Sile Cămătaru şi-a câştigat libertatea cu bidineaua

Sile Cămătaru şi-a câştigat libertatea cu bidineaua

JUSTIŢIE. Tribunalul a decis eliberarea înainte de termen a interlopului, pe motiv că a făcut trei pătrimi din pedeapsă, a avut un comportament exemplar şi că există dovezi temeinice de îndreptare.

Interlopul Vasile Balint, pus în libertate în decembrie anul trecut, deşi mai avea de ispăşit 3,5 ani de închisoare din pedepasa de 13 ani, a depus la dosar mai multe acte medicale potrivit cărora are mari probleme de sănătate. În plus, un angajament depus de o societate comercială atestă faptul că în cazul în care va fi eliberat, Sile va fi angajat ca şi distribuitor de vopseluri auto, meserie care poate fi practicată de interlop, în ciuda stării precare de sănătate. Cămătarul pocăit În faţa judecătorilor, spaima de altădată a prostituatelor a arătat că "am executat aproape 10 ani, am rapoarte de evidenţiere, pe perioada detenţiei am participat la zugrăvirea camerelor deţinuţilor, iar în prezent am grave probleme de sănătate". Declaraţia cămătarului a fost consemnată de judecătoarele Antonela Costache, Viorica Dinu şi Florentina Vasilăţeanu, care l-au şi crezut pe cuvânt din moment ce l-au eliberat. Deşi nu s-a omorât cu munca în penitenciar şi a avut două abateri, Comisia de liberare con­diţionată a închisorii Jilava şi-a dat acordul pentru eliberarea deţinutului. Ghiveci din partea lui Sile La mijlocul lunii decembrie anul trecut, la câteva zile de la avizul pozitiv al Comisiei, po­liţiştii au găsit sub salteaua lui Sile trei telefoane mobile, 13 cartele şi un caiet în care erau trecuţi "fraierii" care s-au împrumutat cu bani sau care trebuiau să-i plătească taxă de protecţie interlopului. Celor de pe listă li se aplica o dobândă săptămânală, restanţierii fiind aduşi pe calea cea bună prin intermediul unui "ghiveci", adică o corecţie fizică comandată din închisoare chiar de către Vasile Balint. Reintegrare prin şah Prima dată, Judecătoria sectorului 4 a respins cererea lui Sile de eliberare, arătând că a fost recompensat ultima oară în urmă cu patru ani. Eforturi pentru reintegrare a depus doar prin participarea la unele conferinţe, a mai jucat din când în când şah, fotbal şi tenis cu piciorul. Din 2008 nu a mai vrut să muncească, aşa că a adunat, în zece ani de detenţie, doar 198 de zile muncite. Un alt motiv de eliberare a fost acela că Sile a făcut închisoare în regim semideschis. Deţinut model În decizia instanţei a contat caracterizarea penitenciarului Jilava, potrivit căreia "condamnatul s-a încadrat în programul unităţii, nu a creat probleme, a manifestat receptivitate faţă de activităţile socio-educative la care a participat, a fost recompensat de unsprezece ori, din care de două ori cu ridicarea măsurilor disciplinare anterior apli­cate, dar şi de nouă ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi vizită ". Nicio clipă nu s-a pus în discuţie problema ultimei sancţiuni, aplicată în martie 2011 lui Sile Cămătaru. Magistraţii parcă au avut "orbul găinilor" când au luat decizia de liberare, atâta vreme cât nu au ţinut cont de rezultatele percheziţiei făcute în celula interlopului doar cu câteva zile înainte de proces. Precedent fără valoare Faptul că Sile are antecendente penale "nu constituie un impediment la acordarea liberării condiţionate", mai precizează judecătorii. Practica caracterizărilor la superlativ nu este nouă. În urmă cu trei ani, fratele lui Sile, Nuţu Balint, mai avea puţin şi era declarat de oficialii de la penitenciarul Jilava un mare talent literar, având în vedere că făcea deja parte din redacţia revistei literare a închisorii. El avea nevoie de consemnarea participării la astfel de evenimente pentru a obţine "o bilă albă" din partea judecătorilor, lucru care s-a şi întâmplat. "Deţinutul Balint era în redacţia revistei literare de mai multe luni, motiv pentru care a fost recompensat." Oficial Închisoarea Jilava, februarie 2009 PRECEDENT Cămătăria, un mod de viaţa în familia Balint Sile Cămătaru a fost eliberat pe 19 decembrie anul trecut. După numai două zile, fiul acestuia, Marius, zis Mario (foto), era arestat pentru 29 de zile de Tribunalul Bucureşti. Acuzaţiile procurorilor sunt identice cu cele aduse tatălui său. Judecătorii care l-au arestat pe fiul celebrului interlop arată că acesta trebuia acuzat şi de şantaj, după ce a pus în practică sfaturile şi a dus la îndeplinire ordinele părintelui său care coordona reţeaua infracţională din închisoare. La mijlocul lunii decembrie a anului trecut, poliţiştii au descins la locuinţele a nouă locotenenţi ai lui Vasile Balint, care se ocupau de cămătării şi proxenetism. Conform Poliţiei, cei nouă locotenenţi ai lui Sile colectau taxe de protecţie, fiind implicaţi în proxenetism, evaziune fiscală, furt şi alte infracţiuni cu violenţă. Fiul interlopului a fost reţinut, eliberat, apoi arestat de judecători, după ce a dat bani cu dobândă în perioada octombrie – decembrie 2011, după intrarea în vigoare a legii cămătăriei. "Antecedentele penale există şi nu constituie un impediment la acordarea liberării condiţionate.“ Magistraţi Tribunalul Bucureşti

Familie Nuţu Cămătaru a fost şi mai norocos decât fratele său după ce i s-a micşorat pedeapsa CITIȚI ȘI:

  • "Lista Cămătarilor": Ce-i aşteaptă pe denunţătorii interlopilor. Ce fete le cerea un fotbalist
  • Sile Cămătaru, radiografia unui şef de clan
  • O veste care a dat fiori. Sile Cămătaru a visat la întregirea clanului. Portret de interlop audiat în Parlamentul României
  • Sile Cămătaru a părăsit Penitenciarul Jilava. VIDEO cu maneaua dedicată dușmanilor
  • Din ce trăiesc Cămătarii, cei mai temuți interlopi din București
  • Din ce trăiesc Cămătarii. Partea a II-a. Polițistul corupt și respectul față de interlopi

Ne puteți urmări și pe Google News