Sorin Ionita: "...este vorba chiar de Uniunea Europeana ca atare, care, dupa cum ati aflat deja din presa, implineste zilele astea 50 de ani."
Doamna serioasa ajunsa la varsta a doua, poate un pic supraponderala si lipsita de sprinteneala de altadata, dar cu situatie materiala solida, divortata si recasatorita, licentiata in stiinte exacte si politica, gospodina impecabila (gatesc excelent si tin casa in perfecta ordine, cu toata aparatura stralucitoare si functionala), poliglota, fara copii in intretinere, dar cu activitate sociala intensa printre familiile mai sarace din cartier, foarte prinsa cu activitati in comitete si comisii, dar pe care nu le pune niciodata la ora pranzului, care este sacra, sau dupa ora 17.00, cand incuie usa si se retrage punctual in mijlocul familiei, are placerea sa va invite la Berlin la sarbatorirea zilei sale de nastere.
Nu, nu e vorba de doamna cancelar Angela Merkel, presedinta in exercitiu a UE, desi, dupa toate semnele, s-ar fi putut foarte bine. Ci este vorba chiar de Uniunea Europeana ca atare, care, dupa cum ati aflat deja din presa, implineste zilele astea 50 de ani.
Problema sa cea mare, la o jumatate de secol de la infiintare, este aceea cu care se confrunta toate matusile noastre generoase si fara mostenitori: ne-am obisnuit atat de mult cu sprijinul lor robust si neconditionat incat le luam drept un dat natural prezenta si calitatile, iar de la un moment incolo incepem sa le observam doar defectele. Cu o asemenea „orbire la succes” a cetatenilor are de luptat azi si Comisia Europeana care, in multe privinte, a mers mai departe decat au sperat chiar parintii ei fondatori in anii ‘50. Dincolo de o piata comuna de marfuri, oricum nu usor de construit, cine s-ar fi gandit pe-atunci la cetatenie si pasaport, piata a muncii comuna si moneda unica?
Este pana la urma un miracol cum s-a progresat permanent in aceasta directie, deceniu dupa deceniu, in conditii de libertate de exprimare democratica nationala, adica intr-un mediu care recompenseaza politic si publicitar in primul rand euroscepticismul. Pentru ca, hai sa fim sinceri: esti mult mai des invitat la televizor si ascultat mai cu atentie daca vii cu povesti de groaza despre ce dezastre produc reglementarile UE, de la legiferarea razei de curbura a bananelor pana la interzicerea activitatilor traditionale ca oieritul sau mica agricultura de gradina (prima marota, cu bananele, e pur si simplu o inventie; celelalte sunt rastalmaciri ale unor realitati complexe: nu directivele UE anuleaza asemenea activitati, ci modernizarea rapida si presiunea pietei libere).
Ca in episodul cu taxele de inmatriculare auto sau prin promovarea competitiei in general, adevarul este ca UE contribuie la spargerea de monopoluri regionale sau nationale in beneficiul masei largi de consumatori. Necazul este ca asemenea castiguri de bunastare sunt difuze si nespectaculoase, deci greu observabile, deci e greu de mobilizat publicul in sustinerea lor.
In caz ca i se poate reprosa ceva matusii UE, asta ar fi tocmai faptul ca nu a fost totdeauna consecventa in batalia cu interesele locale si sectoriale, ca a acceptat prea multe abateri de la regulile de eficienta - cum ar fi in domeniul servicii, care furnizeaza 70a din PIB-ul Uniunii, dar unde inca nu avem o piata unica deschisa. Sau ca se arata uneori atat de deranjata de „concurenta fiscala” a statelor nou aderate, concurenta care, in fond, nu poate fi decat stimulativa pentru economiile vechi membre, cam anchilozate si supraimpozitate.
Sau ca vine periodic cu documente grandioase si pline de tinte utopice, precum Agenda Lisabona, care prevedea ca pana in 2010 UE sa depaseasca SUA ca potential de cercetare si inovare. Asta in conditiile in care Comisia nu are parghii in aceste domenii ramase sub control national, iar statele membre au esuat in a dinamiza masa de universitati si institute de cercetare, pline de oameni platiti si condusi dupa regulile rigide ale administratiei publice.
Sau cum a facut recent, in 2007, cu planul ambitios privind reducerea emisiilor poluante si promovarea surselor de energie regenerabila. Trecand peste faptul ca obiectivele sunt in usoara contradictie - unele surse regenerabile pot fi mai poluante decat cele traditionale, de exemplu biocombustibilii lichizi sau gazul obtinut din biomasa - stai si te intrebi daca matusa Europa este totdeauna sincera in eforturile ei. Desi doamna Merkel a impins puternic „agenda verde” la summitul european recent, cu doar cateva saptamani in urma, tot ea se opusese inaspririi normelor de poluare pentru autoturisme fiindca industria auto germana este cea care produce masinile cele mai mari si mai ineficiente de pe continent in momentul de fata.
Recomandările noastre
