Sfântul Anichit era căpitan în armata imperială. Auzind că este creștin, împăratul a încercat să-l convingă să aducă jertfă zeilor păgâni, însă sfântul Anichit a refuzat să se lepede de Hristos și l-a înfruntat cu mult curaj, fapt pentru care a fost supus supliciilor.

Văzând chinurile la care era supus pentru dragostea sa față de credința creștină și seninătatea cu care le suportă, Fotie, nepotul Sfântului Anichit, a mărturisit în văzul tuturor faptul că și el este creștin.

Înfuriat, împăratul a poruncit ca tânărul să fie decapitat pe loc. Minune, însă: călăul, în loc să-și lovească victima, s-a lovit pe sine și a murit pe loc.

Fotie și Anichit sunt aruncați în temniță împreună, unde petrec trei ani de suferințe. La răstimpuri, erau scoși și torturați pentru a se lepăda de Hristos, dar rezultatul era de fiecare dată același: refuzul curajos al celor doi mucenici și suportarea fără crâcnire a caznelor

În cele din urmă, au fost aruncați într-un cuptor de foc. Dintre flăcări, ei au continuat să cânte. Și-au dat sufletul prin minune divină, fără ca trupurile să le fie atinse de vîlvătaie.