Sesizarea privind Legea de abilitare a Guvernului să emită ordonanţe în vacanţă, pe 25 iunie la CC
- Mircea Marian
- 20 iunie 2014, 18:42
Sesizarea formulată de parlamentarii PDL şi PNL privind proiectul de abilitare a Guvernului de a emită ordonanţe în vacanţa parlamentară, adoptat, marţi, cu 191 de voturi "pentru", 114 voturi "împotrivă" şi 16 abţineri, va fi discutat de Curtea de Constituţională în 25 iunie, scrie mediafax.ro.
Proiectul permite Guvernului să emită ordonanţe în vacanţa parlamentară în 10 domenii de activitate, fiind introduse la comisia juridică şi posibilitatea ca Guvernul să modifice legea privind transportul în regim de taxi, trecerea CET-urilor (centrale electrice termice, n.r.) din Constanţa şi Bucureşti la autorităţile locale, acordarea stimulentelor pentru culturile de plante energetice, înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Regimul Vânătorii şi Pescuitului Sportiv, măsuri pentru realizarea variantelor ocolitoare ale oraşelor şi municipiilor, măsuri financiare pentru reducerea arieratelor pentru administratorul infrastructurii feroviare.
Reprezentanţii opoziţiei au criticat prevederile proiectului, arătând că se dă posibilitatea Guvernului să reglementeze domenii ale legilor organice, ceea ce contravine Constituţiei, astfel că au contestat legea la Curtea Constituţională.
Deputatul PDL Mircea Toader (foto) a arătat că modificările la legea taximetriei se află la comisie în Parlament de doi ani şi este vorba de o bătălie între Ilfov şi Bucureşti, adăugând că nu este normal să se rezolve această problemă prin Guvern, şi nu prin Parlament. Toader a criticat şi prevederea ca Guvernul să emită ordonanţă în privinţa CET-urilor din Constanţa şi Bucureşti, arătând că "Mazăre vrea şi portul, vrea şi centrala şi o să vrea şi Galaţiul".