Mircea Mihaies: "E treaba partidelor daca vor accepta sa fie conduse de Geoana, Iliescu, Hrebenciuc, Tariceanu, Orban, Nicolai, Crin, Hasoti, "Felix" sau Marko".

Experienta vremii din urma ridica o intrebare pe care politologii si ideologii n-ar trebui sa intarzie sa si-o puna. Cata libertate exista in interiorul partidelor din Romania? Unde se termina vointa liderului si unde incepe libertatea membrului de rand? Cat de stransa e legatura intre reprezentati si reprezentanti?

Daca ne luam dupa ce vedem la televizor, intrarea in partid echivaleaza cu anihilarea oricarei opinii contrare vointei exprimate dictatorial si demagogic de catre lider sau mica si guresa curte dezvoltata in jurul lui. Privind retrospectiv, partidele au involuat drastic dinspre ceea ce ar trebui sa fie - formatiuni organizate ideologic, pregatite sa formuleze solutii privitoare la bunul mers al societatii - in grupuri de interese meschine, agresive, gata sa declanseze, la nevoie, razboaie civile doar pentru a satisface interesele clicii conducatoare.

Daca la inceputul anilor ‘90 confruntarea intre partide mai pastra ceva din regulile originare ale luptei democratice (eram pro sau contra Iliescu, in functie de viziunea despre ce fel de Romanie doream: una subdezvoltata, tributara mentalitatii comuniste, sau una moderna si competitiva), astazi criteriile s-au tulburat cu totul.

Acum nu mai e vorba doar de puterea simbolica. Astazi sunt in joc sume enorme de bani si impartirea sferelor de influenta. Relevanta convingerilor politice tinde spre zero, pentru ca, dincolo de maruntisurile ideologice care-i despart, liderii partidelor au interese economice similare. Fie ca sunt ei insisi varati pana-n gat in afaceri (de regula, dubioase, pentru ca sunt afaceri cu statul), fie ca sunt doar interfata unor afaceristi de calibru, fie ca au de aparat lucruri deocheate din trecut, ei reprezinta o categorie relativ omogena.

Ne amintim de ideile - ce pareau revolutionare - de acum cativa ani, in care se vorbea cu entuziasm despre necesitatea ca in fiecare partid sa existe mai multe directii, iar confruntarea deschisa de idei sa duca la o formula de functionare fireasca. Pana si Ion Iliescu dadea aprobator din cap, de ziceai ca l-a luminat Dumnezeul democratiilor.

Numai ca, in loc de democratizare, a intervenit disciplinarea de tip militar. Evident ca partidele trebuie sa arate o linie comportamentala coerenta. Niciun partid nu are, insa, dreptul de a suprima cu brutalitate constiinta celor care-l compun. A ajunge la excludere doar pentru ca refuzi participarea la o aventura sinucigasa - asa cum s-a intamplat cu dementa iscata de suspendarea in parlament a lui Traian Basescu - inseamna a accepta ca acel partid e un monolit steril, sufocat de intoleranta si inspaimantat de ceea ce a facut.

Daca decizia pesedeilor, de pilda, de a initia suspendarea lui Traian Basescu ar fi fost facuta cu constiinta curata, si nu ca un atac talharesc, cu jungherul pe la spate, n-ar mai fi fost nevoie, astazi, sa se dezonoreze pentru ca trei dintre parlamentarii sai au ridicat un milimetru din valul ce ascunde mizeria morala din culisele acestui act extrem si extremist. Cand ditamai parlamentarii PSD, PC si PNL recunosc la scena deschisa ca au participat la o conjuratie, si nu la un exercitiu democratic, inseamna ca ne pierdem vremea sperand intr-o politica onesta.

Noi am facut acest experiment si am descoperit ca am gresit atunci cand am continuat intrand in jocul altor interese”, scriu, negru pe alb, sase membri ai partidelor invocate. Mai e ceva de adaugat? Despre ce „experiment” e vorba? Si ale cui „interese” le servesc niste oameni care au jurat, la inceputul mandatului, ca se pun in slujba unui singur stapan - poporul roman? Cine a avut indrazneala sa i se substituie acestuia, pentru a-si face „jocurile” tulburi? Cum cine?! De Geoana ati auzit? De Vadim? De Marko?

Dar de Voiculescu-Felix? (A propos de acesta din urma: astept cu febrilitate ziua de 28 mai si decizia judecatorilor privind relatiile lui cu Securitatea. Asta, desigur, daca nu intarzie iar vreun membru al completului sau nu-si pune piciorul in ghips!)  E treaba partidelor daca vor accepta sa fie conduse si pe mai departe de indivizi de teapa lui Geoana, Iliescu, Hrebenciuc, Tariceanu, Orban, Nicolai, Crin, Hasoti, „Felix” sau Marko.

Acestia vor fi greu de eliminat, pentru ca sicofantii sunt pregatiti sa-i sustina pana-n panzele albe. Tocmai de aceea, dupa experimentul sinistru in care au aruncat o tara intreaga, romanii ar trebui sa fie constienti ca atunci cand intra in unul dintre partidele conjurate intra, de fapt, intr-o puscarie in care singurul glas care se aude este al liderului-temnicer si corul scopit al mardeiasilor ce-l inconjoara.