Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați au fost canonizați de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 5-7 martie 2008.

Sfântul Cuviosul Simeon s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea orașului Piatra Neamț, în timpul domnitorului Alexandru cel Bun.

De tânăr a ales viața monahală și a intrat în obștea Mănăstirii Bistrița.

Dorind să se retragă în pustie, a luat binecuvântare de la egumenul Mănăstirii Bistrița și, împreună cu încă doi ucenici ai săi, la anul 1432, în zilele lui Iliaș Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, s-a retras în isihie, la poalele muntelui numit „Păru”, la 5 km depărtare de mănăstirea sa.

Auzind Sfântul domnitor Ștefan cel Mare de nevoința Cuviosului și înștiințându-se că nu are biserică unde să se roage cu ucenicii săi, în anul 1461, i-a dăruit bani și ajutor să înalțe o mică biserică de lemn, hramul ei fiind așezat, în urma unei vedenii, în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Terminându-se biserica în același an, a fost sfințită la 26 octombrie de Mitropolitul Teoctist I, când a hirotonit ca preot pe Simeon, care a devenit astfel primul întemeietor și egumen al Mănăstirii Pângărați, ce s-a numit până în 1508 „Schitul lui Simeon”.

În anul 1476 are loc campania militară a lui Mahomed al II-lea în Moldova, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare fiind înfrânt în bătălia de la Valea Albă, Războieni.

După ce Ștefan a reușit să își refacă forțele și în urma mai multor atacuri asupra trupelor otomane care nu au izbutit să cucerească nici una din cetățile Moldovei, Mahomed al II-lea s-a retras dincolo de Dunăre.

Însă, în urma invaziei otomane și a victoriei de la Războieni, dar mai ales din cauza trupelor auxiliare ale lui Mahomed, care făceau dese incursiuni de jaf la mănăstirile din ținutul Neamțului, în timp ce grosul armatei lui Mahomed asedia fără succes cetatea Neamțului, Cuviosul Simeon și-a luat ucenicii și trecut peste Carpați în Transilvania, stabilindu-se la Mănăstirea Cașiva, unde, după puțin timp, s-a mutat la Domnul, în toamna aceluiași an, 1476.

Sfântul Cuvios Amfilohie de la Pângărați s-a născut în anul 1487, undeva în partea de nord a Moldovei.

Viața monahală și-a început-o de foarte tânăr, la Mănăstirea Moldovița, de unde a venit la Pângărați, în anul 1508, unde a și fost ales ocărmuitor, conducând obștea mănăstirii timp de 56 de ani.

Nevoințele sale au atras purtarea de grijă a lui Dumnezeu și ocrotirea Sfântului Dimitrie, patronul mănăstirii, care, prin arătare dumnezeiască, i-a cerut Domnitorului Alexandru Lăpușneanu să zidească la Pângărați o biserică în numele său pe locul celei vechi de lemn, care fusese arsă de turci.

Biserica a fost zidită, iar în anul 1560 a fost sfințită de Mitropolitul Grigorie al Moldovei.

În anul 1566, Cuviosul Amfilohie Sihastrul, cunoscând că i se apropie sfârșitul vieții, a adunat pe toți fiii săi duhovnicești și le-a dat cuvântul său cel mai de pe urmă.

A lăsat egumen la Pângărați în locul său pe Ieromonahul Teodorit, ucenicul său, iar el s-a retras la Moldovița, mănăstirea lui de metanie.

Acolo, Cuviosul Amfilohie s-a mai ostenit timp de încă patru ani de zile, iar în anul 1570, aflând de la Duhul Sfânt ceasul morții sale, s-a împărtășit cu Sfintele Taine și și-a dat cu pace sufletul său în brațele Domnului nostru Iisus Hristos.

(Sursa: Basilica)