Prăznuit pe 21 ianuarie, Sfântul Maxim Mărturisitorul este unul dintre cei mai mari teologi și cei mai vajnici luptători pentru credință ai Bisericii.

Sfântul Maxim Mărturisitorul s-a născut într-o familie de nobili din Constantinopol în jurul anului 580. Avea mintea ageră şi a beneficiat de o educaţie aleasă. La scurtă vreme după ce Heraclie a urcat în tronul Bizanţului (610- 641), sfântul a fost chemat la palat şi a primit funcţia de secretar imperial.

Nu a rămas mult însă în această demnitate. Imperiul trecea prin vremuri grele. Perşii cucereau şi jefuiau provincie după provincie. În anul 614, Ierusalimul însuși a căzut în mâinile lor. Atunci au ars biserica Sfântului Mormânt, jefuind-o de lemnul Sfintei Cruci care se păstra acolo.

Motivul cel mai puternic pentru Sfântul Maxim de a părăsi administraţia imperială era însă erezia monotelită care se întindea ca o plagă şi pusese stăpânire chiar şi pe împărat.

Sfântul Maxim simte că este nevoie de el pe frontul duhovnicesc: în anul 614, renunță la toate averile sale pământești şi intră în viaţa monahală, la Mănăstirea Chrysopol – Scutari, de cealaltă parte a Bosforului, unde, după o vreme ajunge stareţ.

În vremea invaziei persane, se refugiază în Africa de unde continuă să lupte pentru apărarea dreptei credinţe.

Erezia monotelită (care susținea că în Iisus Hristos au fost întrupate două naturi - una divină, alta umană -, însă doar o singură voință, cea divină) fusese favorizată de contextul istoric.

În faţa pericolului persan, Imperiul Bizantin avea nevoie de sprijinul vecinilor de la răsărit care, în mare parte, erau monofiziţi, adică împărtăşeau erezia că în Hristos ar fi o singură fire. Din dorinţa de a găsi o „cale de mijloc”, „de compromis” cu aceştia, s-a ajuns la acreditarea unei noi erezii: aceea a unei singure voinţe în persoana Mântuitorului.

Din „dragoste ecumenică” erezia a fost îmbrăţişată şi propovăduită de înşişi patriarhii de atunci ai Constantinopolului şi Alexandriei.

În lupta sa pentru păstrarea curată a credinţei, Sfântul Maxim a plecat la Roma şi, fiind primit de papa Martin I, l-a convins pe acesta să convoace Sinodul de la Lateran în anul 649. care a condamnat această nouă erezie.

În anul 653, pentru mărturisirea sa de credinţă, Sfântul Maxim a fost arestat, adus în Constantinopol, audiat şi, în 655, surghiunit în Tracia.

Un an mai târziu, el este audiat din nou însă refuză să retracteze ceva.

În 662, în vârstă de 82 de ani, sfântul este audiat pentru a treia oară şi, nevrând să respecte decretele imperiale care obligau la tăcere în chestiunea numărului de voinţe sau lucrări din Hristos, este biciuit, apoi i se taie limba şi mâna dreaptă în faţa mulţimii, ca să nu mai propovăduiască prin grai sau prin scris şi este exilat în părţile Georgiei.

Suferă chinurile ca un mucenic, fără să cârtească.

Se mută la Domnul în acelaşi an, în exil.

Mâna sa dreaptă, tăiată de eretici, este singura parte care s-a păstrat din moaștele Sfântului Maxim, întreagă și nestricată, după mai bine de 1300 de ani. Aceasta se află la Mănăstirea Sfântul Pavel din Athos.

Pentru prima oară mâna Mărturisitorului a fost scoasă din Sfântul Munte în 2010, la rugămintea IPS Teofan, mitropolitul Moldovei, și au fost aduse spre închinare la Iași, la praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Deși Sfântul Maxim a trecut la Domnul în data de 13 august (când este și Odovania praznicului Schimbării la Față, Biserica a decis ca el să fie prăznuit pe 21 ianuarie, o lună în care sunt sărbătoriți toți marii teologi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.