Sepsi este noua câștigătoare a Cupei României. Rezultatul finalei a fost decis după loviturile de la 11 metri
- Ionel Sclavone
- 24 mai 2023, 23:24
Câștigătoarea Cupei României, Sepsi Sf. Gheorghe,a fost decisă la loviturile de la 11 metri după un meci care s-a încheiat la egalitate, 0 - 0. Sepsi Sf. Gheorghe și Universitatea Cluj s-au înfruntat în finala Cupei Românie, într-un meci de fotbal care se joacă pe stadionul din Sibiu. Echipa din Sfântu Gheorghe este deținătoarea Cupei României, primul trofeu pe care l-a câștigat în istoria sa. De partea cealaltă, adversarii din Cluj, „Universitatea” au în palmares un astfel de trofeu, pe care l-au câștigat, însă, în urmă cu foarte mulți ani, în sezonul 1964/1965.
Finala Cupei României dintre echipele Universitatea Cluj Napoca și Sepsi Sf. Gheorghe a fost decisă după loviturile de la 11 metri. Victoria a revenit echipei, Sepsi cu scorul de 5-4, după ce la finalul timpului regulamentar de joc tabela a fost albă (0 - 0).
Partida a început la ora 20.30 pe noul Stadion Municipal din Sibiu. Atmosfera a fost incendiară, încă din debutul partidei de fotbal, fanii celor două grupări rivale făcând spectacol. De altfel, clujenii s-au manifestat încă dinainte de începerea partidei, când au invadat centrul municipiului Sibiu, cu steagurile în culorile echipei. La un moment dat, o parte dintre ultrașii lui U Cluj au început să se bată între ei, însă după ce Jandarmeria a dat semne că intenționează să intervină s-au calmat.
Pe stadion, fanii clujeni au cântat despre România, în vreme ce suporterii Sepsi interpretează melodii în limba maghiară.
Meciul de la Sibiu a început cu Sepsi Sf. Gheorghe în poziția de deținătoare a Cupei, încercând să-și păstreze trofeul pe care l-a câștigat în urmă cu un an. Formația lui Cristiano Bergodi a învins-o în „sferturi” pe CS Mioveni, scor 4-1, iar în penultimul act a umilit-o pe CFR Cluj, scor 3-0.
De partea cealaltă, după ce a ieșit din grupele competiției, Universitatea Cluj a trecut în sferturile de finală de Hermannstadt, scor 2-1, iar în semifinale de UTA Arad, scor 1-0. Pentru clujeni, Șepcile Roșii, așa cum sunt numiți, este prima finală din ultimii opt ani.
În tribune sunt prezenți 11.813 de fani ai ambelor echipe. Între aceștia, la meciul de la Sibiu a fost prezent, în tribună, și Edi Iordănescu, selecționerul României.
Fază controversată în minutul 52
Jocul de la Sibiu s-a încheiat la egalitate, după 90 de minute, 0 - 0 și s-a ajuns la prelungiri. Partida a decurs fără probleme până în minutul 52, când Safranko, de la Sepsi, și-a dominat adversarii în jocul aerian și a reluat cu capul, din interiorul careului de 6 metri. Mingea s-a dus pe direcția lui Gorcea, iar portarul lui U Cluj a blocat cu mâna stângă. Balonul a căzut foarte aproape de linia porții, iar arbitrul Cătălin Popa a lăsat jocul să meargă, în ciuda protestelor vehemente din tabăra covăsnenilor. El a considerat că mingea nu a depășit cu toate circumferința linia porții.
Faza a fost analizată și în camera VAR, acolo unde oficial este Istvan Kovacs, dar nici una dintre reluări nu a putut lămuri situația. Sepsi Sf. Gheorghe s-a considerat nedreptățită acuzând că a fost gol.
Premiile pentru câștigătoarea Cupei României
Învingătoarea dintre Sepsi și U Cluj va fi recompensată cu un premiu de 240.000 de euro, iar finalista va încasa 10.000 de euro în plus față de ceea ce a primit până în prezent, în fazele competiției. Astfel, o victorie în grupe a fost premiată cu 12.000 de euro, remiza cu 4.000, iar calificarea în sferturile de finală cu 25.000 de euro. Pentru victoria în semifinale premiul a fost de 50.000 de euro.
FRF a mărit premiile totale ale competiției de la 800.000 de euro, cât a fost sezonul trecut, la 1,2 milioane de euro, o creștere de 50%.
La casele de pariuri, Sepsi Sf. Gheorghe este favorită pentru câștigarea Cupei României, în acest an. Gruparea din Covasna are o cotă de 2.00, în timp ce Universitatea Cluj are o cotă dublă, de 4.15.
Echipele din debutul meciului
Sepsi: Niczuly - M. Bălașa, Ninaj, M. Tamas, A. Dumitrescu - I. Gheorghe, J. Rodriguez, N. Păun. C. Matei - Safranko, Al. Tudorie
Rezerve: Began, Achahbar, Junior, R. Ispas, E. Papa, Aganovici, R. Dimitrov, R. Varga, Rondon
Antrenor: Cristiano Bergodi
U Cluj: Gorcea - Oancea, Martic, A. Miron, Goranov - Bic, Simion - Chipciu, Remacle, Nistor - Thiam
Rezerve: P. Iliev, A. Bălan, Tescan, I. Filip, A. Pițian, F. Ilie, 24. Trif, R. Pires, Hofman
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău