Am mai scris – şi nu ca jurnalist, ci ca scriitor interesat de Căderi, despre prăbuşirea lui Gabriel Oprea.

Anul trecut, pe vremea asta, era unul dintre cei mai puternici oameni din România.

Acum, nu numai c-a fost dat jos din toate funcţiile, dar şi mai grav – şi neîndoielnic, incorect, e acuzat chiar de uciderea unui om.

Spectaculoasa Cădere a lui Gabriel Oprea, după opinia mea, de specialist în Căderi, cea mai huruitoare din anii postdecembrişti, a uluit cu atît mai mult cu cît Gabriel Oprea era un om al Serviciilor secrete ale României. Ascensiunea sa a fost rezultatul unei operaţiuni bine puse la punct.

Dar Căderea sa?

În mai multe rînduri, am avansat ipoteza că Prăbuşirea lui Gabriel Oprea e tot Opera Serviciilor secrete.

Ca și Sebastian Ghiță, Gabriel Oprea n-a ascultat de ordinele date vizînd abandonarea lui Victor Ponta.

N-o avea Klaus Iohannis nici un obiectiv de politică internă și externă pentru amărîta asta de țară.

Obiective de interes strict personal are.

Și oamenii Sistemului creat de Traian Băsescu și preluat de Klaus Iohannis, pentru a rămîne în funcții, sunt în stare de orice cînd vine vorba de îndeplinit interesele personale ale Șefului de la Cotroceni.

Unul dintre acestea a fost îndepărtarea lui Victor Ponta din funcția de premier și înlocuirea cu Dacian Cioloș, sluga perfectă a Măriei Sale, premierul Guvernului Meu, cel care-l lasă pe Klaus Iohannis să facă din mandatul de președinte un concediu de lux. Și Sebastian Ghiță și Gabriel Oprea au refuzat să-l trădeze pe Victor Ponta. Gabriel Oprea a refuzat să voteze Moțiunea de cenzură a PNL, depusă după ce de la Cotroceni liderii liberali fuseseră asigurați că UNPR va vota pentru căderea Guvernului Ponta. Cînd ești opera Lor, n-ai voie să faci pe independentul. Dacă o faci, ajungi ca Gabriel Oprea. Nu numai un demis, dar și un acuzat de crimă.

La vremea Scandalului Gigină, am scris că Gabriel Oprea poate fi acuzat de multe lucruri, inclusiv de corupție, dar nu de moartea unui polițist din dispozitivul de însoțire. Dacă ar trebui să căutăm un vinovat el trebuie găsit printre șefii lui Gigină, cei care, admițînd că Gabriel Oprea voia s-ajungă acasă cît mai repede, erau obligați să-i spună ministrului că n-o pot face încălcînd legea.

Am urmărit cu atenţie cazul Bogdan Gigină şi am sesizat imediat, în campania de presă prin care Gabriel Oprea era acuzat de moartea poliţistului, Ordinul pe unitate primit de Divizia Presă. În toiul campaniei, invitat la un post tv pentru a discuta chestiuni de Istorie, nu mică mi-a fost mirarea cînd moderatorul a scos un portret al poliţistului mort, un portret îndoliat, l-a pus pe masa din studio şi s-a lansat, fără nici o legătură cu emisiunea, într-un lung şir de acuzaţii aduse lui Gabriel Oprea.

Nu l-am întrebat ce l-a apucat.

Ştiam că primise şi el Ordinul pe unitate.

Repet, rolul Serviciilor în Operaţiunea Căderea lui Gabriel Oprea a fost doar o supoziţie de a mea.

Iat-o însă confirmată spectaculos chiar de Servicii.

Mă număr printre cei care umăresc atent scrierile jurnalistei Ioana Ene Dogioiu.

Nu pentru că ar da peste margini de talent, ci pentru că aflu din ele punctul de vedere al Serviciilor secrete în chestiuni controversate ale momentului și mai ales în chestiuni care vizează Serviciile, dar acestea, șmechere, evită să se expună public.

Decizia CCR prin care se reducea drastic implicarea SRI în anchetele penale n-a fost contestată public de SRI.

A contestat-o însă Ioana Ene Dogiou.

Și nu doar scriind furibundă texte împotriva Deciziei, dar și mergînd la Realitatea Tv pentru a demonstra ce criminală e această Decizie.

Distinsa s-a supărat rău, rău de tot, cînd unii confraţi au scris despre ea că e un om al Serviciilor.

Personal, nu văd de ce s-ar fi supărat.

Din studierea CIA, am descoperit – şi asta pe bază de documente, că Agenţia avea şi are o reţea de jurnalişti americani care, fără a fi ofiţeri, trec drept agenți de influenţă ai CIA.

Prin ei, CIA dă semnale opiniei publice americane.

A fi agent de influenţă a unui Serviciu secret democratic nu e ceva ruşinos, cu atît mai puţin, nu e ceva calomnios.

Înseamnă că, în calitate de ziarist, ești convins că-ți îndeplinești o datorie patriotică, servind Serviciile, care Servicii, nu mai sunt Securitatea.

