Mircea Cărtărescu: „Deplâng ruinarea și batjocorirea doctrinei liberale de către coteria care-a fost la putere în ultimii ani la PNL”.
Nu prea mă omor citind comentariile forumiştilor la articolele mele, şi asta nu din desconsiderare pentru ei, ci din cauza crizei exasperante de timp în care trăiesc. Dar câteodată, când mi se urăşte cu binele şi simt că o cură de umilinţă şi modestie nu-mi strică, mă mai apuc să văd ce mai zic alde motanul Garfield sau Nae Camionagiul, sau BrunoLA, sau Mihaela, ca şi sutele de alte nick-uri care înjură şi laudă, spun deşteptăciuni sau idioţii, se-ncaieră-ntre ei sau se mângâie pe creştet, dar până la urmă, dincolo de toate astea, fac un lucru nemaiîntâlnit înainte de epoca internetului: îşi exercită dreptul fundamental la opinie. Măcar asta am câştigat după ’89. Citind postările ce se-nşiră cuminţi unele sub altele, aflu de fiecare dată lucruri interesante: amănunte pe care nu le ştiam despre propriul meu trecut, evaluări ale IQ-ului meu, situări ale mele în topul scriitorilor de azi - la coadă de tot sau cel puţin după vreo cincizeci de alţii care „cântă mai dulce decât mine” - ca şi alte detalii pitoreşti, exprimate de obicei într-o limbă şi mai pitorească.
Mai deunăzi, cineva scria ceva de felul „ca şi Eminescu altădată, vorbiţi cu o ură iraţională despre liberali, de parcă ei ar fi vinovaţi de toate relele ce se-ntâmplă-n ţara asta şi nu marinerul, tiranul de la Cotroceni etc. etc.”. Urma o lungă diatribă împotriva faimosului vânzător de flotă şi ţară. Postarea mi-a atras atenţia şi, cu toate că analogia e cam şchioapă, mă gândesc că merită să-i răspund.
Mai întâi, nu vorbesc „ca şi Eminescu altădată”. Poetul angajat la „Timpul” scria de pe o poziţie conservatoare, în numele unui trecut utopic în care boierii şi ţăranii, români neaoşi (în opoziţie cu ciocoimea alogenă) ar fi trăit într-o perfectă armonie socială. Ca toţi romanticii, Eminescu era adversar al capitalismului şi-al modernizării. Liberalul, stâlp de cafenele şi demagog, guşat şi fonf, grecotei sau bulgăroi, îi părea poetului o excrescenţă grotescă, fără nicio legătură cu poporul român. „Ura iraţională” despre care vorbea forumistul era în cazul poetului una ideologică, fondată pe o fantasmă. Era un război personal, care mergea chiar mai departe decât intenţiile conservatorilor, de multe ori spre jena angajatorilor săi. Dar opinia sa era sinceră şi ardentă: prin expresie, dacă nu şi prin justeţe, Eminescu a fost şi un mare gazetar, pe lângă poetul genial pe care-l cunoaştem cu toţii.
Ne puteți urmări și pe Google News
Eu, care nu mă compar cu el sub niciun aspect, scriu şi am scris mereu de pe poziţii liberale. Eu deplâng ruinarea şi batjocorirea doctrinei liberale de către coteria care-a fost la putere în ultimii ani la PNL. Eu tremur la gândul că, după PNŢ-CD, şi liberalii vor dispărea cu încetul, ca urmare a tot atât de mari greşeli în politică. Odată cu PNŢ-CD, politica românească a pierdut demnitatea şi accentul pe etică al căror garant a fost Corneliu Coposu: discipolii săi s-au dovedit nişte pitici. Odată cu PNL vom pierde - am şi pierdut-o - speranţa în europenizarea reală a României, în realizarea statului de drept, în instaurarea legalităţii şi onestităţii în politică şi în afaceri. Am pierdut, prin urmare, prin distrugerea celor două partide istorice, în nucleele lor autentice, însăşi raţiunea de a fi a unui stat modern. Ce ne-a rămas? Simplu: PCR-ul redivivus, reprezentat de alianţa PDL-PSD. Frontul Salvării Naţionale, emanat nu dintr-un popor, ci dintr-o gloată. În aproape două decenii, nu am reuşit să devenim o naţiune construită, funcţională. Suntem mai departe o masă amorfă, a cărei oglindire în parlament e masa amorfă şi coruptă de la guvernare.
Ani întregi, singura mea speranţă a fost PNL-ul. Nu am început să critic acest partid, care s-a format atât de greu, prin fuziuni şi re-fuziuni, decât atunci când mi-a fost clar că el a fost confiscat de petroliberali în scopuri de afaceri. Iniţial, am scris articole de laudă chiar şi despre Tăriceanu, care mi se părea, după Năstase, un cu totul alt gen de lider. Dezamăgirea mea ulterioară a fost cruntă. Căci a urmat constituirea unui cartel politico- economic la fel de odios ca şi cele din PSD, uzând de aceleaşi instrumente: trafic de influenţă, favorizare în afaceri, intervenţii în procesul justiţiei etc. Atacurile permanente ale lui Băsescu la adresa guvernării Tăriceanu nu au fost nejustificate în aceşti ultimi doi ani, indiferent care-a fost motivaţia lor reală. Din nefericire, hidra petroliberală a rezistat, cu ajutorul PSD, până la încărcarea tuturor sacilor în căruţă. Acum, PNL şi Tăriceanu se află la scadenţa unei guvernări dezastruoase, construite pe devalizarea rezervelor naţionale. Iar liberalismul românesc e în comă.
Eminescu ura şi dispreţuia ciocoimea demagogică a timpului său, dar avea măcar o mângâiere: credea sincer într-o lume idilică, a trecutului medieval. Măcar boierii pământeni şi ţăranii erau, pentru el, harnici şi oneşti. Nouă ni s-a luat până şi dreptul la utopie.
Recomandările noastre
