Editura Evenimentul si Capital

SENATUL EVZ: Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic. Epilog

6cfca4da34839b4071ec15d04a39a144da18c43a
Autor: | | 0 Comentarii | 1164 Vizualizari

Pe măsură ce regimul devenea tot mai iraţional, pe măsură ce decrepitudinea morală şi dezastrul social ajungeau la cote paroxistice, Nicu se identifica tot mai puternic cu părinţii săi.

Devenise acum şi el un şurub din angrenajul infernal al minciunii. Ajuns în Statele Unite, ca delegat la sărbătorirea pe linia ONU a "Anului Internaţional al Tineretului", folosea ocazia pentru cheltuieli de şănţate prin cazinouri. Familia îşi închipuia că o căsătorie, un regim mai calm de viaţă, îl vor linişti cumva pe zurbagiu. I-a fost impusă căsătoria cu Poliana Cristescu, devenită preşedinta Consiliului Naţional al Pionierilor, secretară a CC al UTC şi membră a Comitetului Central al PCR. Nicu a acceptat această decizie, dar şi-a continuat dezmăţul, şi-a menţinut pasiunea pentru aventuri tot mai sordide. În final, a divorţat de Poliana despre care singurul lucru care se poate spune este că a lăsat în urmă, după acea vertiginoasă ascensiune, amintirea unei persoane normale nimerită într-un ospiciu politic. Divorţul era considerat un act impardonabil din punctul de vedere al absurdelor criterii de promovare a cadrelor dictate de Elena Ceauşescu şi aplicate fără murmur de adjunctul ei, Octav Cozmâncă. Tot astfel, pentru a urca în aparat, era absolut necesară absolvirea Academiei "Ştefan Gheorghiu". Evident, în cazul lui Nicu, aceste norme se evaporau fără urmă. În decembrie 1989, Nicu Ceauşescu era unul dintre cei mai singuri oameni din România. Complet înstrăinat de vechii prieteni, alergând haotic din agapă în agapă, ajunsese de fapt un fel de zombie. Era atât de rătăcit încât şi-a putut închipui că ar mai avea de jucat un rol în cadrul noii puteri ce-şi zicea revoluţionară. Iliescu, Roman, Brucan, Stănculescu, Voican-Voiculescu, Chiţac şi Măgureanu nu aveau însă nevoie de acest martor stânjenitor. Iliescu îl cunoştea bine, nu dădea doi bani pe el, chiar dacă, la începutul carierei lui Nicu, îl linguşise asemeni celorlalţi sicofanţi. Cu foarte puţine excepţii, foştii jurnalişti utecişti se spălaseră pe mâini de el. După ieşirea din închisoare, cel pregătit să devină un Henric al V-lea al României a fost salvat de la mizeria totală de ajutoarele primite din partea foştilor săi camarazi de sindrofii uteciste. Unii, precum Gheorghe Copos, fost şef al Biroului de Turism al UTC, au devenit nababi financiari în noul regim. Mulţi au devenit vedete politice: Octav Cozmâncă, fostul şef de cabinet al lui Constantin Dăscălescu, a ajuns secretar general al guvernului Năstase şi senator PSD. Prin unificarea dintre PDSR şi PSM, fostul poet de curte Adrian Păunescu a devenit senator al partidului lui Ion Iliescu. Era normal ca rapsodul comunismului dinastic să fie una din vedetele unui partid care ignora programatic tradiţia anticomunistă a adevăratei social-democraţii din România. Cel căruia îi plăcea să se laude că diriguieşte UTC-ul manu militari, Ion Traian Ştefănescu, a dispărut din viaţa politică, este profesor uni versitar la Facultatea de Drept din Bucureşti. Constantin Boştină, apărut meteoric în primul guvern fesenist, este un prosper om de afaceri şi director general al revistei "Economistul", săptămânal al "comunităţii economico-financiare din România". Nu ştiu ce s-a întâmplat cu Pantelimon Găvănescu pe care revo luţia l-a prins prim-secretar de judeţ la Târgovişte. Secretarul CC al UTC, matematicianul Vasile Bontaş, a ajuns director general al firmei "Ana Electronic SA" şi a fost trimis în judecata de către procurorii DNA în decembrie 2008. Nu ştiu dacă Nicu s-a gândit să-şi scrie memoriile. Decla ra ţiile sale publice au fost rare, prudente şi extrem de parcimonioase. Şi-a mărturisit sprijinul pen tru FSN, dar nu din raţiuni ideologice, ci pur si simplu pentru că acolo mai recunoştea unele nume. Nu a exprimat regrete, dar nici nu a încercat să justifice crimele şi abuzurile comuniste. A recunoscut eşecul istoric al utopiei marxiste, un proiect cu care se identificase el însuşi mai degrabă din mimetism obedient decât din convingere. Într-o discuţie cu o jurnalistă din Anglia, cita proverbul latin "Dum spiro spero". Ce mai avea de sperat? Era incurabil bolnav, era un om sfârşit. S-a stins din viaţă, la 45 de ani, pe 26 septembrie 1996, într-un spital din Viena. Favorizat de un mediu corupt şi corupător, de concentrarea demenţială a puterii în mâinile părinţilor săi, de abulia morală din jur, Nicu Ceauşescu s-a adaptat perfect rolului ce i-a fost atribuit şi a devenit simbolul unei situaţii caligulare care a sintetizat, de o maniera grotescă, jalnică şi delirantă, perversă şi malignă, tragicomedia comunismului românesc.

S-a intamplat in direct, la Realitatea TV! Rares Bogdan: Vor sa ma aresteze

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI