Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: Ţara formelor fără fond
SENATUL EVZ: Ţara formelor fără fond

SENATUL EVZ: Ţara formelor fără fond

Legea lustraţiei cade într-un moment prost, când nu numai că nimeni n-are chef de ea, dar s-au mai întors pe deasupra şi nostalgiile după Iepoca de Aur şi preaiubitul conducător.

Atinşi greu la buzunare de rigorile capitalismului, în varianta sa dâmboviţeană, pensionarii şi oamenii muncii şi-au adus iarăşi aminte de laptele şi mierea care curgeau în vremurile binecuvântate când fiecare avea un loc de muncă, un basc şi un pachet de Mărăşeşti.

Asemenea evreilor conduşi de Moise în deşert, şi care rămăseseră cu gândul la oalele cu carne ale Egiptului, românii rătăciţi în tranziţie nu înţeleg rigorile redresării economice, nici decalogul austerităţii. Căci goliciunea înconjoară, dar foamea dă de-a dreptul…

S-a defilat iarăşi cu portretele lui Ceauşescu, s-au auzit iar lozinci de pe vremuri. Într-un fel e firesc. Într-o lume care nu le-a dat românilor un viitor, ei pornesc iarăşi în căutarea timpului pierdut, devenit glamoros şi mitic cu trecerea vremii. Când realul nu-ţi oferă nicio soluţie, cauţi scăparea în mit. Adică într-o minciună convenabilă psihologic.

Oamenii înjură guvernul pentru că-i atinge la buzunare, dar nu se-ntorc către opoziţie, ci către utopia trecutului. Într-un fel, ei simt că nu e scăpare în vreo variantă politică reală.

La mitingul de ieri, manifestanţii au identificat repede (mult prea repede) vinovaţii: Boc, Băsescu şi guvernul, care le taie din salarii şi pensii. Dar n-au identificat vreo soluţie. Nu s-au dus către PSD sau către PNL. Au simţit că opoziţia cere ca şi ei căderea guvernului, capul lui Boc etc., dar nu are soluţii la problemele reale şi acute ale României în această clipă.

Drama nu este că oamenii, după douăzeci de ani de libertate, încă n-au înţeles logica lumii libere şi încă o preferă pe cea în lanţuri: adevărata dramă e că nu au la cine să se mai ducă şi în cine să mai creadă.

În ceea ce mă priveşte, spun şi eu odată cu ei: să cadă naibii guvernul şi Boc. Nu e nicio pagubă. N-au făcut nimic să oprească degringolada, iar când gluma s-a îngroşat, au dat în cealaltă extremă: retează acum coada pisicii cam de la buric în jos, cu maţe cu tot. Dar să vină neapărat, în locul lui, un guvern PSD-PNL! Niciodată n-aş avea o satisfacţie mai mare. Ce-aş mai râde! Cum e el, Boc e măcar muncitor şi tenace, ardelean de-al lor, ce mai. Pe cine- ar scoate însă din mânecile lor soioase leneşul Crin şi penibilul Ponta? Ce unduire de baghetă magică ne-ar aduce ieşirea din criză? Cu ce Hrebenciuc sau Geoană ne-am alege premier? Nu cred că poate fi coşmar mai mare pentru opoziţie, în momentul ăsta, decât guvernarea.

Ca să mă-ntorc la lustraţie, aş spune că ea a fost intenţionat votată exact în momentul în care, dincolo de considerente politologice abstracte, de fapt nu mai are nici sens, nici consecinţe politice. E ca şi cazul CNSAS-ului sau ANI. Toate sunt instituţii cruciale, dar toate au fost de fapt anihilate de facto. Ele există pe hârtie, unde dă bine (căci suntem, nu-i aşa, un stat democratic şi civilizat), dar au fost lipsite, pe rând, de orice putere reală.

Faptul însuşi că parlamentul, o instituţie mai curând retrogradă, a votat confortabil această lege e cea mai bună dovadă că nu se teme de ea. Că e o lege mai mult formală, îmblânzită, ce nu va avea urmări notabile.

Pornită din Punctul 8 al proclamaţiei de la Timişoara, ideea legii lustraţiei ar fi trebuit aplicată pe loc. Dar nu era Iliescu omul care s-o facă, ferească tovarăşul Dumnezeu! Ce l-a împiedicat însă pe Emil Constantinescu, imediat după câştigarea alegerilor, să lupte pentru această lege? Atunci se putea, atunci era dorită, atunci putea să nendrepte către altceva. Nu ştiu, nu-mi pot imagina. Cred că atunci am pierdut momentul, atunci am fost învinşi toţi de „structuri” odată cu preşedintele.

Ulterior, legea lustraţiei a fost readusă în dezbaterea parlamentară de Mona Muscă. Ce trist paradox! Mai mult, ce metaforă pentru situaţia teribilă a naţiunii noastre: însăşi iniţiatoarea legii lustraţiei să fie deconspirată ulterior ca informator al Securităţii… Naiba ştie, poate că nu s-a putut din motive obiective, poate că n-am vrut cu adevărat această lege, cum nu vrem cu adevărat nici modernizarea României…

Trăim mai departe, ca de vreo două sute de ani încoace, în ţara formelor fără fond. Cum remarca încă Maiorescu, avem, ca instituţii, cam tot ce are şi lumea civilizată. Doar că ele nu funcţionează. Trăim între instituţii butaforice, proptite cu pari pe dinapoi, ca satele ruseşti idilice care-i erau înfăţişate împărătesei Rusiei când îi venea chef de plimbare…