Ah, da: am înţeles în fine de ce se grăbesc bolşevico-liberalii să preia puterea: pentru a repara instantaneu dezastrele produse de criza mondială, de manipulatorii de fonduri din marile bănci planetare, de speculanţii la bursă şi, nu în ultimul rând, de PDL. "Vast program!" — cum ar fi spus generalul De Gaulle.
Ce mai contează că singurul liberal cu drept de cuvânt, Antonescu, nu va apuca nici măcar să candideze la o funcţie care să-i permită să-şi exhibe ifosele de salvator. Important e să apară necontenit la televizor şi să-şi dea cu părerea despre lucruri de care nu are nici habar şi nici tragere de inimă să le rezolve. Tot ce-l interesează e consolidarea puterii absolute în partiduleţul rămas fără doctrină.
După cum ne-o repetă la nesfârşit, partenerul său e Ponta, nu politicienii din propriul partid. Aceştia ori s-au resemnat să stea cu căluşul în gură, ori au dispărut în neant. Unde e băţoşenia de-anţărţ a tigrului de hârtie Orban? Unde sunt glasurile "seniorilor" partidului? Unde e "liderul naţional" Tăriceanu? Unde sunt baronii din teritoriu, amuţiţi ca la un priveghi mafiotic? Unde sunt "intelectualii lui Crin", care se buluceau să se înscrie pe lista viitoarelor sinecuri şi dregătorii? Ba chiar m-aş întreba unde e Dinu Patriciu — al cărui discurs se aude pe două voci, una mai confuză decât alta. Pe de o parte, ne anunţă cât de bun amic e el în particular cu Antonescu, pe de alta, în public, ce dezastru ideologic reprezintă acesta pentru partid. Or, asta arată, în cel mai bun caz, teamă, un fel de "hai să încerc să-l îmbunez pe nebun", iar în cel mai rău caz neputinţă. E foarte bine că partidele din opoziţie s-au mobilizat cu asemenea pasiune. Numai că nu e vorba tocmai de partide: ce vedem noi zi de zi e alianţa dintre doi desperados (Ponta şi Antonescu) şi treizeci- patruzeci de jurnalişti şi comentatori din solda "mogulilor". Culmea e că lui Antonescu, victimă a sindromului "cetăţii asediate" (sindrom care, se ştie, reprezintă anticamera paranoiei), i se pare că televiziunile, site-urile şi ziarele sunt în mâna Puterii: "Noi suntem o societate bolşevizată cu oameni care trag de dimineaţa şi până seara în toţi cei care nu sunt cu Băsescu." În privinţa bolşevizării, nimic de zis: cine altul decât Antonescu însuşi a îmbrăcat şuba roşu-purpurie a neocomunismului pesedist? Dar că în România acestui moment "se trage" din altă parte decât de la Realitatea TV şi la Antene e o afirmaţie care ţine de delirul de persecuţie şi de grave tulburări de personalitate. Execuţiile staliniste pe bandă rulantă — de la falsificarea datelor elementare ale realităţii la minciuna grosolană şi insinuarea perfidă — au atins în emisiunile năimiţilor cote aiuritoare, încât nu trebuie să ne mirăm că din ce în ce mai mulţi români derutaţi vorbesc de unii singuri pe uliţă.
Despre naivul copil de casă Ponta nu sunt multe lucruri de spus. El nu controlează nimic nici în partid, nici în maşinile de curse. Povestea e ceva mai complicată cu Antonescu, deoarece acest individ a reuşit să acumuleze în PNL o putere pe care n-a avut-o niciunul din conducătorii anteriori. Monomaniac şi autoritar, şi-a schimbat cu şiretenie strategia. La început, textul lui favorit era: "Dacă nu faceţi cum spun eu, plec!" Astăzi, după un an de exercitare exclusivistă a puterii, cuvântul de ordine este: "Dacă nu faceţi cum dictez eu, plecaţi!" Lucrurile i-au reuşit pentru că, pe de-o parte, prea mulţi liberali s-au dovedit a fi simpli oameni de paie, ciubucari politici fericiţi că li s-a oferit şi lor un oscior. Pe de alta, Antonescu a reuşit să impună în poziţiile-cheie o camarilă năucă, puternic feminizată, de-un servilism atroce, în mijlocul căreia străluceşte o doamnă Câmpeanu, ajutată de gurişti de strânsură şi de corul doctoral-croncănitor dirijat de istorica Zoe Petre.
Mulţi liberali ştiu cu precizie cu cine au de-a face, dar a intrat frica în ei: "Chucky" nu uită şi nu iartă. S-au resemnat să aştepte viitorul dezastru electoral pentru a-l debarca. Între timp, adunaţi în mici conclavuri, mai încearcă o diversiune, mai înghit un hap, se mai consolează că vor prinde şi ei o fărâmă din beneficiile guvernării (iluzorii). Mă uimeşte, totuşi, pasivitatea "regelui pixelilor", Dinu Patriciu, care, moleşit, uşor groggy chiar înainte de urca în arenă, încasează croşeuri după croşeuri de la obrăznicătura cu breton, fără să schiţeze vreun gest mai bărbătesc. Aşa s-a ajuns ca "Chucky" să-l îngenuncheze scurt, ba chiar să-l pună pe coji de nucă, pălmuindu-l şi urechindu-l în trecere ca pe-o loază care nu şi-a mai făcut temele de două-trei trimestre.
Şi acesta e doar începutul. Încurajat de blegeala dulăului cu zurgălăi la gât, Antonescu tocmai şi-a anunţat paşii următori. Cine-şi face iluzii că va ezita, se înşală. Zilele lui Patriciu ca membru al PNL sunt numărate: "Dacă ar fi stat în atribuţiile mele să propun excluderea unui membru, m-aş fi gândit foarte serios, ţinând cont de ce face, cu Mircea Dinescu, cu Caţavencii, dacă mai e cazul să facă parte din acest partid." Aşadar, ce-i lipseşte lui "Chucky" sunt atribuţiile, nu voinţa. Adică o simplă chestiune tehnică. Să nu spuneţi că nu s-a mai pomenit ca un şoricel să arunce în apă, de pe pod, elefantul alături de care "tropăia". O fi el jigărit şi ca vai de lume, dar e un şoricel liberal!
Recomandările noastre
