Senatul reia dezbaterea pe reforma pensiilor speciale. Legea de care se ferește coaliția de guvernare

Senatul reia dezbaterea pe reforma pensiilor speciale. Legea de care se ferește coaliția de guvernare Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Proiectul de lege care vizează reformarea pensiilor speciale a intrat, din nou, după două amânări, în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Senatului. Actul normativ trebuie adoptat, în caz contrar România riscând să piardă banii europeni din PNRR. Comisia Europeană și-a exprimat nemulțumirea față de proiectul legislativ inițiat de coaliția PSD – PNL, apreciind că nu va duce la o sustenabilitatea sistemului și va genera doar economii limitate.

Reforma pensiilor speciale intră din nou, după două amânări succesive, în dezbatere parlamentară. Actul normativ trebuie adoptat până pe 31 martie, iar PSD și PNL nu mai au timp la dispoziție. În cazul în care legea de reformă a pensiilor speciale nu va fi adoptată, România riscă să piardă banii din PNRR.

Pentru coaliția de guvernare, pensiile speciale reprezintă un cartof fierbinte de care nu știe cum să scape. Liderii PSD, începând cu Marcel Ciolacu și cu ministrul Muncii Marius Budăi, și-au exprimat nemulțumirea, ori de câte ori au avut ocazia, cu privire la acest jalon inclus în PNRR.

Lipsiți de voință politică, incapabili să genereze o reformă a sistemului de pensii care să-i asigure sustenabilitatea în timp, în concordanță cu criteriile din PNRR și cu recomandările experților Băncii Mondiale, aceștia au dat vina pe „greaua moștenire”. Astfel au încercat să mute responsabilitatea la predecesorii lor, de la USR și PNL, din Guvernul condus de Florin Cîțu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Legea pensiilor speciale este în Parlament

În prezent, cu doar câteva zile înainte de expirarea termenului asumat, proiectul de lege a pensiilor a reintrat în dezbatere parlamentară. Asta după ce senatorii au acuzat că documentul pe care l-au primit de la Ministerul Muncii, condus de Marius Budăi, este incomplet, neincluzând datele cu privire la impactul bugetar. Până la finalul lunii, însă, noua lege ar trebui să aibă deja o formă finală și să treacă de votul în Senat.

Luni, comisiile juridică şi de muncă ale Senatului dezbat raportul cu care actul normativ va pleca la votul din plen. Proiectul de lege al Guvernului are drept scop reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, jalon inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Modificările propuse prin lege au în vedere modificarea formulelor de calcul pentru pensiile speciale pornind de la vechimea în activitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut, stagiul de contributivitate minim fiind similar celui aplicat în sistemul public de pensii.

Recomandările Comisiei europene

Zilele trecute, Comisia Europeană și-a exprimat nemulțumirea cu privire la proiectul de lege, printr-o scrisoare adresată Guvernului. Oficialii de la Bruxelles au cerut o reformă reală a pensiilor speciale, iar nu o reglementare ce ar produce „economii limitate”. În opinia experților Comisiei este nevoie de modificări de substanță, la proiectul de lege, care să integreze și concluziile evaluării de impact ale consultanților Băncii Mondiale.

Comisia Europeană recomandă, în cazul pensiilor militare, ca rata de înlocuire a veniturilor (procentul din valoarea salariului reprezentat de pensie – n. red.) să fie de 45%, raportat la veniturile realizate de-a lungul întregii cariere. În prezent, rata de înlocuire este de 65% raportată la ultimele 6 luni de activitate. Proiectul de lege inițiat de guvern propune o rată de înlocuire de 65% din veniturile realizate în ultimele 12 luni, fără a fi luate în calcul sporurile nepermanente.

În cazul magistaților, Comisia Europeană atrage atenția că este nevoie de creșterea duratei serviciului și de reducerea cuantumului pensiei speciale, așa cum este stabilită în prezent.

Klaus Iohannis, mesaj pe tema reformei pensiilor

În acest context, președintele Klaus Iohannis le-a atras atenția reprezentanților coaliției de guvernare că viitoarea reformă a pensiilor trebuie să permită construcția unui sistem sustenabil care să garanteze pensionarilor că-și vor primi beneficiile pentru multă vreme de acum înainte. Șeful statului a precizat că acesta trebuie să fie obiectivul urmărit de politicieni, iar nu aspectele privind tăierea sau adăugarea unor sume la veniturile unor persoane.

„Trebuie să vedem fondul problemei. Sistemul de pensii trebuie să fie sustenabil. Asta înseamnă, mai simplu spus, că pensionarii trebuie să își primească drepturile pentru o viață muncită, dar trebuie să avem grijă ca și peste 10, peste 20, peste 30 de ani pensionarii să-și primească pensia. Asta înseamnă ca sistemul să fie sustenabil și scopul reformei sistemului este acesta. Reforma nu se realizează pentru a lua anumiți bani de la unii sau pentru a da bani la alții, ci pentru a crea un sistem corect, sistem echitabil și un sistem sustenabil și exact asta trebuie să fie proiectul pe care mă aștept să îl înainteze ministerul de resort, guvernul și să fie promovat de coaliție.

Nu cred că este cazul să dau eu sugestii de la un microfon din Bruxelles celor care lucrează pe proiectul de pensii, dar trebuie să ne amintim care este fondul discuției și fondul este acesta. Pensionarii au dreptul la pensia lor, la o pensie din care pot trăi, o pensie care se calculează echitabil pentru toată lumea și care este garantată à la longue”, a declarat președintele Klaus Iohannis, înaintea participării la reuniunea Consiliului European.