Sfântul Nicolae pe rit vechi. Noaptea în care se deschid cerurile
- Maria Dima
- 18 decembrie 2023, 09:28
Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc, pe 19 decembrie, pe Sfântul Nicolae, considerat un simbol al milosteniei, al generozității și al faptelor bune. Este considerat ocrotitorul copiilor, văduvelor, orfanilor, soldaților și al marinarilor.
Sfântul Nicolae pe rit vechi este sărbătorit de credincioșii ortodocși de stil vechi pe 19 decembrie. În noaptea de 18 spre 19 decembrie, copiii își lustruiesc ghetele, pentru că Moș Nicolae vine să le aducă daruri, dacă au fost cuminți. Totodată, se zice că cei obraznici vor primi o nuielușă în loc de dulciuri și cadouri.
Potrivit tradiţiei populare, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, cerurile se deschid pentru muritori. Aceștia l-ar putea vedea pe Sfântul Nicolae aşezat în dreapta lui Dumnezeu.
Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în ținutul Lichiei, într-o familie cu credință în Dumnezeu. Avea un unchi episcop care i-a sfătuit pe părinții săi să își îndrepte fiul către slujirea Bisericii. Nicolae a devenit preot, trăind în post și rugăciuni, cu frică de Domnul.
După moartea părinților săi, a moștenit o avere însemnată, din care a dăruit foarte mult celor săraci, ajutându-i pe cei aflați în nevoie. “S-a ridicat la cele veșnice după ce a trăit îndelungat, timp în care a săvârșit foarte multe fapte bune. Din sfintele lui moaște a izvorât mir și multe minuni s-au făcut de atunci”, indică mai multe surse.
Sfântul Nicolae pe rit vechi. O zi plină de tradiții
Ziua de 19 decembrie este una plină de tradiții și obiceiuri din popor. Tradiția spune că Moș Nicolae vine pe un cal alb și este protectorul celor nevoiași și al orfanilor. Se mai crede că Sfântul Nicolae are puterea de a-i salva pe marinarii de la înec și că apără văduvele și soldații pe timp de război.
De Sfântul Nicolae pe rit vechi, în case se aduc crengi de pomi fructiferi care se pun în apă pentru a înflori până de Anul Nou. Dacă acest lucru se întâmplă, anul următor va fi unul plin de belșug.
Există obiceiul, la sate, ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou. În popor se zice că de la Sfântul Nicolae ziua începe să se mărească câte puțin.
Sărbătoarea este cinstită de numeroși creștini ce îi poartă numele. În Republica Moldova peste 50 de mii de oameni își sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae. Toți cei care poartă numele de Nicolae sau nume derivate din acesta precum Nicoleta, Nicușor, Niculiță, Niculina, Nicu, Nicola, Nicoară, Neculai, Nae. Aproximativ 46.650 de moldoveni poartă numele Nicolae, peste 36.000 sunt înregistrați ca Nicolai, 70 – ca Neculai, iar în jur de 1.000 sunt numiți Nicu. Numele este popular și în rândul femeilor. Astfel, 10.100 de femei poartă numele Nicoleta, iar alte peste 200 de femei sunt înregistrate ca Nicolina.