Sharapova i-a dezgustat pe britanici

Sharapova i-a dezgustat pe britanici

Invitată de organizatorii de la Australian Open să efectueze tragerea la sorți, alături de elvețianul Roger Federer (deținătorul titlului), rusoaica Maria Sharapova (campioană la Melbourne în 2008) a atras un val de critici din partea presei internaționale.

„Un interviu rușinos”

În urmă cu doi ani, chiar după terminarea turneului de la Melbourne, „Masha” a fost prinsă dopată, lucru care i-a adus o suspendare de doi ani din circuitul WTA. Recent, un reporter de la Channel 7 a intervievat-o pe tenismenă, dar a fost menajată când a venit vorba despre suspendarea pentru dopaj. Imediat, presa britanică a titrat „A fost un interviu rușinos”.

„Interviul a fost universal condamnat de media, mulți fiind dezgustați și de decizia organizatorilor de a face din Sharapova o prezență pe covorul roșu, la tragerea la sorți”/ „Prezența Sharapovei la tragerea la sorți transmite un mesaj greșit pentru cei care sunt la început de drum în tenis”, au tunat jurnaliștii din Regatul Unit.

Motivul pentru care Sharapova a fost invitată la ceremonia de deschidere a fost explicat de directorul Australian Open, Craig Tiley: „Am vrut să avem o fostă campioană și am fost foarte fericiți că Sharapova a acceptat invitația noastră. Maria merita această șansă”