SENTINȚĂ ISTORICĂ! Ce se va întâmpla cu inculpații din dosarul HEXI PHARMA

SENTINȚĂ ISTORICĂ! Ce se va întâmpla cu inculpații din dosarul HEXI PHARMA

Astăzi se așteaptă sentința într-unul dintre cele mai mediatizate dosare din justiție: Hexi Pharma. Procurorii au cerut pedepse maxime.

La ultima ședință, procurorul a argumentat că atât Flori Dinu, cât şi Mihai Leva ştiau că nu au fost respectate concentraţiile de substanţe active şi că puteau să acţioneze în consecinţă. Magistratul a solicitat pedepse maxime cu închisoarea, invocând numărul mare de produse, perioada lungă în care au fost comercializate, dar şi aparentul profesionalism al companiei.

La rândul lor, avocaţii inculpaţilor au cerut achitarea clienţilor lor pentru toate capetele de acuzare aduse de Parchet.

Avocatul lui Mihai Leva a susţinut că organele de cercetare nu au făcut o expertiză, că în urma folosirii acestor produse nu a rezultat nici măcar o persoană vătămată sau, mai rău, decedată. Acesta a mai precizat că dosarul s-a făcut pe repede înainte şi că Parchetul nu a probat falsul în înscrisuri.

Ulterior, avocatul directorului general a explicat că actele semnate de Flori Dinu conţin aspecte conforme cu realitate şi că acestea, în orice caz, nu se încadrează la infracţiuni, ci la contravenţii. “Fapta e reglementată de Guvern, nu de Codul penal. Privind acuzaţia de zădărnicire a combaterii bolilor, procurorul nu a ţinut cont de legislaţia în vigoare, de ordinul Ministerului”, a spus acesta.

La rândul său, apărătorul Hexi Pharma a specificat că nu s-au arătat părţi vătămate. “Nu a fost dovedită intenţia societăţii de a înşela, nu s-au arătat părţi vătămate, Hexi Pharma a furnizat ce s-a cerut, trebuiau să se aducă dovezi şi asta dacă existau plângeri”.

Ultimul termen de judecată: 23.01.2019

Ultimul termen de judecată a fost stabilit în 23.01.2019. Judecătorul Mitu Stegaru i-a ţinut o “lecţie” avocatului spitalului Floreasca, invocând un exerciţiu ipotetic: dacă o primărie cumpără sare pentru a dezăpezi străzile cu câteva luni înainte de iarnă, iar în timpul sezonului rece nu ninge şi sarea se strică, unde e prejudiciul primăriei? Întrebat de judecător dacă din cauza produselor a existat vreo infecţie, avocatul spitalului Colentina a răspuns că e important să se demonstreze acest lucru.

 

Ne puteți urmări și pe Google News