Stau în faţa claviaturii computerului meu, după ce Curtea s-a pronunţat, cu sentimentul că nu mai e, de fapt, nimic de spus. Că nu mai am, de fapt, cui şi ce să-i spun.
Am sentimentul că viitorul şi viaţa mea depind de-acum de fiinţe care nu doar că nu-mi înţeleg limbajul, dar trăiesc în altă realitate, au alte simţuri, sunt altfel construite decât mine. Că dacă eu spun "negru" ele înţeleg "alb" şi invers. Că tot ce e pentru mine bun, drept, adevărat, moral, normal până la urmă într-o lume normală, e pentru ei doar "urâciune", cum se spune în cărţile sfinte. Ştiu că în realitate nu e aşa, că demonii lumii româneşti, care ne-au aruncat în tragedia de-acum, au şi ei raţiune, limbaj coerent, cunoaşterea, în teorie, a binelui şi-a răului, că văd şi ei prea bine realitatea, dar cu toate acestea le neagă deliberat, le schimonosesc din motive ideologice şi din interese obscure. Schizofrenia lumii în care trăim de la-nceputul lunii ăsteia a fost produsă de reaua-voinţă şi de reaua-credinţă a unor jucători necinstiţi ai jocului politic. Suntem în mâinile acestor trişori, ai acestor stăpâni care îşi permit să facă orice, să schimbe legi şi reguli permanent, să arunce la gunoi decenţa vieţuirii într-o ţară normală, să manevreze minţi şi să se joace cu suflete. S-a minţit şi s-a furat în această ultimă lună nu doar cu mult mai mult decât în ultimii opt ani: s-a trişat ca la instaurarea regimului "democrat-popular" în 1946. Nu mă-ntrebaţi dacă se mai poate face ceva, dacă mai e vreo speranţă. Disperarea dumneavoastră e şi a mea. Am trăit 34 de ani într-un stat naţionalist şi dictatorial. Mi-e groază că mă aşteaptă încă alţi ani într-un asemenea paradis. Avem de-a face cu oameni fără conştiinţă morală şi fără empatie. Oameni care, puşi la detectorul de minciuni, rămân calmi desăvârşit, şi detectorul e neputincios în faţa lipsei lor de reacţie. Oameni care nu pot fi pedepsiţi, pentru că nu au remuşcări. Oameni care nu pot fi opriţi atâta vreme cât nu se-ncurcă în propriile lor intrigi. Oameni teribil de vicleni şi de periculoşi. Ei sunt cei ce-au pornit revoluţia împotriva bunului simţ şi-n care ne regăsim acum cu toţii, unii călăi, alţii victime. Mai avem de-a face şi cu simpatizanţi ai acestui mic nucleu: cei care nu văd copacii din cauza pădurii ideologiei stângiste, cei pentru care minciuna şi furtul sunt acceptabile în vederea scopului final, cei al căror trecut ascunde ceva, cei ce nutresc visuri de intrare în pâine. Ca-ntotdeauna, găsim printre ei şi oameni cinstiţi, manevraţi cu telecomanda de la televizor. E o cangrenă uriaşă deschisă-n pântecul naţiunii noastre după ani de ură şi vitriol revărsate prin antene malefice, care azi şi-au înmulţit capetele ca o hidră. Suntem târâţi spre Răsărit cu o forţă oarbă şi brută, căreia nu ne putem opune. Nu mai aşteptăm ajutor decât tot dinafară, ca-n '46. Dar acum armata roşie de ocupaţie, ai cărei prizonieri suntem iarăşi, e formată din români de-ai noştri... Ce se mai poate face? Dac-aş şti să vă spun! Se poate răbda, se poate spera. Putem fi solidari, putem sta împreună, noi, cei care gândim la fel. Putem crede în puterea celor fără de putere. Dar nu ştiu dacă, ani sau decenii, vom mai putea trăi cu adevărat. Suntem pe buza prăpastiei, aici ne-au adus.
Recomandările noastre
