Horia-Roman Patapievici: "Daca exista azi un spirit public viu in Romania este pentru ca de saptesprezece ani incoace exista o presa libera".

Cum se stie, puterea politica a actionat conspirat inainte de 1989 si a tins sa-si conserve stilul, daca nu obiectivele, si dupa. Ca sa conduca in acelasi fel, puterea instalata imediat dupa caderea regimului comunist trebuia sa controleze spatiul public, pentru a putea deforma in sensul dorit de ea spiritul public.

Drept urmare, puterea s-a straduit sa-si mentina controlul asupra mijloacelor de informare in masa si in conditiile nou create de existenta libertatilor civile. Cum va amintiti, reusita a depins de mentinerea monopolului.

Cu televizorul s-a mintit poporul, iar cu ziarele s-au falsificat alegerile: daca minciunile se proferau la vedere, falsificarea s-a facut subreptice, prin deformarea mintilor si inhibarea discernamantului.

Electoratul a fost castigat in favoarea puterii prin efectul combinat al naucelii revolutiei si al manipularilor de presa, iar maturizarea societatii a fost sever intarziata prin controlul exercitat de putere asupra mijloacelor de informare in masa, care au fost transformate, cu complicitatea victimelor si prin viclenia manipulatorilor, in mijloace de dezinformare in masa.

Cat timp a fost mentinut monopolul, libertatile publice au fost doar formale: puterea controla presa, iar presa confirma puterea. Acest cerc vicios a fost rupt numai atunci cand libertatea unei „anumite parti a presei” a contaminat cu exigentele ei si „cealalta parte a presei”, dand astfel tonul unei prese critice, dezinhibate si dedicate binelui comun. Societatea romaneasca datoreaza presei libere nu doar tot ce avem azi mai bun in spatiul public, ci si spiritul public insusi.

Elementul esential al acestei evolutii benefice a fost, fireste, libertatea publica. Insa aceasta a fost dublata de o alta, vizibila numai prin efectele ei si imposibil de fixat prin legi ori dictata de norme - libertatea interioara.

Fara libertatea interioara a jurnalistilor care s-au pus in slujba binelui public, presa romaneasca nu ar fi putut fructifica libertatea publica pe care si-a cucerit-o (si pe care puterea i-a recunoscut-o) si nici nu ar fi putut furniza serviciul social eminent ai carui beneficiari suntem cu totii astazi.

Libertatea presei si constiinta jurnalistilor au fost marele motor al democratizarii spatiului public. Daca spiritul civic este azi mai raspandit in societatea romaneasca decat in 1990 este pentru ca a existat o presa libera.

Iar daca puterea politica de azi respecta presa este pentru ca jurnalistii au avut in toti acesti ani fata de putere un raport bazat pe o deplina libertate de constiinta. Succesul presei libere a fost rasunator.

Acest succes a scos insa la iveala, in ultimul timp, un curios paradox. Se stie ca orice libertate exercitata cu succes tinde sa produca putere. Posesia puterii creeaza uz, iar administrarea puterii in conditii de beneficiu impinge pe nesimtite la abuz.

Cand libertatea publica a institutiilor de presa devine o sursa de putere si castig, libertatea interioara a jurnalistilor tinde sa se construiasca in jurul puterii, cu scopul de a o fructifica.

Intrucat, atunci cand devine o afacere, orice intreprindere tinde sa transforme libertatea prin care a castigat in libertate de a castiga. In cazul presei, libertatea fata de putere a tins sa se transforme in libertatea de a avea si exercita puterea. Prin succesul ei, libertatea presei a creat o enorma putere a presei asupra politicii, care, in mod paradoxal, a transformat presa, dintr-un critic al puterii, intr-un partener al ei, de dragul exercitarii ei in comun.

Devenind un actor politic, presa nu doar ca tinde sa participe la facerea jocurilor politice, dar e impinsa sa abuzeze de puterea pe care si-o descopera, deoarece ii poate stapani roadele fara sa trebuiasca sa-i asume responsabilitatile.

Si, cum orice abuz e o sursa de castig, iar acest abuz e legat de succesul formidabil al presei, presa tinde sa devina victima vanatorilor de castig prin putere. Astfel, de indata ce a acceptat sa joace jocul politicii alaturi de putere, presa s-a condamnat sa ii devina prizoniera prin chiar mecanismul care facuse din ea un partener dezirabil.

Apare astfel un nou cerc vicios, simetric si invers de cel prin care puterea controlase in anii ‘90 presa. Atunci, presa fusese controlata prin aservire politica, pentru ca era slaba. Astazi e controlata de puterea politica prin faptul ca a devenit ea insasi o putere politica, capabila in egala masura sa faca averi (din constiinta jurnalistilor) si sa desfaca politica (pe piata uzului si abuzului de putere).