Sfatul psihologului: Trei obiceiuri pentru o primăvară fericită 

Sfatul psihologului: Trei obiceiuri pentru o primăvară fericită Sursa foto: dreamstime.com

Primăvară. Un anotimp care este asociat cu revenirea zilelor însorite, creșterea expunerii la lumina naturală și petrecerea timpului în natură, dar și cu astenia și tulburările legate de schimbarea orei (care are loc în ultima duminică a lunii martie).

Pentru a profita la maxim de zilele însorite și a preveni efectele neplăcute ale asteniei de primăvară, psihologii recomandă implementarea câtorva rutine benefice pentru sănătatea ta fizică și emoțională.

Sportul în natură

Indiferent că alegi să mergi pe jos de la locul de muncă spre casă, să alergi în parc sau să practici yoga în natură, mișcarea în aer liber e benefică pentru organismul tău. Dincolo de beneficiile exercițiilor fizice, expunerea la lumina soarelui ajută corpul să producă vitamina D și este, totodată, un excelent remediu împotriva anxietății. Astfel, e recomandat ca indiferent dacă mergi sau nu la sala de sport, să petreci mai mult timp în aer liber sub lumina soarelui și să profiți de zilele călduroase pentru a face mișcare în natură.

Socializează

Relațiile sociale au fost grav afectate de pandemie, deoarece întâlnirile cu prietenii s-au rărit considerabil. Însă izolarea nu e benefică pentru creierul oamenilor. Suntem animale sociale și avem nevoie de interacțiuni cu amicii pentru a ne destinde și pentru a face schimb de idei și experiențe. O plimbare prin parc, o ieșire la o terasă sau o seară la teatru sunt modalități benefice pentru a relua relațiile de prietenie și a te relaxa după o zi de muncă sau într-un week-end însorit.

Practică zilnic recunoștința

Meditația nu înseamnă doar să aloci timp în care, într-un loc liniștit, să stai într-o poziție confortabilă și să te concentrezi pe respirație. Poți medita în orice loc și în orice moment al zilei, respirând adânc și practicând un ritual al recunoștinței. Începe fiecare zi enumerând câteva motive, lucruri și oameni pentru care ești recunoscător și simte bucuria pe care acest obicei o aduce în viața ta. Apoi, încheie fiecare zi prin e enumera câteva reușite care te mulțumesc și câteva lucruri întâmplate pe parcursul zilei care te-au determinat să fii mulțumit și să zâmbești satisfăcut. 

Expunerea constantă la știri negative este o sursă de stres pentru creierul nostru. Astfel, atunci când îți aloci zilnic câteva momente pentru a te focusa și pe lucrurile bune din viața ta, îți crești nivelul de optimism iar starea de spirit se îmbunătățește considerabil. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News