Ciomu a recăpătat prin decizie de tribunal dreptul de a ciopârţi - scuzaţi - penisuri.

Un grup de femei intră sănătoase în spital şi ies pe targă. Un faimos chirurg dă peste cap legea ANI. Antrenorul lotului de gimnastică recomandă campioanei mondiale, în plină competiţie olimpică, un medicament interzis. O tânără de 21 de ani se internează la maternitate şi moare. Mă opresc aici cu exemplele.

După douăzeci de ani de batjocură, sistemul sanitar din România a ajuns acolo unde era inevitabil să ajungă. Ne indignăm că pleacă medicii, asistentele, ba chiar şi brancardierii. Am scris, am spus, ne-am tânguit pe toate tonurile că România îşi premeditează autoextincţia. Că abandonul în masă al cadrelor medicale de valoare va avea un impact funest asupra ţării. De auzit s-a auzit. De făcut, s-au făcut cele de mai sus.

Aflat într-o pasă vizionară, premierul Boc a „comis-o” din nou: triumfalist-ameninţător, a afirmat că spitalele care nu îndeplinesc condiţiile de funcţionare vor fi transformate în cămine de bătrâni. Frază imprudentă, ce dă apă la moara contestatarilor.

Ideea prim-ministerială conţine cel puţin o bizarerie: şi anume, că un spital care nu e bun pentru bolnavii de rând ar fi cât se poate de potrivit pentru a-i adăposti pe românii de vârsta a treia - în general, oameni ruinaţi de boli ei înşişi.

Nu cred că în domnul Boc zace un Mengele. Îl deserveşte însă profund faptul că nu are o viziune de ansamblu asupra lucrurilor şi că ieşirile sale publice se petrec exclusiv pe fondul tensionat al unor conflicte cărora nu le găseşte, pe loc, o soluţie. Un guvern face, în egală măsură, şi politică, şi administraţie. Cum partea administrativă e inevitabil una problematică, guvernanţii ar trebui să ştie să compenseze printr-o strategie limpede, născută dintr-o viziune politică solidă, derapajele din viaţa de zi cu zi. Or, în loc să se concentreze pe problemele de fond ale ţării, actualul guvern a căzut în plasa bătăliilor punctuale.

Discuţiile pe marginea legii învăţământului au fost, practic, inexistente. Ne vom trezi cu un document care, în ciuda bunelor intenţii ale ministrului Funeriu, ar fi, poate, potrivit în Norvegia sau Danemarca, dar care în România va distruge - prin lipsa de realism, prin căile larg deschise improvizaţiei, clientelismului şi abuzului de natură politică - şi ultima zvâcnire de normalitate.

Strâns legate, sănătatea şi învăţământul sunt eternele Cenuşărese ale unei ţări lăsate în bătaia sorţii. Oamenii capabili n-au alt gând decât s-o ia încotro văd cu ochii, numai să scape din infernul născocit de Ion Iliescu şi urmat cu servilitate de o întreagă administraţie blocată în lene, incompetenţă şi rea-credinţă.

Universităţile de mâna a unsprezecea n-au niciun scrupul să producă indivizi pentru care învăţământul se reduce la fraza „dacă plătesc, pretind să mi se dea diplomă”. În felul acesta, cadrele de valoare aleg calea emigraţiei, căutându-şi locuri de muncă în societăţi măcar întregi la minte, în care selecţia nu e tulburată în asemenea măsură de încrengăturile mafiote care au sufocat la noi totul.

În loc să constituie un moment de ruptură cu sinistra moştenire iliesciană, proiectul Legii învăţământului prăvăleşte o piatră de mormânt peste speranţa că vom înţelege vreodată că nu poţi finanţa, doar pentru că aşa e în democraţie, orice grup de hămesiţi ce se vor conferenţiari şi profesori universitari, în loc să închizi, pur şi simplu, focarele de tupeism şi incompetenţă.

M-aş fi aşteptat ca departajarea între valoare şi impostură să ocupe un loc central în viziunea celor care şi-au propus eliminarea vechilor metehne. În fapt, au propus o schimbare care nu schimbă nimic, dar adânceşte şi legalizează practicile nefaste ale influenţei grupului, haitei şi potentaţilor politici - mai ales la nivel local.

După catastrofa Bologna, probabil sub presiunea echipelor de „cercetări pedagogice”, noua lege anihilează de facto ideea specializărilor prin programele de masterat. În felul acesta, vom avea excepţionali specialişti în predare, în scrisul la tablă, conceperea testelor şi diversificarea formulelor de notare a elevilor. În schimb, am retezat - à la Ciomu - posibilitatea ca dincolo de metodele moderne de predare să existe şi materii pline de substanţă.

După trei ani de studii de licenţă în care au zburdat printre cursuri şi discipline precum iezii din povestea lui Creangă, nedepăşind faza „introducerii în...”, studenţii vor înlocui creta cu laptopul - şi cu asta basta. De specializat, se vor specializa la pensie.

Ne dăm de ceasul morţii să salvăm pensiile generalilor de armată şi securitate, dar, ca nişte Sfinţi Ioan ai Crucii, ne resemnăm în faţa abuzurilor, imposturii şi inconştienţei. Dacă spitalele ne ucid în regim de urgenţă, şcolile ne pregătesc pentru o durabilă noapte a minţii.