Senatul SUA împinge GM, Chrysler şi Ford în groapă

Senatul SUA împinge GM, Chrysler şi Ford în groapă

Camera superioară a Congresului a respins planul de ajutorare în valoare de 14 miliarde de dolari, destinat industriei auto.

Deşi fusese aprobat de forul inferior al Congresului SUA, Camera Reprezentanţilor, planul de susţinere a sectorului auto american, în valoare de 14 miliarde de dolari, a fost respins de Senat. Principalul motiv pentru care Camera superioară a respins proiectul este eşecul negocierilor cu sindicatul lucrătorilor din industria auto, United Auto Workers (UAW), privind reducerea salariilor în industrie la anul, la nivelul celor din Japonia.

Milioane de angajaţi, în pericol

După votul din Senat, democraţii, susţinătorii planului, l-au rugat deja pe preşedintele în exerciţiu, George W. Bush, să folosească o parte din cei 700 de miliarde de dolari aprobaţi deja pentru a resuscita economia americană şi pentru producătorii auto. Demersul ar putea avea succes, dacă ţinem cont de faptul că preşedintele SUA a declarat că acest plan „era cea mai bună şansă de a evita o serie de falimente dezordonate“. Liderul majorităţii din Senat, democratul Harry Reid, a declarat că este „teribil de dezamăgit“ de votul Senatului şi că ceea ce s-a întâmplat este „o pierdere pentru ţară“.

Democraţii, care au o majoritate fragilă în Senat, de numai un mandat, aproape că i-au implorat pe republicani să aprobe planul. Argumentul lor a fost acela că acei trei mari producători auto din SUA aflaţi în dificultate, Ford, General Motors (GM) şi Chrysler, se vor prăbuşi dacă nu sunt ajutaţi, cu efecte dezastruoase pentru economie.   Efecte puternice nu vor fi doar în Statele Unite, ci în întreaga lume, deoarece producătorii au o prezenţă globală. Cele trei grupuri au în total peste 250.000 de angajaţi, care vor rămâne în mare parte pe drumuri în caz de faliment. „Milioane de americani, nu numai lucrătorii din fabricile de maşini, ci şi oameni care vând autoturisme, oameni care produc componente auto, vor fi afectaţi direct“, a mai spus senatorul Reid.

„Mastodonţii“ pe patru roţi nu mai sunt doriţi

Cele trei mari grupuri auto au intrat în dificultate din cauza scăderii abrupte a vânzărilor, pe fondul problemelor financiare şi economice cu care se confruntă lumea în aceste momente. La acestea se adaugă faptul că cei trei producători fabrică în special maşini mari, care consumă mult combustibil, un profil care nu mai este dorit de oameni pe vreme de restrişte economică. General Motors a anunţat deja că, în lipsa unui ajutor până la sfârşitul acestei luni, va intra cel mai probabil în faliment.

Într-o situaţie similară este şi Chrysler. În acelaşi timp Ford a anunţat că mai poate rezista o vreme fără ajutor.

EFECTE   Bursele au reacţionat negativ

Vestea respingerii planului a afectat Bursele din întreaga lume. Indicele principal al Bursei din Tokyo, Nikkei, a scăzut cu 5,6%, la fel şi acţiunile marilor producători auto niponi. Titlurile Toyota, Honda sau Nissan au înregistrat corecţii de aproximativ 10%. Mai mult, dolarul s-a depreciat semnificativ în raport cu yenul, situaţie care îi dezavantajează pe exportatorii japonezi. În aceste condiţii titlurile unor exportatori de calibru precum Canon şi Sony, au scăzut cu 5%, respectiv 6%. Şi acţiunile europene au deschis ieri în scădere cu până la 5%, ca efect al respingerii planului de 14 miliarde de dolari. Valul de scăderi s-a simţit şi la Bursa de Valori Bucureşti, strâns corelată şi ea cu tendinţele externe. Indicele general al pieţei locale de acţiuni, BET-C, a înregistrat o scădere, la finalul şedinţei de tranzacţionare, de 1,38%. O scădere mai abruptă a înregistrat-o indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), care a pierdut 4,47% din valoarea consemnată joi.

Ne puteți urmări și pe Google News