzut pe toţi, acum nişte ani, sub bagheta aceluiaşi coregraf Florin Fieroiu, în "Îngeri în America", la Nottara. Regizorul a fost plecat el însuşi în America. Toţi îşi reprezintă acum poate prin textul lui Roland Schimmelpfennig propriile zbateri, prinşi într-un carusel al dramei cuplului contemporan, strivit de replicile cruzimii şi cinismului. Ne amintim parcă de "Nora" contemporană a lui Ostermeier, cu care regizorul a lucrat.
Frank (Lucian Pavel) şi Claudia (Lelia Ciobotariu) par un cuplu bine sudat. Au totul împachetat, sunt gata să se mute într-un alt colţ de lume. Andi (Conrad Mericoffer), fiul lor, îşi ia rămas-bun de la Tina (Andreea Boboc), o adolescentă rebelă cu ciorapi vărgaţi şi bocanci. Doi copii teribili care îşi scriu dragostea pe pereţi. Din senin, în casa aproape pustie a cuplului îşi face apariţia Romy Vogtländer (Cristina Toma), o femeie stranie, parcă din altă lume, care are pretenţii foarte ferme asupra lui Frank, în numele jurământului de iubire dintr-o vară de odinioară.
Ea îl vrea înapoi. E foarte categorică. Nu-i pasă că va călca peste cadavre. Suferinţa ei nu-i mai puţină. El i-a distrus viaţa. O uşă se deschide şi se închide peste tot trecutul. Sub presiunea amintirilor duioase cu "femeia din trecut", căsnicia se zdruncină din temelii. Fisurile rutinei şi convenţiei ies la iveală. Trădarea şi răzbunarea fac ravagii într-un labirint de oglinzi paralele, într-o spirală continuă cu flashuri din trecut, în care fiul şi iubita lui de acum joacă parcă povestea lor de atunci.
Focul poate să ardă. Focul poate să ucidă, pentru că trupurile celor din surplusul ecuaţiei, soţia şi copilul, "merită" să ardă sau să zacă într-un cufăr. Surâsul cinic al femeii din trecut, ca şi cel al Rebeccăi lui Daphne du Maurier, se ridică peste toată cenuşa.
Recomandările noastre
