Vă răspunde Dr. Paula Irimia.
„Fetiţa mea are doi ani şi jumătate. De la 2 ani a rămas, pe rând, în grija celor două bunici. O vreme a fost bine. Acum însă, fetiţa îi adresează soacrei mele cuvinte jignitoare, iar soacra susţine că cealaltă bunică (mama mea) ar fi învăţat copilul să vorbească astfel. Consecinţa: soţul meu i-a interzis mamei mele să se implice în îngrijirea fetiţei. Cum să procedez pentru a rezolva problema?” D.P., Slatina Cu siguranţă, cea mai bună soluţie este dialogul. Undeva, este un sâmbure de adevăr. Atât dv., ca părinţi ai fetiţei, cât şi mama şi soacra dv. trebuie să ajungeţi la un acord în privinţa principiilor pe baza cărora vă educaţi copilul. Stabiliţi ca în prezenţa fetiţei (chiar dacă există neînţelegeri între cuscre) să nu se discute pe ton sfidător, jignitor, acuzator şi nici să se facă remarci la adresa uneia dintre ele. Copilul este atent la ceea ce se spune şi crede ceea ce aude.
În mintea lui se conturează „portrete” de caracter ale persoanelor din jur, bazate pe ceea ce i se relatează despre ele. Fetiţa nu poate să verifice, de exemplu, dacă una dintre bunici este zgârcită. Dar dacă îi spune cineva (de care ea este mai apropiată) că bunica X nu este prea generoasă, fetiţa îşi va forma o astfel de imagine despre acea bunică. Mare atenţie, deci, la felul în care vorbiţi în prezenţa copilului!
Recomandările noastre
