Mircea Mihăieş: "Nu ştiu cum naiba se face, dar când o aşa-numită „directivă europeană“ îi favorizează, le uşurează munca sau aduce foloase oligarhiei, serviciilor secrete ori aparatului represiv, e îmbrăţişată, adoptată şi promulgată cât ai zice peşte."
Cu alte cuvinte, când e să-i dăm cetăţeanului la cap, n-avem niciun scrupul, nu ne împiedicăm în proceduri, cutume şi alte flecuşteţuri. Legea e lege, şi cu asta basta!
Veţi spune că şi mărirea pensiilor, şi „reaşezarea“ cu cincizeci la sută a salariilor profesorilor tot legi sunt, şi încă aprobate de luni bune. După cum procentele din bugetul de stat alocate sănătăţii şi învăţământului sunt obligatorii. Dar nimeni nu are insomnii pentru că ele încep să mucegă iască în sipetele politicienilor. Important e că ei „veghează“ la bunăstarea şi fericirea noastră - bine apăraţi de gărzi de corp, protejaţi de maşinile blindate ori în spatele zidurilor groase ale instituţiilor statului.
Trecerea, pe ultima sută de metri, de către echipa Tăriceanu, în cel mai curat stil mafiot, a legii privind supravegherea telefoanelor, e-mailurilor şi SMS-urilor arată cât de responsabili sunt oamenii politici din România. Când e să mai adauge un bolovan la glezna debilei noastre democraţii, n-au nici cea mai mică mustrare de conştiinţă. Nici preşedintele Traian Băsescu n-a părut să sesizeze pericolul, promulgând fără comentarii legea. De-acum, aparatul represiv nu mai are nicio reţinere să facă pe faţă ceea ce făcea oricum, dar mai cu fereală.
E posibil - lansez o ipoteză absurdă - ca o astfel de lege să fie bună, ba chiar dorită de români. Dar, ca să fim siguri de acest lucru, populaţia ar fi trebuit să-i cunoască prevederile înainte de publicarea în Monitorul Oficial. Observ că politicienii sunt foarte atenţi să lanseze teme de dezbatere, dar numai când îi avantajează: de la reorganizarea pe regiuni a ţării la schimbarea Constituţiei. N-ar fi fost normal ca într-o chestiune concretă, plină de conotaţii ce merg de la viaţa publică până la cele mai banale forme ale existenţei private, oamenii să fi fost informaţi despre conţinutul şi primejdiile ascunse de lege? Cu atât mai mult cu cât în unele ţări europene cetăţenii au refuzat să accepte intruziunea în viaţa privată. Iar beneficiul pentru societate? Contabilizaţi câţi „terorişti“ au fost anihilaţi prin astfel de măsuri!
Constat, nu de azi, de ieri, că boala cea mai grea a clasei politice româneşti e miopia. Ajunşi în poziţii de forţă, n-au elementara curiozitate de a face un mic exerciţiu: şi anume, să-şi imagineze în ce măsură hotărârile luate astăzi îi vor afecta chiar pe ei mâine, când nu se vor mai afla în poziţii de mână forte. Nimeni nu-şi închipuie că va veni clipa plecării din fotoliile privilegiate şi că s-ar putea număra printre primele victime ale legilor abuzive acceptate de ei. La fel a acţionat şi Năstase când s-a crezut „întronizat“ pe vecie, ajutând la naşterea unei Constituţii pe cât de confuze, pe atât de îmbietoare la conflicte şi abuzuri.
Nu trece zi în care să nu te revolte discrepanţa dintre vorbele şi faptele politicienilor. Se trâmbiţează, de la premier la ultimul primar, necesitatea „strângerii curelei“ într-un moment de mare dramatism pentru soarta planetei. Foarte bine. Dar ceea ce vedem e un nesfârşit şir de sărbătoriri, recepţii, comemorări şi celebră ri. E greu, desigur, să eviţi marcarea unui moment precum 24 Ianuarie, mai ales în anul când se împlinesc 150 de ani de la Unire. Dar tămbălăul făcut de ministrul Dragnea cu ocazia preluării funcţiei e demn de antologia prostului-gust. Convocarea a zeci şi sute de oameni din aparat, ţinerea în frig a „gărzii de onoare“, discursurile de doi bani, precum şi „aparteurile“ surprinse de televiziuni semănau leit cu o celebră secvenţă din „Naşul“ lui Coppola. Ca şi acolo, la uşa „bossului“ se adunase o camarilă pestriţă, dornică să-l asigure de eterna lor credinţă. Nu-ţi trebuie ochi de cinefil pentru ca imaginaţia să-ţi zboare spre lumea unde regulile sunt dictate nu de bun-simţ, ci de orgoliul nemăsurat al câte unui „capo dei tutti capi“.
Dacă tot vorbim de economii, de grija pentru banul public, cum se explică prezenţa a zeci de maşini ale poliţiştilor din judeţele ţării în jurul sediului Ministerului Administraţiei şi Internelor? Era chiar necesară scoaterea din „dispozitiv“ a acestor „grei“ doar pentru a asista la apoteoza noului „jupân“? Măcar de i-am vedea la fel de plini de zel la viitoarea demonstraţie de forţă a „interlopilor“ din Craiova ori adânc infiltraţi între bandele care şi-au împărţit nu doar cartierele Bucureş tiului, ci şi aproape fiecare stradă din ţară.
Pentru aşa ceva nu se vor găsi, desigur, bani, echipament şi „resurse umane“: va fi „criză“. Dar pentru nesfârşite baluri miliţiste - da. Şi atunci, te întrebi ca prostul: la ce bun tot acest spectacol penibil? La ce sunt bune legile? Ce semnale vrem să trimitem? Umflaţi de ambiţii mărunte, cinici şi orgolioşi, am ajuns în situaţia unor masochişti care nu fac, zi şi noapte, decât să-şi construiască aparatura necesară autotorturii.
Recomandările noastre
