Silviu Biriș slujește într-o biserică din București. Se va călugări faimosul actor?

Acum câțiva ani, actorul Teatrului Național, Silviu Biriș, lua pe toată lumea prin surprindere anunțând că va face studii de teologie. Între timp, schimbarea din viața sa pare să indice o opțiune tot mai asumată pentru a se pune în slujba Domnului.

Celebrul actor al TNB, Silviu Biriș, a luat calea bisericii. Student la Teologie, acesta a fost surprins în altarul bisericii, unde slujește în ciuda pandemiei. El a ținut predica la hramul Bisericii Sf. Ecaterina din București, lăcaș de cult care este paraclisul studenților teologi ortodocşi din Bucureşti.

Pe 25 noiembrie, carismaticul artist a ținut prima sa predică în fața colegilor de an şi a credincioşilor care se aflau prezenţi în biserică. ”Să ne gândim, atunci când suntem ispitiți să ne pierdem din prețiosul timp pe care tot Dumnezeu ni l-a îngăduit pentru desăvârșirea noastră pedagogică în anii de studiu teologic,… [că] Sfânta Ecaterina nu și-a pierdut timpul nici măcar o clipă. L-a dat cu totul lui Hristos”, a spus Biriș,  potrivit basilica.ro.

Silviu le-a vorbit enoriașilor despre viața de credincios în perioada de pandemie. Despre legătura dintre teatru și teologie, Biriș susține că ”trebuie să ai har” și că simțea nevoia ”șlefuirii” în Teologie, dar și aceea de a cunoaște oameni luminați, informează B1.

Căsătorit 10 ani cu o colegă de breaslă

După 23 de ani petrecuți pe scenă, s-a înscris la cursurile Facultății de Teologie de mai multă vreme, iar anul viitor va fi absolvent al instituției. Biriş (47 de ani) îşi va lua licenţa în teologie pastorală.

Momentan, actorul nu știe dacă va alege preoția, mai ales pentru că a divorțat de curând. Singura opțiune permisă de Biserica Ortodoxă în astfel de cazuri o reprezintă călugăria. Pe de altă parte, Biriş ar putea beneficia totuși de o dispensă din partea ierarhiei și s-ar putea recăsători, întrucât divorţul a fost pronunţat înainte ca el să înceapă să studieze teologia.

Actorul a fost însurat mai bine de un deceniu cu Irina Cornisteanu, manager artistic și director al Institutului Cultural Român din Viena, fiica regizorului de teatru Mircea Cornișteanu. Ei au doi copii, David și Eva, iar presa a relatat că relația lor ar fi început să scârțâie în 2014, când Irina a primit înaltul post din capitala Austriei.

"Încă nu ştiu dacă voi practica preoția pentru că trebuie să trec prin practicarea canoanelor bisericești. În cazul meu, nu pot deveni preot decât dacă mă fac călugăr”, a dezvăluit artistul în emisiunea La Măruță, anul trecut.

"A fost o dorință supremă”

Actorul a povestit că a simțit nevoia să se apropie de Dumneazeu într-un moment cheie din viață și a urmat chemarea. "A fost o dorință supremă. Apoi s-a întâmplat un moment revelator și asa am ajuns să-l cunosc pe Dumnezeu. Am ajuns să fiu student la Facultatea de Teologie", a povestit el.

După Revoluție, mai mulți actori au renunțat la carieră în favoarea slujirii lui Dumnezeu şi a Bisericii: în primul rând Dragoş Pâslaru (actorul bătut crunt de mineri și devenit între timp duhovnicul și sfătuitorul de suflet al multor actori celebri, printre care Manuela Hărăbor, Magda Catone sau Claudiu Bleonț), dar și Mariana Buruiană, Răzvan Ionescu, Ovidiu Cuncea sau Mihai Coadă.

Sursă foto: Basilica.ro