Reorganizarea administrativă a României se va face. Din discuţiile reflectate de presă în ultima vreme, dacă lăsăm la o parte deformările pamfletare şi stereotipurile, reies atât o voinţă politică pentru îndeplinirea acestui act de normalitate, cât şi dorinţa populaţiei în acelaşi sens.
Convingerea mea este că, fie prin referendum, fie printr-o cale parlamentară sau alta, vom ajunge la sistemul modern, de multă vreme necesar, al reîmpărţirii teritoriale a ţării în cele opt regiuni mari cunoscute azi de toată lumea. În acest sens, nu pot decât să salut prezenţa partidelor din opoziţie la Cotroceni pentru discutarea acestei probleme. E o dovadă de maturitate politică. Se pare că până la urmă şi PNL, şi PSD încep să înţeleagă că interesul naţional nu trece nici prin ură, nici prin demonizare. Că pentru realizarea sa trebuie respectate instituţiile politice ale ţării: preşedintele, primul-ministru, şefii de partide, chiar dacă ele sunt de cealaltă parte a baricadei. Opoziţia, absolut necesară în procesul guvernării democratice, nu este adversara puterii decât în plan politic. În privinţa interesului naţional puterea şi opoziţia trebuie să fie aliate. Dezbaterea de idei în jurul restructurării teritoriale şi administrative a României, care a frânt simetria Putere-Opoziţie (atât de stereotipă în ultimul timp) e primul semn, timid încă, al acestui adevăr.
Într-adevăr, puterea nu mai este un bloc, o maşină de votare. UDMR, actor principal şi esenţial în această dezbatere, şi-a arătat limpede o poziţie proprie, diferită de cea a PDL. De fapt, motivul principal pentru care reîmpărţitrea nu s-a făcut când trebuia să se facă, acum zece ani cel puţin, a fost teama de tendinţele separatiste ale maghiarilor din Ardeal. Guvernele precedente nu şi-au asumat acest risc, care rămâne un risc şi azi, după cum o arată voci din rândul politicienilor maghiari, care s-au şi grăbit să vorbească despre nesupunere civică şi alte prăpăstii. Fireşte, e vorba de câţiva extremişti, căci beneficiile economice şi de imagine pe care noua împărţire le aduce populaţiei maghiare ţin nu de un model iredentist, ci de unul democratic. Maghiarii cer referendum: e-n regulă, un referendum nu are de ce să strice, deşi eu prefer calea parlamentară (nu şi asumarea răspunderii, care nu mi se pare un procedeu mulţumitor din punct de vedere democratic).
La rândul ei, opoziţia şi-a prezentat şi ea proiectul, care cuprinde un număr intermediar de regiuni între cel de azi şi cele opt scontate pentru viitor. Proiectul acesta mi se pare doar o ricanare în faţa celui prezidenţial. Evident, opoziţia nu crede în el, după cum nimeni n-ar putea crede, dar nici ralierea de lanceput la opiniile adversarilor nu li s-a părut potrivită celor din USL. Însuşi faptul că, venind la Cotroceni, liberalii şi social-democraţii au participat la dezbatere în loc s-o boicoteze, şi au şi acceptat de principiu necesitatea reîmpărţirii României pe regiuni de dezvoltare arată un consens politic al dreptei şi stângii, al puterii şi opoziţiei în privinţa aceasta. Nu am citit decât sondaje făcute de ziare, deci fără adevărată valoare statistică, totuşi ele toate arată că şi omul de pe stradă este în favoarea renunţării la fărâmiţarea judeţelor.
Ce se câştigă? O autonomie şi descentralizare mai mare a zonelor ţării, o competiţie economică între regiuni, o întărire a identităţii regionale a populaţiei, o enormă simplificare a aparatului administrativ, cu economiile aferente, un sistem "federal" modern. Şi mai ales, cum au subliniat mai toate comentariile, o curăţire a baronilor care-au transformat judeţele în moşii proprii. E greu de crezut că o mare regiune mai poate fi condusă prin abuzuri şi corupţie, prin cârdăşii locale şi nepotism, cum sentâmplă în multe judeţe azi.
Ar fi fost de dorit ca reorganizarea teritorială să se fi făcut într-o perioadă mai prosperă şi mai stabilă economic şi politic, pentru că ea implică modificări legislative serioase chiar şi pentru funcţionarea sa pe hârtie. De-aici însă până la funcţionarea reală, pe teren, va fi cale lungă, costisitoare şi însoţită de un haos teribil. Vechi structuri vor trebui demantelate şi altele noi implementate, şi mă refer aici la organigrame, la definiţii de funcţii şi responsabilităţi administrative, dar şi la chestiuni pur materiale: sedii, infrastructură, căi de comunicare etc. Nu ştiu, şi cred că nimeni nu ştie cât timp va trece până la votarea legii, şi apoi cât timp va trece iarăşi până ce noul sistem va începe să funcţioneze cu adevărat. Dar reforma administrativă se va face, pentru că e evident necesară pentru România.
Recomandările noastre