Nu ştiu care sînt căile prin care agentul de influenţă al unui Serviciu românesc află în premieră şi în exclusivitate informaţii care nu sînt date şi celorlalţi jurnalişti.

Important rămîne – pentru mine, cel puţin, că prin intermediul lor putem afla punctul de vedere al Serviciilor, refuzat în plan oficial.

Duminică, 4 august 2016, Ioana Ene Dogioiu a consacrat un text Prăbuşirii lui Gabriel Oprea.

Deşi ici-colo, autoarea o dă pe telenovelă, (a se vedea chestia cu groapa fatală!), textul e de o semnificaţie aparte.

Prin el, Serviciile recunosc că Gabriel Oprea e creaţia lor.

O creaţie care, încercînd să le iasă de sub control, a fost rapid sfărîmată după învăţătura: Eu te-am făcut, eu te omor:

„Mecanismul care l-a ridicat acum îl striveşte pînă la distrugere, o inversare pe care ar fi putut să o anticipeze măcar dacă privea atent în jur, de exemplu, spre Adrian Năstase.

În felul lui însă, Gabriel Oprea, spre deosebire de intelectualul rafinat Adrian Năstase, este o victimă. Dacă a ajuns să se creadă Dumnezeu pe pămînt a făcut-o pentru că a fost creat, încurajat, gonflat să o facă pentru a servi scopului creatorilor lui despre care a vorbit Alin Teodorescu: «Oprea a fost unul dintre realizatorii programului Băsescu-Maior din 2005, un program prin care serviciile de informaţii au început să creeze ofiţeri acoperiţi şi avea o logică în contextul intrării în NATO şi în UE, dar logica acestui program era validă pentru exterior, pentru interior era cam ilegală. Amîndoi or să nege că există acest program, dar a început în 2005. Oprea a înţeles programul şi l-a introdus.»

Succesul iniţial a scăpat de sub control. Iar anihilarea lui nu a fost consecinţa vreunei conspiraţii, vreunei reglări sanitare. În calea puterii generalului a ieşit o groapă, fatalitatea, imprevizibilă, sinistră, cinică, dar pe care fără să ştie chiar el a atras-o. Se numeşte cauzalitate. Dacă Bogdan Gigină nu era pe motocicletă după 18 ore de muncă gonind prin noapte şi ploaie pentru ca generalul să nu piardă meciul sau serialul de la televizor, astăzi ar fi fost în viaţă.

Dacă generalul nu s-ar fi crezut faraon şi nu s-ar fi comportat ca un faraon, Bogdan Gigină nu ar fi gonit prin noapte şi ploaie spre moarte, generalul pierdea cîteva minute din meci, dar nu pierdea astfel puterea, cariera, poate libertatea.

Este aici o lecţie teribilă la care cred că ar trebui să mediteze orice politician, orice demnitar ajuns la un moment într-o poziţie de putere. Oricînd în faţa puterii abuzive poate apărea o groapă în care poţi pierde absolut totul într-o clipă, fără ca vreun adversar să te fi atacat, fără ca vreo conspiraţie să te fi vizat. Şi singura cale de a o evita este să nu îţi pierzi simţul realităţii.

Dar tot la lecţia Oprea ar trebui să mediteze şi marii şefi de laboratoare. Un experiment politic, iniţiat poate cu cele mai bune intenţii, odată ieşit din mediul securizat al laboratorului poate să se transforme într-un pericol toxic. Politica nefăcută în aer liber poate genera monştri. Se numeşte legenda doctorului Frankenstein.”

Hai să fim serioși!

Nu groapa l-a prăbușit pe Gabriel Oprea, o creație atît de complicată a Serviciilor, în care s-a investit mult, ci Operațiunea Serviciilor. Dacă Gabriel Oprea îndeplinea ordinele date în privința lui Victor Ponta, acum era, dacă nu șef, măcar un retras liniștit.

Nu s-ar mai fi declanșat o clipă campania de presă în genul celei susținute de moderatorul care bocea portretul lui Bogdan Gigină.

Să vă dau un exemplu.

Duminică seara, butonînd întîmplător, am nimerit pe B1Tv peste emisiunea lui Silviu Mănăstire.

Ovidiu Ohanesian, prezent în platou, a dezvăluit că la Biblioteca Națională i-a fost foarte greu să aibă acces la teza de doctorat a Codruței Kovesi. Voia s-o studieze, probabil, pentru că la un moment dat, pe vremea lui Traian Băsescu, teza Codruței Kovesi a fost acuzată de plagiat. Spre deosebire de alte teze, ale celor intrați la Malaxor, cea a Codruței Kovesi, n-a stîrnit în presa deontologilor nici măcar întrebarea Ea de ce nu e supusă verificării unei Comisii de specialitate? Emilia Șercan, prezentă în platou, ca specialistă în plagiate, a sărit ca arsă să-l contrazică.

De ce?

Era riscul unei scîntei care să ducă la întrebarea:

Dar Teza Codruței Kovesi de ce nu e verificată de CNATDC?

Nu de alta, dar și ea a fost supusă suspiciunii de o parte a presei.

Codruței Kovesi nu i-a venit rîndul încă să fie victima Învățăturii Eu te-am făcut, eu te omor!