Și-a abuzat repetat fiica minoră. Bărbatul a fost reținut de polițiști

Și-a abuzat repetat fiica minoră. Bărbatul a fost reținut de polițiști

 Poliţiştii din Vălenii de Munte Județul Prahova au reținut un bărbat acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa, în perioada când aceasta era minoră. Anunțul a fost făcut miercuri de IPJ Prahova.

Și-a abuzat repetat fiica minoră. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Vălenii de Munte au reţinut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor şi incest, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal. Din cercetări a reieşit faptul că acesta ar fi întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa în vârstă de 20 de ani în prezent, în perioada în care aceasta era minoră", precizează IPJ Prahova.

Potrivit sursei citate, dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte. Cu propunere de luare a măsuri arestării preventive, scrie Agerpres.

Foarte puțin copii au curajul să raporteze abuzul

În ultima perioadă s-au înmulțit abuzurile asupra copiilor, tot mai multe cazuri fiind semnalate Poliției. Cu toate că, potrivit statisticilor, încrederea în autorități este serios știrbită.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit specialiștilor, abuzul sexual afectează bunăstarea copilului, creşterea şi dezvoltarea sa  şi are consecinţe pe termen lung pe parcursul vieţii. Abuzul are loc atât în cazul unui contact sexual, cât şi în lipsa acestuia.  Atunci când copilul devine obiectul unei acţiuni cu caracter indecent. Abuzul sexual asupra copilului este o infracţiune, conform Codului Penal.

Abuzul și agresivitatea sunt atât de înrădăcinate în familiile noastre încât au devenit parte din bagajul emoțional pe care-l purtăm peste tot.  Și pe care îl vom da mai departe dacă nu devenim conștienți de asta. Evenimentele de anul trecut de la Caracal au deschis discuția despre cum se poartă autoritățile cu victimele. Cum ele nu sunt ascultate și nici crezute. Cum sunt judecate sau acuzate și cum asta le face să nu aibă încredere în poliție sau justiție și să nu raporteze agresiunile prin care trec.

Statisticile sunt alarmante, însă nu ele reflectă dimensiunea reală a fenomenului, care este subestimat, în primul rând pentru că minorii nu raportează cazurile de abuz sau violenţă sexuală. 1 din 3 copii nu spune nimănui.