Și-a pierdut viața într-un accident cumplit! Tragedia care a îndoliat fotbalul românesc
- Andrei Calin
- 11 ianuarie 2020, 19:15
„Am fost aruncat cu capul în parbriz”
„Aproape imediat, din față a derapat o mașină ce cobora. Venea ca un bolid scăpat de sub control spre mașina noastră. Impactul era inevitabil, intrase surprinzător pe sensul nostru de mers. Dan s-a ridicat pe volan șocat. Eu m-am întors instinctiv spre dreapta, încercând să mă apăr. Nu puseserăm centurile de siguranță, aveam viteză, cam 130. O fracțiune de secundă am avut intuiția că voi scăpa. Dan n-a mai putut să facă nicio manevră. A luat șocul în plin, mai întâi pe parte lui. Mașina derapată ne-a lovit în motor cu partea laterală a locului de lângă șofer.
Am fost aruncat cu capul în parbriz, iar brațul drept, intrat în bordul mașinii, mi-a trosnit ca un vreasc. Mașina noastră nu avea airbaguri. Mi-am pierdut câteva secunde cunoștința. M-am trezit imediat, zgomotul infernal al ciocnirii se terminase, era liniște. Sângele î,mi șiroia pe față, brațul îmi atârna inert. Am realizat că e rupt. Dan era căzut pe volan. Văzându-l, m-am pierdut, am început să-l strig, atingându-l cu mâna stângă: - Dane, Dănuțe, trezește-te, spune-mi ceva.” (...)
Ajuns la spital, Cornel Dinu a aflat după câteva zile că prietenul său a murit. Vestea i-a fost dată de Silvia, soția „Procurorului”. „M-a podidit plânsul. Am plâns nervos până acolo. Ce e viața...!”, își amintește Dinu episodul traumatizant pentru el și fatidic pentru Alban.
Tehnicianul avea să suporte o intervenție chirurgicală de refacere a nasului, iar un an mai târziu devenea selecționerul României.