Vladimir Tismaneanu: "Unii profitori ai comunismului isi clameaza acum inocenta si acuza Raportul de calomnie".
Nu contenesc discutiile in jurul condamnarii comunismului din Romania ca regim ilegitim si criminal. Unele luari de pozitie, scrise cu buna-credinta, pot lumina capitole importante din aceasta experienta catastrofala. Altele sunt insa motivate de furia fostilor politruci, isterizati de faptul ca Raportul Final defineste sistemul ideologic drept unul dintre pilonii dictaturii totalitare. Dupa ce au participat la orgiile propagandistice din perioda Epocii de Aur, acesti profitori ai comunismului isi clameaza acum inocenta si acuza Raportul de calomnie.
Descopar intr-o recenta revarsare de ura in „Romania Mare” fragmente dintr-un articol de Gh. Al. Cazan, publicat in „Flacara lui Adrian Paunescu” sub titlul: „Despre Raportul Tismaneanu”: „Am stiut ce s-a intamplat si stiam ca aceasta comisie va fi condusa de Tismaneanu. Omul acesta mi-a fost student si il cunosc din perioada studentiei sale ca un alergator vanjos dupa posturi grase. (...) ...am fost seful comisiei care i-a dat lui Vladimir Tismaneanu titlul de doctor in baza lucrarii „Noua stanga si scoala de la Frankfurt” care a aparut mai apoi la Editura Politica in anul 1976.
Dupa sustinerea doctoratului, Vladimir Tismaneanu pleaca in Spania si ajunge in America Latina, apoi in SUA, dupa aceea la Europa Libera si de atunci a inceput denigrarea celor pe care ii slavea inainte. L-am vazut, asa cum v-am spus, in fruntea comisiei de condamnare a crimelor comuniste si mi-am zis ca raportul asta nu poate fi decat o lucrare in care stiinta va fi absenta, in care morala omeneasca va lipsi si ea, in care bunul-simt nu va fi la el acasa, in care ratiunea va fi si ea alungata si asa mai departe. Dupa ce am citit raportul final, am de facut cateva constatari: acesta este aberant chiar prin titlul lui, nu poate fi ceva final in domeniul stiintific. (...)
Daca trecem mai incoace de titlu vom constata ca pretinsul politolog si cei din jurul lui, membrii comisiei, opereaza cu termeni pe care nici macar nu-i definesc, cu notiuni in care confuzia se zbate cum se zbate pestele scos din apa, ba regim politic, ba regim social, ba regim comunist si asa mai departe. Chiar primele propozitii ale raportului sunt de o stupiditate ridicola (...) Numai un dusman inrait poate sa scrie ca istoria asta a avut o singura culoare, si anume neagra. (...)
Nu zic ca in perioada aceea nu s-au comis si crime, nu zic ca in perioada aceea libertatea se desfata pe aici, nu zic ca in perioada aceea nu a existat opresiune. Alaturi de ele, in acelasi timp cu ele si parca impotriva lor s-a construit, s-a muncit, s-a creat, a existat o cultura romaneasca. Cultura romaneasca a fost suprimata atunci, incepand din august 1944 si dupa august 1948. A fost atacata in fiinta ei, a fost devastata. S-a vrut desfiintarea ei cum de altfel se vrea si azi. Apoi raportul ataca si astazi mari creatori. Pentru mine este revoltator”.
Cine este Gh. Al. Cazan? Candva profesor de istoria marxismului si a filosofiei romanesti, protejatul tartorului stalinist C. Ionescu-Gulian, amic cu Cornel Pacoste si alti stabi ai Centrului Universitar de Partid, secretar de partid al Universitatii Bucuresti, decan de facto al Facultatii de Filosofie pana la distrugerea ei prin unificarea fortata cu Facultatea de Istorie, iar dupa 1990, ideolog al Partidului Socialist al Muncii, Cazan a fost un entuziast activist ceausist. Sunt dintre cei care au scris pe larg despre rolul nefast al unor Chisinevschi si Rautu, insa nu pot ignora faptul ca „Tezele din iulie 1971” le-a promulgat Ceausescu. In anii ‘70 si ‘80, Cazan a participat la sarabandele ideologice ale ceausismului si mai nou a scris o carte cu penibilul titlu: „Filosofie romaneasca de la Zalmoxis la Titu Maiorescu”.
In plus, ca si in trecut, el minte cu bucurie. Nu mi-am sustinut teza de doctorat inainte de 1976 (am terminat facultatea in 1974, era deci imposibil). Sustinerea a avut loc in 1980. Titlul a fost: „Revolutie si Ratiune Critica. Teoria politica a Scolii de la Frankfurt si radicalismul de stanga contemporan”. Lucrarea „Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”, aparuta in 1976, era teza mea de licenta. Nu am fost angajat (salariat) in aparatul ideologic (PCR, UTC, „Stefan Gheorghiu”) ori in sistemul academic al epocii. Cat priveste absenta moralei omenesti din Raportul Comisiei prezidentiale, nu pot decat sa-l intreb pe dl Cazan: stie el ce a insemnat teroarea „Anilor Lumina”, a auzit de Valea Jiului ‘77, de Brasov ‘87? Dar de asasinarea lui Gh. Ursu? Dar de miile de mame sacrificate pentru utopia demografica a ceausismului?
Am reprodus din textul lui Gh. Al. Cazan, ridicat in slavi de Vadim Tudor, pentru ca este o sinteza de negationism insolent. Observati cuvinte gen „dusman inrait”. Cu asemenea vorbe agresiv-otravite si-au facut carierele de-alde Cazan si patronii sai din aparatul ideologic (Niculescu-Mizil, Iliescu etc.). Reactia lor furibunda probeaza ca Raportul si-a atins din plin tinta.
Recomandările noastre
