Potrivit propriilor susțineri, Guvernul a fost dărâmat pentru că a declanșat reforma justiției, de partenerii din mezalianță, socialiștii pro-ruși ai lui Dodon. Astăzi, după acest eveniment, putem cântări ce s-a realizat și unde suntem față de februarie 2019 respectiv mai 2019 când a fost instalat guvernul.

Alianța pro-europeană PAS-PPDA, numită ACUM, a avut un rezultat bun la primele alegeri în care a intrat în Parlament. După negocieri aproape imposibile – afirmase în campania electorală că nu se va asocia cu partidul lui Vladimir Plahotniuc, Oligarhul pentru care a făcut întreaga campanie de pe pozițiile dezoligarhizării statului captiv, dar nici cu socialiștii pro-ruși – a decis, în ultimul moment, o “alianță situațională cu PSRM și Igor Dodon, adică o formă conjuncturală de preluare a guvernării pentru a elimina regimul oligarhic alături de pro-rușii președintelui Dodon.

Încă de atunci avertizam care sunt costurile și care e durata unei asemenea mezalianțe, deși ambițiile PSRM-ACUM s-au extins la un guvern cu depline puteri: preluarea a cât mai multă putre de către Igor Dodon. Mai întâi, preluarea deplină a controlului și garanțiilor constituționale – prin ocuparea funcției de Președinte al Parlamentului pentru Zenaida Greceanâi(aleasă cu majoritate simplă, nu poate fi înlăturată decât prin majoritate calificată și e numărul doi în stat) și preluarea Curții Constituționale prin competiție incorectă și substituirea câștigătorilor concursului inclusiv cu actualul președinte care nici nu a candidat.

Ulterior am asistat la o sarabandă de preluări a instituțiilor de forță de către un președinte care nu are, potrivit Constituției Republicii Moldova, nici o atribuție executivă: CNA- un  fel de DNA de la Chișinău, SIS-unicul serviciu de informații preluat deplin sub control, Consiliul Suprem de Securitate transformat cu atribuții executive și cu drepturi de tutelă / control asupra Guvernului, plus Ministerul Apărării Naționale – printr-un ministru socialist și vicepremierul pentru Reintegrare / Transnistria prin consilierul președintelui de această direcție. Unele instituții și atribuții au fost preluate și cu acordul Guvernului Maia Sandu și a grupurilor parlamentare ACUM în Parlament.

Era de așteptat ca, după ce va legitima postura electorală puternică a PSRM prin preluarea și a capitalei Chișinău, Igor Dodon va dori fie să preia jumătate din Guvern – a anunțat-o deja – fie să arunce direct peste bord ACUM. Am avertizat public despre aceste evoluții încă de la formarea guvernului, pe baza proiectelor existente încă de atunci. De altfel, am avertizat direct și miniștrii din cabinetul Maia Sandu pe această temă, dând și condițiile și termenele de valabilitate ale Guvernului. Și totuși…

Suntem a doua zi, și plecăm de la premise diferite. E adevărat că asumarea responsabilității a fost un gest de forță și o acțiune pro-activă, pentru a evita căderea în condițiile lui Dodon. Dar jocul la risc maxim nu avea cum da rezultate altele decât căderea Guvernului. Numai că astăzi situația ACUM și PSRM e diferită, deloc avantajoasă pro-europenilor care au pierdut Chișinăul și nu au format nici măcar un consiliu pentru îndiguirea lui Ion Ceban și a pro-rușilor socialiști care au anunțat deja programul anti-românesc. Și nu era vorba despre nici o alianță cu PDM, ci doar cu unioniștii PL și PUN!!

Cât de mult costă? De exemplu, Ceban va sărbători, la 31 august, “Limba moldovenească”. A spus-o direct, și să nu ne mirăm de dispariția unor simboluri publice culturale și spirituale românești de prin oraș și apariția unora velicoruse. Poate nu chiar statuia lui Stalin, doamne ferește!

În plus, partidele reprezentate în parlament sunt în continuare nemiscibile. Fără posibilitatea formării unei coaliții, drumul merge, în prag de iarnă, spre alegeri anticipate. Deja s-a lansat bătălia responsabilităților și a blamului pentru prăbușirea guvernului, acolo unde trusturile și televiziunile lui Dodon și ale socialiștilor acoperă toată dezbaterea publică. Cum asocierea cu PDM e greu de acceptat încă, deși oligarhul Vladimir Plahotniuc a fugit și a dispărut din Republica Moldova, o prelungită criză politică nu poate avantaja deloc nici situația cetățenilor, nici pe cea a forțelor pro-europene.

În orice caz e mai bine decât varianta pregătită a unui pretins “guvern minoritar tehnocrat” al socialiștilor proruși în frunte cu consilierul Președintelui Dodon, Ion Chicu, un fost ministru al Finanțelor al lui Plahotniuc. Instalat, eventual, și cu voturile unei grupări PDM, dacă există aceste voturi suficiente în Parlament. Dar orice variantă e posibilă, iar alegerile anticipate pregătite în planul și scenariul inițial al lui Kozak, părintele rus al federalizării Republicii Moldova și al actualei coaliții de mezalianță, ar putea să nu aducă diferențe substanțiale.

Inițial se așteptase o preluare deplină a majorității de către socialiștii pro-ruși ai lui Dodon. Alegerile locale au arătat că primul partid a rămas PDM ca număr de primari și competiții electorale câștigate, iar această situație blochează majoritatea unui singur partid. Și după alegeri anticipate, vom avea aproximativ aceeași scenă politică, fragmentată și cu incompatibilități auto-asumate, dar, poate, cu o clasă politică ceva mai matură și cu o asumare mai realistă și pragmatică a nevoii Republicii Moldova de un guvern care să mențină orientarea pro-europeană și pro-românească.

În ceea ce privește reacția externă, atât la București, în asumările Președintelui Klaus Iohannis, a premierului Orban, a MAE, cât și la nivelul Uniunii Europene, rămâne poziția canonică privind susținerea românilor, a cetățenilor Republicii Moldova și a instituțiilor ce fac reforme, în măsura în care fac reforme, în nici un caz a unui guvern cu alte aspirații și orientări strategice precum unul al socialiștilor pro-ruși. Oricum aceștia chiar dacă vin la conducere, nu vor putea aspira la sprijinul europenilor pentru politici bivectoriale, în fapt multe ostentativ și deschis pro-ruse, iar eventuala reintegrare pe model Dodon a Republicii Moldova amână pe termen mediul spre lung orice aspirație democratică, europeană, de apropiere de România și de Occident a Republicii Moldova, instalând pe termen lung controlul Moscovei la frontiera de Est a României.