Sorin Ioniţă: "Nota mediocră obţinută de România pe justiţie se compune din: DNA 8, ministerul 6, judecătorii 6, CSM 4, parlamentul 3."
Săptămâna trecută, Bulgaria a aflat că va fi penalizată urât de tot pe justiţie, nu doar prin eternele ameninţări cu clauza, amânarea aderării la spaţiul Schengen sau la zona Euro, de care la drept vorbind pe politicienii bulgari îi doare fix în cot (ca şi pe ai noştri), pentru că nu suferă ei consecinţele. Mult mai grav, au început popririle de bani europeni, în sume substanţiale: atât fonduri structurale (400 de milioane de euro), cât şi fonduri de preaderare (vreo 600 de milioane de euro). În special ultimul capitol e dureros, fiind vorba de bani PHARE destinaţi şi beneficiarilor privaţi, dintre care unii au angajat contracte şi cheltuieli. Din cauza corupţ iei depistate în sistemul de derulare a fondurilor, operaţiunile s-au sistat. Acum guvernul de la Sofia a rămas în braţe cu un vraf de facturi pe care trebuie să le achite cum o şti, pentru că altfel îşi pune în cap tot mediul privat autohton. Asta da, sancţiune politică.
România se află într-o situaţie doar cu puţin mai bună decât Bulgaria: nu ni se va umbla la bani (încă), ci vom rămâne tot la stadiul de ameninţări pentru viitor. Guvernul este disperat să treacă şi acest ultim hop doar pe bază de mustrări şi promisiuni reînnoite, ca s-o poată da la întors din vorbe în campania electorală din toamnă, aşa că actualul ministru de justiţie are misiunea sacră să nu facă valuri ci, pe cât poate, o politică de limitarea pagubelor în relaţia cu Bruxelles- ul, zicând ca ei şi făcând ca noi.
Dacă trecem şi de astă dată clasa la anticorupţie, fie şi cu nota mediocră de 5,5, trebuie spus măcar acum că efortul actorilor interni pentru a obţine această performanţă n-a fost deloc uniform distribuit. Cu alte cuvinte, nu „România“ ca entitate monolit este / sau nu / penalizată pe justiţie, ci unii dintre elevii din clasă care au fost loaze şi s-au lăsat pe tânjală, în vreme ce alţii se chinuiau să tragă media în sus. Din textul raportului CE, care urmăreşte destul de fidel concluziile raportului de evaluare făcute de procurorul belgian de Pauw toamna trecută, reiese destul de clar cum stau lucrurile.
DNA şi-a cam făcut treaba, cel puţin atât cât a fost lăsat, deşi a avut ici şi colo mici sincope. N-au fost mari dosare pe care să se piardă procese în instanţă, fie şi pentru faptul că ele n-au ajuns vreodată să se judece pe fond. Nu s-au dat înapoi să deschidă anchete şi să organizeze flagranturi chiar în interiorul profesiei (exemplu: examenele organizate de CSM), fapt fără precedent în justiţ ia română, echivalent cu spargerea găştii şi a omerta. Până la proba contrarie, primeşte nota 8 şi trece clasa.
Ministerul de Justiţie a intrat întrun binemeritat con de umbră odată cu mandatul noului ministru, după ce sub precedentul ameninţa să devină o sursă de măsuri retrograde, gafe şi umor involuntar. Guvernul a sesizat (corect) că nu are nevoie de atmosferă explozivă în ajunul ultimului raport de evaluare înainte de alegeri, deci a ales o persoană mai abilă şi emolientă decât stângaciul Tudor Chiuariu, care, chiar dacă nu face mare lucru în funcţie, cel puţin nu generează crize. Nota 6 şi trece clasa.
Judecătorii au continuat să administreze actul dreptăţii în mod eterogen şi imprevizibil, cu sentinţe diferite în speţe similare. Unii sunt bine pregătiţi şi fac eforturi oneste în condiţii deloc simple, dar alţii sunt sub standard şi nu e clar dacă într-o ţară cu universităţi serioase ar putea lua licenţa în drept (sau orice altceva). În general, există o tendinţă în sistem de a da sentinţe blânde pentru fapte grave de corupţie comise de „gulere albe“. Pentru aceeaşi faptă, este mai probabil să mergi la puşcărie dacă eşti poliţist decât dacă eşti un coleg magistrat. De asemenea, continuă reflexul vechi de autoprotejare prin acceptarea obstrucţiilor procedurale şi nondecizii: declinarea competenţei, sau retrimiterea dosarelor la procuror pentru chichiţe minore, care nu afectează fondul problemei. Dar, una peste alta, nota 6 şi trec clasa.
CSM a funcţionat ca şi mai înainte, ca un organism mai curând sindical, apărând statu-quoul profesiei şi salariile, iar nu o anume strategie sau idee de reformă. Cariera magistraţilor, în special a celor cu funcţii de conducere, e administrată în continuare deficitar şi opac, fiind preferate detaşările ad-hoc şi concursurile tip interviu, criticate de UE. Nu a avansat deloc proiectul de raţionalizare a instanţelor şi evaluare a necesarului de magistraţi pe termen lung, părând mai preocupat să se lupte cu DNA. Unii membri CSM se află în conflict de interese. Nota 4, corijent.
Parlamentul a fost în ultimul an principalul obstacol în lupta anticorupţie. Toate proiectele de lege şi ordonanţele cât de cât reformiste venind de la guvern au fost diluate. Codul Penal şi cel de Procedură Penală au primit amendamente care ameninţă să facă din România placa turnantă a criminalităţii europene, pentru că anulează instrumente de anchetă absolut fireşti în ţări democratice. În dosarele de corupţie la vârf, parlamentul s-a luptat ca să aibă acces la dosare şi drept de aviz pe începerea anchetării miniştrilor-parlamentari, devenind astfel o primă instanţă de fond în aceste cazuri.
După ce a obţinut aceste drepturi, a amânat luarea unei decizii pe dosare, blocând indefinit investigaţiile. Nota 3, repetent. E bine să avem în minte acest clasament, ca să ştim cine şi cu cât a contribuit la scorul de ţară al României când o veni momentul de cumpănă al clauzei de salvgardare, tăierii de fonduri şi relativei izolări europene către care se îndreaptă acum vecinii bulgari.
Recomandările noastre
