Silviu Predoiu acuză media de calomnie

Silviu Predoiu. Sursa foto: facebook / Silviu Predoiu

Silviu Predoiu a fost numărul doi în Serviciul de Informații Externe până în 2018. Înainte de Revoluție, el a fost angajat al fostei Securități cu numele de serviciu Silviu Pumnea. Cu toate acestea, CNSAS a decis că nu pote fi considerat fost colaborator al Securității și a primi aviz favorabil pentru candidatura la președinție.

A fost introdus sub acoperire la Geomin

Fostul spion se spune că nu a ascuns faptul că a fost trimis în misiuni externe pe vremea lui Ceaușescu. El spune că a lucrat Centrul de Informații Externe și că a fost introdus la acoperire la întreprinderea de Comerț Exterior Geomin, pentru misiuni externe.

Silviu Predoiu spune că numele de cod Pumnea a fost doar unul din numele de serviciu pe care le-a avut de-a lungul carierei.

"Toată existența profesională a unui spion se desfășoară pe nume de serviciu – de la fluturașul de salariu și raportul de concediu, la ordinul de avansare în grad sau funcție, la ordinul de misiune, la notele de analiză, toate sunt întocmite pe numele de serviciu", afirmă candidatul la președinție.

Silviu Predoiu. Sursa foto: facebook / Silviu Predoiu

Acuză media de calomnie

Silviu Predoiu consideră că tot circul mediatic care s-a creat în jurul lui alunecă spre calomnie și că nu va permite nimănui să-i pună sub semnul întrebării nici cariera, nici probitatea profesională, nici fidelitatea față de țară și munca în folosul României.

"Pentru că atunci când spionul Silviu Pumnea a fost reținut, înjunghiat, când s-a tras asupra lui în misiune externă fiind, puterea lui de a rezista și a găsi soluții a venit din drapelul imaginar pe care l-am purtat mereu în suflet", a declarat el.

Bine ați venit în Școala de Spionaj!

Chestionat de jurnalistul Dan Andronic în legătură tema recrutării, Silviu Predoiu a povestit cum a fost racolat de fosta Securitate.

„Te căutau, te întrebau, te tatonau și după plecau. Și ți se spunea «Ar fi bine să nu vorbiți cu nimeni». Și după nu te mai căuta nimeni o perioadă lungă. Tu te așteptai ca a doua zi să se întâmple ceva. Nu te căutau nici a doua zi, nici peste două săptămâni, nici peste trei săptămâni. Lăsau să vadă. Te duci, vorbești, începi să bați câmpii pe ici, pe colo. După cu revenit. Au început cu testări, testare de limbă. Și mă gândeam «Pentru ce îmi cere testare de limbă?». Testare de limba engleză, cultură generală, abilități. Toate făcute la intervale de timp destul de aerisite. Abia la sfârșit mi s-a zis «Bine ați venit în Școala de Spionaj, singura instituție de spionaj a României»”, a povestit Silviu Predoiu.