La numai 20 km de malul mării, o minune a vieţii creştine din România şi unică în Europa, Complexul Rupestru de biserici de cretă Murfatlar- Basarabi, stă îngropată sub un acoperiş de scânduri negeluite. Deschis publicului, Complexul Rupestru ar fi creat slujbe, ar fi înfiinţat pensiuni şi restaurante tradiţionale, ar fi adus cohortele de turişti japonezi şi banii lor de cheltuială, care nu sunt de neglijat.

Cui să se închine ei, mai întâi, oamenii de la Murfatlar: în faţa muntelui de cretă sau în faţa lui Dumnezeu? Până în prezent, de 21 de ani, unii s-au ploconit doar în faţa cretei- un praf care, zic ei, are preţiozitatea, nobleţea şi profitul său în euro. Dar unde dai cu dunga de cretă, vine ploaia Domnului şi o spală. De 21 de ani, sfinţii de cretă de la Murfatlar stau arestaţi de nehotărârea mioritică. Acolo, la începuturile creştinismului, ascunşi prin tuneluri şi cataracte cu religia lor interzisă, călugării aprindeau lumânări la 20 km de Marea Neagră. Azi, la Complexul Rupestru Basarabi-Murfatlar nu se mai aprinde nici măcar un bec. Basilicile creştine stau cuminţi sub o manta de scânduri negeluite, aşteptând sfârşitul lumii altora sau sfârşitul izolării lor. Între geamie şi biserică  Oraşul Murfatlar este vestit pentru vinurile sale, dar localnicii cârtesc că aici găseşti mai degrabă vinuri de Valea Călugărească. De pe podul metalic care retează cartierele de case în două şi care te trimite mai departe, către frontiera cu Bulgaria, un tablou sumar îţi oferă vreo câteva repere: drept înainte este primăria, la stânga este biserica ortodoxă a unui popă veşnic afumat şi casa lui nenea Cucuveanu- un Moromete local ce învârte primarii şi politica din localitate, la dreapta exploatarea de cretă şi micuţa geamie musulmană, iar dedesubt, ameţitor, curge stătut Canalul Dunăre- Marea Neagră.  În spate, pe umărul unui tăpşan aproape plat, sunt bisericuţele de cretă, sub mantaua lor de aşa-zisă protecţie. În curte mai este o căsuţă unde locuieşte paznicul tocmit de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, care este curatorul sitului istoric Când eşti turist şi nu găseşti paznicul, urci frumos tăpşanul şi te uiţi în zidurile acoperământului aşa cum îţi închipui că se uită curca-n lemne. Oricum priveşti, construcţia rămâne, însă, tot hâdă şi te întrebi: o fi "artă prin artă"? O fi doar "artă fără artă"? Biserica şi turiştii  Pe orizontală, deschiderea către marele public a Complexului Rupestru Basarabi- Murfatlar ar fi făcut ceea ce nu au reuşit până acum alte complexe locale. Complexul Rupestru ar fi creat slujbe, ar fi înfiinţat pensiuni şi restaurante tradiţionale, ar fi adus cohortele de turişti japonezi şi banii lor de cheltuială, care nu sunt de neglijat. Nea Marin Juncu, din Murfatlar, ne descrie şi un alt efect, cu ochii mijind şireţi: omul e de-al locului, le ştie. "Cu biserică aici, la Cretă, să ştiţi că venea şi ăia de la Rutiera Constanţa, poliţiştii, avea şi ei unde să se roage pentru şpăgi, hehe". Muza istoriei, Clio, nu s-a amuzat suficient la Murfatlar. Sus, deasupra bisericuţelor de cretă, Arhiepiscopia Tomisului a cocoţat, de curând, un schit cu drumeag care ocoleşte ca un şarpe scurt, dealul. Urcăm prin partea opusă, ocolind bisericile prin spate, spre o cornişă unde niciun ghid nu şi-ar aventura turma de turişti. La doar câţiva paşi de bisericuţe, dincolo de linia domoală a rampei, izbucneşte spectaculos un uriaş amfiteatru din cretă. Petele de brumă sticlesc curat şi îşi unesc lumina în mijlocul unui lac micuţ, aflat la poalele pereţilor albi. Locul este minunat: aici poate că şi-au sacrificat geţii dobrogenii tinerii, aruncându-i în suliţe, ca să-i trimită marelui Zamolxe. Ateul Ceauşescu nu a stricat Ateu reţinut, cu frică Dumnezeu, Ceauşescu nu a stricat bisericile de cretă când a decretat că vrea Canalul Dunăre- Marea Neagră în carnea Dobrogei. În plus, aici, la Murfatlar, a muncit şi a completat inclusiv generozitatea naturii- stepa dobrogeană cu luminile, culorile şi concreteţea sa. Astăzi, dacă nu ar fi mareea de gunoaie rămasă în urma "turiştilor de duminică" sosiţi ocazional de la Constanţa sau Bucureşti, acest perimetru secular care include bisericile de cretă şi amfiteatrul alb ar putea găzdui orice spectacol, inclusiv, spectacolul primordial al începutului vieţii. Sau cum zice nea Marin Juncu "Domnule, dacă ar deschide cei de la Bucureşti şi bisericile acestea, am mai avea şi noi, ăştia din Murfatlar, un acoperiş deasupra capului".