Motivele pentru care se împotmolesc proiectele de mare infrastructură diferă de cele pentru care merg greu schemele de granturi pentru IMM-uri, sau se cheltuie fără urmă şi efect banii pe traininguri-fantomă pentru şomeri inexistenţi. Per total absorbţia e mică, dar media ascunde probleme fără legătură între ele. Deci nu există o reţetă de "sporire a absorbţiei" pe care s-o aplicăm mâine, cum speră entuziaştii, indignaţii sau consultanţii palavragii ce vin cu non-soluţii ca "reducerea birocraţiei şi mărirea eficienţei".

Zilele astea e sub tir Programul de Resurse Umane (POS-DRU), gestionat de Ministerul Muncii, unde s-au găsit neregularităţi, iar plăţile au fost întrerupte de la Bruxelles. Situaţia e mai complicată decât cred cei care-şi închipuie că înlocuind conducerea – una relativ nouă în funcţie şi mai puţin politizată decât cea dinainte – sau "reducând birocraţia" vom performa mai bine.

Marele defect al POS-DRU e unul de proiectare, de dinainte de 2007. Spre deosebire de celelalte cinci programe mari (Transport, Mediu, Economie, POR şi Dezvoltare Rurală) el ia bani din Fondul Social European, deci poate plăti doar salarii, conferinţe şi călătorii; investiţiile sau alte bunuri pot fi cel mult 15% din buget. Ţări mai chibzuite au folosit banii în completarea proiectelor de infrastructură sau dezvoltare economică, dar în România, unde nimic nu mişcă dacă nu este 100% în subordinea unui minister, ca să fie clar jupânul, nu s-au putut face proiecte integrate.

Lăsat de capul lui, POS-DRU a virat previzibil, cu activităţile sale autonome de formare, calificare, workshopuri, conferinţe şi conştientizări, către funcţiunea de borcan cu miere pentru un întreg ecosistem de fundaţii şi firme anonime, dar bine conectate politic în teritoriu, experte în ştampile, acreditări ministeriale sau certificate ISO.

De prin 2003-2004 se vedea cum se împarte piaţa în judeţe. Centrale sindicale s-au abonat şi ele la aceste finanţări moca (vă mai amintiţi lefurile liderului Sanitas, Marius Petcu), ca şi familiile politice gen Botiş ot Bistriţa, sumele de tocat fiind imense: 3,7 miliarde euro (pentru comparaţie, tot Transportul, cu autostrăzi, căi ferate şi porturi are 4,5 miliarde).

Au mai scăpat în POS-DRU prestatori oneşti cu proiecte de servicii sociale utile, dar ei sunt mai curând excepţia.

Regula sunt hectarele de conferinţe unde se bate apa în piuă şi cursuri de calificare cu rezultate incerte. Era inevitabil: dacă în POS-Transport sau POR se produc, mai bine sau mai prost, diverse obiecte numite drum, spital sau pârtie de schi, pe care le poţi vedea, măsura cât sunt de scumpe sau întârziate (desigur, sunt), în POS-DRU e imposibil de evaluat ce efecte concrete are toată această agitaţie a workshop-urilor şi tipăririi de diplome.

Presupunând că nimic nu s-ar fura, tot nu le-am putea calcula obiectiv eficienţa. Iar când totul e vag şi alunecos, funcţionarii cu răspunderea banilor se acoperă preventiv cu hârtii în exces şi ţin orbeşte de proceduri, chiar în detrimentul substanţei, de unde impresia de birocraţie; n-o să renunţe la asta fiindcă îi roagă un ministru. Tipic, singura instituţie cu experienţă nu doar în a finanţa proiecte integrate (investiţii în infrastructură sau SRL-uri, combinate cu intervenţii sociale în grupuri vulnerabile, în cadrul aceluiaşi proiect), dar chiar a le genera prin reţeaua sa de facilitatori în teren, creată acum 15 ani cu banii Băncii Mondiale şi lăudată permanent, anume Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), a fost sabotată şi exclusă din sistemul POS-urilor, deoarece nu ţine de niciun minister. Asta, deşi Comisia UE ne cere exact proiecte integrate, pe care nimeni nu-i în stare să le facă. Mă întreb dacă dl. Orban, pe care-l văd căutând soluţii, ştie măcar de existenţa FRDS.
Citiţi şi:

  • Leonard Orban: Plățile pe POSDRU se suspendă astăzi sau mâine
  • UE blochează fondurile pentru resurse umane