Editura Evenimentul si Capital

SENATUL EVZ: Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (VII)

6cfca4da34839b4071ec15d04a39a144da18c43a
Autor: | | 0 Comentarii | 854 Vizualizari

Istoria politică nu se reduce la analiza de structuri, are nevoie să includă dimensiunea subiectivităţii, a experienţelor personale, a amintirilor, jurnalelor, scrisorilor etc.

Tocmai acest lucru îl fac istorici precum Orlando Figes, Simon Sebag Montefiore, Igal Halfin şi Jochen Hellbeck. Demersul de faţă se înscrie în această direcţie. Cum am mai afirmat, evoluţia principalelor personalităţi ale regimului comunist, biografiile lor şi amintirile legate de viaţa lor cotidiană reprezintă resurse importante pentru o înţelegere complexă a rolului pe care l-au avut în evoluţia fenomenului comunist din România. Am mai povestit cum a luat fiinţă Liceul 24. În primăvara anului 1963, părinţii mei, ca şi ai altor colegi din zonă, au fost convocaţi la directorul Liceului 28 pentru a li se solicita să-şi transfere copiii la noua şcoală din cartier. Aşa am ajuns acolo, pe strada Grădina Bordei, între Sala Floreasca şi sediul din acei ani al Televiziunii. Sunt varii ipoteze despre decizia de construire a acestui liceu. Cred că era vorba de dorinţa lui Gheorghiu-Dej de a-i aduce cât mai aproape pe nepoţii săi, practic înfiaţi. Mai mult, transferul a coincis cu schimbarea numelor de familie ale acestora din Popescu, după tatăl lor, fostul ministru al Comerţului Exterior, între timp divorţat de Lica şi mazilit, Marcel Popescu, în Gheorghiu. Pe 19 martie 1965, eram în clasa a şaptea, înceta din viaţă "cel mai iubit fiu al partidului, al clasei muncitoare, al întregului popor". Necrologul l-a redactat Leonte Răutu. Cu puţin timp înainte murise G. Călinescu. Ne-au dus cu şcoala să aducem "ultimul omagiu" celui venerat în poemele pe care trebuia să le învăţăm pe dinafară drept "scumpul tovarăş Dej". Am trecut şi eu, împreună cu Nicu, pe lângă catafalc. Pe mine m-a apucat un fel de râs isteric. Nicu m-a tras de mânecă, mi-a spus "Calmează-te, altfel o păţim amândoi". Ceauşescu era marele maestru de ceremonii al funeraliilor, împreună cu Maurer, Apostol, Bodnăraş şi Chivu Stoica. Peste câteva zile, dispărea din clase portretul lui Dej, era înlocuit cu stema RPR. În acea perioadă ne-am împrietenit, Florica, Zaza Ioanid şi cu mine, cu sora lui Nicu, mai mare ca noi cu doi ani, Zoia. Ne plimbam pe străzi, mergeam în curte la Zaza, fumam în ceea numeam "cazemata". Vorbeam despre filme, despre romane, despre pictură, despre poezie, despre muzică. Zoia ne-a spus că va muri tânără. Personajul ei favorit era printul Mâşkin din "Idiotul" lui Dostoievski. De la Zoia am auzit prima oară numele lui Salvatore Adamo. La vremea aceea, scriitorii ei preferaţi din literatura română erau Ion Barbu, Lucian Blaga şi Ion Vinea. Când a murit mama Floricăi şi a lui Tudor, pictoriţa Florica Cordescu, am mers cu Zaza şi cu Zoia la înmormântare, la Cimitrul Bellu. Era prima oară, cred, când Zoia mergea cu tramvaiul. Pe Nicu această relaţie îl scotea din minţi. Fratele şi sora sa l-au tratat întotdeauna cu condescendenţă, i-au întărit un complex de inferioritate care îl va mistui toată viaţa. Valentin şi Zoia au apucat şi timpurile când tatăl lor abia urca în ierarhie, iar mama lor era doar instructoare la Secţia Internaţională a CC condusă de Ghizela Vass. Nu aveau acelaşi sentiment că totul li se cuvine şi că totul le este permis precum mezinul familiei. După ce-am citit un interviu dat de Valentin acum câţiva ani, i-am trimis o scrisoare deschisă. Încercam să-i propun un dialog despre ce a însemnat dictatura comunistă din România. Oricât ar părea de ciudat, ca elev, viitorul lider al organizaţiei comuniste de tineret a României, cel care raporta secretarului general bucuria de a îndeplini "măreţele obiective", era complet apatic, chiar flegmatic, din punct de vedere al militantismului revoluţionar. Altele erau preocupările, nevrozele şi pasiunile sale. De fapt, mă întreb dacă a devenit membru UTC în acea perioadă ori a fost pur si simplu "cooptat" odată intrat la facultate, ipso facto, ca membru al UASR. În autobiografia sa a scris ulterior că a fost adjunct de secretar UTC pe clasă. Poate. Până în 1969, de fapt, UTC-ul era ca şi inexistent în şcoli. Şedinţele aveau loc odată la trei luni şi nu durau mai mult de jumătate de oră. După august 1968, însă, Ceauşescu a ţinut să resuscite vigilenţa şi să reintroducă metodele de îndoctrinare din trecut. Ion Iliescu l-a servit cu zel în acest sens, ca prim-secretar al CC al UTC şi ministru al tineretului. În primăvara anului 1969 au fost adoptate deciziile de "intensificare a muncii în rândurile tineretului", ceea ce a dus la obligativitatea şedinţelor lunare, a informărilor politice etc. Chiar şi în aceste condiţii, nu mi-l amintesc pe Nicu prezent în vreun fel. Comentariile la acest articol sunt suspendate! Citiţi şi:

  • SENATUL EVZ: Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (I)
  • SENATUL EVZ: Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (II)
  • SENATUL EVZ: Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (III)
  • SENATUL EVZ: Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (IV)
  • SENATUL EVZ: Cine a fost Nicu Ceauşescu? (V) Ispita comunismului dinastic
  • SENATUL EVZ: Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (VI)

Fiul lui Dancila a dat BAC-ul la Grup Scolar Videle! Ce nota a putut sa ia...

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI