Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: Tanda sau Manda?
SENATUL EVZ: Tanda sau Manda?

SENATUL EVZ: Tanda sau Manda?

Până la urmă, asemenea unei jungle care, împingându-şi tăcută lăstarii, acoperă ruinele templelor şi-ale fostelor aşezări omeneşti, torpoarea verii înăbuşă zgomotul şi furia vieţii noastre politice.

Ne mai agităm încă, e-adevărat, dar fără convingerea de altădată, mimăm încă un interes care, de fapt, s-a stins de când cu căldurile, ploile şi diluviile acestei veri în miezul căreia ne aflăm.

Ies pe terasă ca să citesc ziarele, dar îmi rămân ochii pe formele destrămate la nesfârşit şi mereu reclădite ale norilor: nu mai sunt aici, deja sunt în vacanţă, deja mă pregătesc să uit cu desă vârşire miturile, poncifele, mizeria, trădările, reîmpăcările, ura, insultele, răstălmăcirile, feţele obsesive şi vorbele agramate care alcătuiesc tabloul grotesc al vieţii noastre politice, demn de un Goya sau un Ensor.

Departe în nord, în umbra clăilor de fân, în peisajul de o lărgime de necrezut a dealurilor cu garduri şi fâneţe, cu câte-o veche căsuţă de lemn din loc în loc, în zona Sângeorzului care de ani de zile mi-e mai familiară şi mai dragă decât înseşi locurile în care m-am născut, am să încerc din nou, ca-n fiecare an, să renasc, să-mi reînprospătez mintea şi inima.

Nu mai vreau să vorbesc cu miniştri, nu mai vreau să mă sune televiziunile, nu mai suport imbecilităţile de pe forumuri, nu mai pot accepta să-mi umplu viaţa cu păpuşile de cârpă ale unui Muppets Show autohton: Geoană, Năstase, Băsescu, Ponta, Antonescu, Vadim, Patriciu – ce-au oamenii ăştia cu mine şi eu cu ei? De ce mă joc de ani de zile cu efigiile lor goale, fără nicio legătură cu persoanele lor adevărate? De ce particip la fanatismele, disputele ideologice, parti-prisurile şi încrâncenarea pasională din jurul lor? Merită oricare dintre ei să-ţi ruinezi viaţa şi scrisul ca să le ţii partea? Să scrii zeci şi sute de articole în favoarea sau împotriva lor? Să te trezeşti după zece sau douăzeci de ani că ai făcut numai asta şi că din toată munca ta s-a ales praful, când în tot acest timp ai fi putut să faci un lucru frumos, un lucru decent, un lucru care să rămână?

M-am întrebat de nenumărate ori de ce fac gazetărie. Unul dintre răspunsuri, cel mai trist, mi-e foarte la îndemână: ca să pot trăi. Din acest motiv au făcut gazetărie, de mai bine de un veac, mai toţi scriitorii români, unii dintre ei mult mai impor tanţi şi mai notorii decât mine.

Dar nu e numai atât. Câtă vreme ai sentimentul, chiar şi iluzoriu, că poţi împinge lucrurile spre bine, cât crezi că în mocirla generală există totuşi şi ceva bun, cât încă poţi crede în cineva necorupt, o persoană sau o forţă care vrea şi poate să scoată din marasm naţiunea noastră nefericită, merită să faci gazetărie politică. Chiar ştiind că pierzi ani ce-ar fi putut fi rodnici, te consolează gândul că vocea ta s-a făcut auzită şi a contat, poate, pentru mulţi oameni. Tragedia începe când dispare speranţa.

Când îţi dai seama că toate eforturile tale au fost nişte iluzii, asemenea şoferului care "împinge înainte", din tot corpul său, maşina la o depăşire riscantă. Nu poţi face jurnalism politic când nu mai crezi în nimeni. Când nu mai poţi decât să critici tot ce-i în jur. Am scris cu pasiune cât timp am putut afirma o forţă sau o direcţie, sau o persoană aflate de partea a ceea ce am crezut că e adevărul.

Mi-e foarte greu să scriu când mai totul se dovedeşte a fi o încrengătură joasă de interese în care sunt prinşi mai toţi actorii politici. Când scena e invadată de fiinţe atât de evident inferioare moral şi intelectual. Ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda? Nici măcar de la cei mai fanatici duşmani ai lui Băsescu nam auzit că Ponta sau Antonescu sunt mai buni. Şi-atunci, cum să scrii, pentru ce, în favoarea cui?

Ani de zile, de la Revoluţie încoace, am scris în favoarea liberalilor, convins că aceasta e calea către un viitor pentru noi toţi. Liberalii au demonstrat că nu sunt la înălţimea liberalismului, însă, când s-au aliat, de ani de zile încoace, cu partidul cu adevărat malign al istoriei noastre recente.

Am crezut apoi în Traian Băsescu, deşi ştiam că nu e chiar ce trebuie. Actualul preşedinte, cred şi azi, s-a străduit mai mult decât oricine în favoarea construirii unui stat de drept. N-am de ce să mă-ndoiesc de sinceritatea lui, argumentele criticilor săi nu mă conving în privinţa asta.

Dar nu mai cred că el sau, cu atât mai puţin, partidul său mai au viitor politic. I-au fost împotrivă propriile slăbiciuni, sistemul ticăloşit şi, în fine, criza, care i-a dat şi lovitura decisivă. Aşa încât plec în nord ca să uit, fie doar şi pentru zece zile, de toţi şi de toate. Să mă văd cu prietenii, să citesc poezie, să urc pe Cormăiţa… Dacă la toamnă o fi Tanda sau Manda, om trăi şi om vedea…

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.