Și-au dat foc la gospodărie cu artificiile de anul nou

Și-au dat foc la gospodărie cu artificiile de anul nou

Un incident care a avut loc în noaptea de Anul Nou, arată cât de periculoase sunt artificiile.

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj au fost chemați să intervină pentru a stinge un incendiu, la o casă din localitatea Baciu. Apelul la 112 a fost înregistrat la scurt timp după ora 0,00. Trei autospeciale pentru stins incendii au fost alertate, în cursul nopții care a trecut, pentru a stinge flăcările care au cuprins un depozit de fân și o anexă, din localitatea Mera, comuna Baciu. ”La sosire arderea se manifesta generalizat la cele două anexe gospodărești, iar acestea erau situate la o distanță de cca 2-3 m față de casa de locuit”, precizează salvatorii.

Pompierii au acționat timp de cinci ore pentru a stinge incendiul și pentru a evita reaprinderea focarelor mocnite din cei peste 1000 de baloți de fân cuprinși de flăcări. În cele din urmă, pompierii au reușit să limiteze propagarea focului la casele din jur.

”Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar un echipaj SMURD a fost dislocat preventiv la locul evenimentului. Din cercetările preliminare, se pare că focul a ponit de la artificii folosite necorespunzător”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, maiorul Andrei Biriș.La scurt timp după ce au dat foc la artificii, petrecăreții au intrat în casă pentru a continua petrecerea fără să știe ca la doar câțiva metri de ei, scânteile au provocat un incendiu puternic.

Ne puteți urmări și pe Google News