Cea mai nouă AROGANȚĂ de pe INTERNET. „Luxul de alege“ când să te ÎMBOLNĂVEȘTI. Cât costă o viroză „FABRICATĂ”
- Iulia Moise
- 25 ianuarie 2019, 08:40
Din păcate, suntem în sezonul virozelor. Mii de oameni s-au îmbolnăvit, iar până la acest moment, 34 de persoane au murit din cauza gripei. Cu toate acestea, pe internet circulă un anunț neobișnuit. O companie din Los Angeles vinde șervețele deja folosite celor care vor să își aleagă momentul în care să se îmbolnăvească
În primul rând, ne gândim că nimeni nu ar folosi un șervețel care a fost folosit deja de altcineva Ei bine, compania Vaev din Los Angeles susţine că a vândut deja, numai în acest sezon, aproape de o mie de şerveţele folosite.
În mod ironic, deşi ajută oamenii să se îmbolnăvească, Vaev (n.red – compania care vinde servețele) se recomandă drept „un brand de wellness“, iar prezentarea produsului încearcă să-i justifice preţul ridicat (n.red – 80 dedolari/șervețel). Un „produs“ Vaev este livrat într-o cutie elegantă, albă, cu inserţii aurii.
Aceasta conţine o cutie Petri, precum cele folosite în laboratoare pentru culturile de microbi, sigilată cu o bandă aurie. Cutia Petri conţine un singur şerveţel mototolit, despre care compania susţine că a fost folosit de o persoană bolnavă de viroză respiratorie.
Bineînțeles că „povestea” șervețelelor s-a răspândit imediat, iar reporterii de la „TIME Magazine“, care au primit o mostră de „Vaev“, au încercat să afle ce om sănătos la minte ar plăti 80 de dolari pentru un şerveţel în care şi-a suflat nasul o persoană bolnavă de viroză.
Fondatorul Vaev, Oliver Niessen (34 de ani), susține că aceşti oameni există şi anume e vorba de oameni „descuiaţi, care apreciază luxul de a te putera îmbolnăvi atunci când decizi tu, şi nu altădată“. Niessen susţine că şerveţelele Vaev trebuie văzute ca o alternativă la medicina convenţională, în sensul că, îmbolnăvindu-se intenţionat de viroză, clientul îşi reduce riscul de lua aceeaşi viroză la o dată ulterioară.
Fondatorul Vaev insistă că a te îmbolnăvi e atunci când vrei tu ţine, în esenţă, de dreptul de a alege liber ce vrei să faci cu viaţa ta. „Ideea e simplă: să alegi tu când iei o viroză, cu scopul de a nu lua aceeaşi răceală mai târziu“, a declarat Niessen pentru „TIME Magazine“.
El a mai meționat că „acest tip de libertate este luxul de a alege“ şi explicând principiul de la care a pornit: „Dacă ne personalizăm după pofta inimii toate obiectele şi acţiunile din viaţa noastră, de ce n-am face la fel şi cu răcelile?“ Niessen a exemplificat şi situaţiile în care cineva ar dori să se îmbolnăvească intenţionat: „Să spunem că te pregăteşti să pleci în vacanţă în curând şi vrei să reduci riscul de a-ţi strica distracţia. Foloseşti un şerveţel Vaev şi te îmbolnăveşti acum în loc să ţi se întâmple asta în vacanţă“. Experţii contestă eficienţa metodei „Şerveţelul“ Specialiştii contactaţi de „TIME Magazine“ spun că şerveţelul „Vaev“ şi răceala produsă de el pot să te imunizeze împotriva acelei tulpini de virus cu care a fost contaminat acesta, în condiţiile în care există sute de alte rinovirusuri care produc răceli comune similare.
„Sunt peste 160 de tulpini de rinovirusuri, aşa că ar trebui să-ţi treci pe la nas el puţin 160 de şerveţele cu viruşi diferiţi ca să te imunizezi la toate aceste viroze“, spune Charles Gerba, profesor de microbiologie şi ştiinţe ale mediului la Universitatea din Arizona.
Asta dacă lăsăm la o parte piedici evidente, cum ar fi că unele virusuri mor destul de repede în absenţa unei gazde, deci şerveţelul n-ar garanta îmbolnăvirea. La acesta se adaugă şi faptul că n-ai avea timp să treci prin 160 de viroze într-un singur sezon, chiar dacă presupunem că organismul ar rezista la această „orgie“ virală.
Profesorul Gerba subliniază că „imunizarea la un virus nu te protejează faţă de celelalte, de aceea n-a existat niciodată un vaccin împotriva răcelii comune. N-ai cum să faci un vaccin împotriva a sute de virusuri diferite“.